Întreprinderea turistică

Întreprinderea turistică*, dintr-o perspectivă economică, este locul de întâlnire al factorilor de producţie (resurse umane, resurse naturale şi capital). Întreprinderea turistică, ca orice altă întreprindere economică urmăreşte maximizarea profitului. Din punct de vedere organizaţional, întreprinderea de turism este considerată ca fiind un grup uman autonom de producţie, care dispune de un patrimoniu şi a cărei dezvoltare depinde de vânzarea unui bun sau a unui serviciu, de activitatea internă şi de soldul pozitiv al încasărilor.
Patrimoniul întreprinderii de turism este compus din bunuri şi creanţe şi din elemente psihologice ca renumele, imaginea de marcă, cunoştinţele (know-how, savoir-faire) de administrare a firmei şi cele tehnice, stabilitatea personalului.
Întreprinderea turistică oferă un serviciu* care poate fi rezumat în informarea, rezervarea, transportul şi cazarea la o destinaţie, serviciile de restaurant şi animare (activităţile recreative). În legătură cu preţul serviciilor, sunt aplicate două principii: în cazul întreprinderilor de turism social (socialul fiind înţeles aici ca în favoarea persoanelor cu venituri mici), profitul este reinvestit în întreprindere (principiul verităţii preţului), în timp ce pentru întreprinderile private el este repartizat unor persoane fizice şi morale.
După unii autori (Loi PUDDU, 1980), întreprinderea turistică posedă caracteristici specifice ca:

- aparţine sectorului economic „servicii”, cu toate consecinţele care rezultă de aici;
- provoacă un contact imediat între producător şi consumator;
- este constrânsă a se supune la transformări (adaptări) rapide, în funcţie de: gusturile şi nevoile clienţilor; tehnologiile de producţie;
- suferă o influenţă directă a situaţiei economice, politice, sociale şi a ambientului.

Întreprinderile turistice pot fi: de hotelărie, similare şi complementare (înţelegându-se cazarea şi servirea mesei sau cum i se mai spune restauraţia), întreprinderile de transport colectiv, agenţiile de turism şi organizatorii de voiaje, întreprinderile de animare recreativă, de informare şi recreative.

Uneori, întreprinderea turistică mai este denumită şi structură. Acest cuvânt a fost împrumutat din cibernetică şi prin utilizarea termenului se doreşte sublinierea faptului că întreprinderea turistică este un sistem. Sistemul este o alcătuire dinamică, formată din mai multe elemente, toate subordonate unei finalităţi comune şi în care suma proprietăţilor elementelor componente nu este egală şi identică cu aceea a sistemului. Cu alte cuvinte, o agenţie de turism este compusă din mai multe părţi sistemice sau sub-sisteme (a nu se confunda cu statul de funcţii sau organigrama agenţiei): sub-sistemul turiştilor (caracteristicile şi motivarea acestora); sub-sistemul de informare, promovare, comunicare, facilităţi; sub-sistemul transportului la şi în interiorul destinaţiei turistice; sub-sistemul complexului de atracţii turistice (întreprinderi de cazare, restaurante, de animare, de suveniruri şi altele).
O structură (sistem) este asemănătoare unui organism viu şi funcţionează în linii mari la fel. Câteva trăsături cibernetice ale sistemului aplicabile la o întreprindere turistică sunt: echilibrul dinamic (adaptarea), stabilitatea (rezistenţa la schimbare), auto-poieza (autoproducerea), adică relaţiile fiecărei părţi au ca finalitate deservirea tuturor celorlalte părţi şi a întregului (în consecinţă generarea întregului), auto-organizarea, adică emergenţa unor alte caracteristici decât acelea urmărite prin finalitatea întreprinderii (de exemplu, în pofida existenţei Regulamentului de funcţionare şi a Codului deontologic care ar trebui să producă o cultură organizaţională de o anume factură, este produsă o sub-cultură, o cultură adeseori paralelă şi împotriva bunului mers al întreprinderii, o contra-cultură). Câteva funcţii ale sistemului sunt: informarea, decizia, compararea, mesajul, răspunsul etc.
Studierea conceptelor şi a teoriilor ciberneticii îmbunătăţeşte capacitatea managerului în turism de a-şi conduce întreprinderea. (Emil POP)
[ * Robert LANQUAR, L' Economie du tourisme, PUF, Vendome, 1987]