Turism şi probabilităţi

Cu acest articol deschidem un capitol al modelării matematice în turism. Matematica ne poate ajuta la simularea şi analiza multor fenomene şi procese din industria turismului. Aşa este şi cazul pachetelor turistice. Agenţia de turism din domeniul retailului cumpără diverse pachete turistice, anterior concepute, după care le revinde clienţilor săi. Desigur, nu excludem ipoteza ca uneori pachetul turistic să fie realizat doar după intrarea clientului în agenţie şi formularea cerinţelor sale. Însă, frecvent, agenţia dispune de un număr diferit de pachete turistice angajate printr-un contract cu touroperatorul pentru o perioadă de timp. De aici, rezultă necesitatea cunoaşterii structurii cererii turistice. Când structura cererii de turism este adecvată ofertei turistice se poate afirma că şansele unei afaceri de succes în turism cresc considerabil.
Voi încerca să clarific această problemă prin următorul exerciţiu.   
Să presupunem că dintr-o analiză de piaţă la nivel naţional a rezultat următoarea distribuţie de preferinţe aşe turiştilor:

DISTRIBUŢIA PREFERINŢELOR DE CĂLĂTORIE LA ÎNTREAGA POPULAŢIE
-----------------------------------------------------------------------------------
1) Călătorie prin mers pe jos în teren accidentat = 40%
2) Călătorie cu bicicleta = 20%
3) Călătorie cu motocicleta = 20%
4) Călătorie călare =10%
5) Călătorie cu barca = 10%
----------------------------------------------------
Total călătoriii = 100%

Să mai presupunem că în cartierul în care este punctul de lucru al firmei trăiesc 2000 de clienţi fideli. Zilnic într-o agenţie de turism intră 10 clienţi fideli care pot cere pachete turistiice cu călătoriile descrise mai sus. Aceşti clienţi intră o singură dată până la epuizarea tuturor celor 2000. Să mai presupunem că zilnic agenţia de turism poate oferi următoarele pachete turistice legate de călătorie.

DISTRIBUŢIA ZILNICĂ A PACHETELOR DE TURISM CU DIVERSE MIJLOACE DE CĂLĂTORIE
----------------------------------------------------------------------------------------------
1) Pachet turistic cu călătorie prin mers pe jos în teren accidentat = 2
2) Pachet turistic cu călătorie cu bicicleta = 2
3) Pachet turistic cu călătorie cu motocicleta = 1
4) Pachet turistic cu călătorie călare = 4
5) Pachet turistic cu călătorie cu barca =1
----------------------------------------------------------------------------------------------
Total pachete turistice = 10

Întrebare: Care este probabilitatea ca din 10 clienţi intraţi în agenţia de turism 2 să ceară pachetul 1, 2 să ceară pachetul 2, 1 să ceară pachetul 3, 4 să ceară pachetul 4 şi 1 să ceară pachetul 5 ?

Aşa cum a fost formulată, problema se încadrează în schema de probabilitate polinomială (Bernoulli, polinomial, cu mai multe stări). Aceasta înseamnă că răspunsul poate fi calculat cu o formulă adecvată.

Înainte de a trece la rezolvare mai trebuie să aproximăm distribuţia eşantionului de 10 persoane ca fiind identică cu aceea a populaţiei de 2000 de persoane, astfel: din cele 10 persoane, 4 doresc pachetul 1, 2 doresc pachetul 2, 2 doresc pachetul 3, 1 doreşte pachetul 4 şi 1 doreşte pachetul 5.

Aplicând formula de calcul pentru situaţia pachetelor turistice de acest gen posedate de agenţia de turism într-o zi oarecare rezultă o probabilitate de 0,00042, adică aproximativ 4 cazuri din 100 mii de intrări (100000 de zile).

Ce se va întâmpla în situaţia unei distribuţii adaptate la cea a populaţiei întregi ?

DISTRIBUŢIA ZILNICĂ ADAPTATĂ A PACHETELOR DE TURISM CU DIVERSE MIJLOACE DE CĂLĂTORIE
----------------------------------------------------------------------------------------------
1) Pachet turistic cu călătorie prin mers pe jos în teren accidentat =4
2) Pachet turistic cu călătorie cu bicicleta = 2
3) Pachet turistic cu călătorie cu motocicleta = 2
4) Pachet turistic cu călătorie călare = 1
5) Pachet turistic cu călătorie cu barca =1
----------------------------------------------------------------------------------------------
Total pachete turistice = 10

În această situaţie va rezulta o probabilitate egală cu 0,017, adică 17 cazuri   dintr-o mie de intrări (1000 de zile)
Comparând cele două situaţii se va vedea că în situaţia unui stoc de pachete turistice neadaptat la distribuţia populaţiei este probabil ca din 25000 de intrări a unor loturi de 10 clienţi doar 1 caz să se potrivească stocului existent, în timp ce în cazul unui stoc adaptat după distribuţia populaţiei se va rezulta  aproape 1 caz de potrivire la 68 de intrări. Şansa ca o astfel de situaţie să se întâmple este de 58 de ori mai mare decât în situaţia unei structuri (stoc) neadaptate de pachete turistice.

Am afirmat de mai multe ori până acum că noi românii suntem caracterizaţi printre altele prin faptul că "locul controlului" (o noţiune psihologică) este extern. Aceasta îmseamnă că românul încearcă mereu o experienţă psihică care-i sugerează că altcineva (măcar Dumnezeu) îi va rezolva problemele cu care se confruntă. Iar dacă problemele sale nu au fost rezolvate, atunci aşa a trebuit să fie. Dar, acest mod cognitiv-interpretativ al fenomenelor este păgubos pentru un antreprenor în partea care priveşte descoperirea şi cunoaşterea preferinţelor clientului. Pentru că un loc extern al controlului exclude de la sine frământarea laborioasă pentru observarea şi analiza pieţei, în urma căreia un antreprenor va trebui să opteze pentru anumite produse, o structură şi o calitate a producţiei. Concluzia este că cel mai uşor ar fi să facă apel la diferite procedee matematice pentru modelarea proceselor din agenţie. Desigur, unele procedee ţin de cultura matematică liceală, altele de o facultate de matematică. Exemplul prezentat aici este destul de facil, dar pentru alte probleme, eu cred că un antreprenor în turism ar fi necesar să apeleze la persoane calificate. Oricum am analiza problema modelării se desprinde o concluzie unică: că modelarea matematică pentru procesele agenţiei de turism nu poate fi decât folositoare şi că în final utilizarea se va transforma în profit.

Doresc ca prin intermediul articolului prezentat să aduc un modest omagiu profesorului meu de statistică şi probabilităţi, de la Facultatea de jurnalism, sociologie şi filosofie din Universitatea liberă "Avram Iancu" din Cluj-Napoca. Domnul profesor Crăciun Iancu şi-a deschis cursul său de probabilităţi cu noi - prin 1994 cred, cu o lecţie magistrală. A spus ca dintr-o urnă cu bile reprezentând literele unui cu 22 de litere să extragem 4 bile (litere) la întâmplareşi să calculăm probabilitatea ca să se formeze cuvintele BINE sau PACE. Evident că era o probabilitate înfiorător de mică. Şi atunci, cu un surâs enigmatic, profesorul a spus: "Vedeţi, dragii mei, din ce cauză trebuie să luptăm ca să aducem binele şi pacea pe Pământ ?"




Profesorul Crăciun Iancu cu soţia la o comemorare la Ciucea, eu şi colegul Mraişte, în 2005 (aşa cum se vede, de la stânga la dreapta)

Scara nevoilor de recreaţie, după Boris Kabanoff

Boris Kabanoff este profesor univ.dr. de business şi management la Şcoala de management de la Queensland University of Technology din Brisbane, Australia. Poziţia sa profesională cea mai recentă este de director de cercetare şi dezvoltare la Facultatea de business şi la Centrul australian pentru cercetări în domeniul afacerilor. A obţinut un titlu de "honours degree" în psihologie, la Universitatea tehnică Queensland, ceea ce înseamnă - după sistemul australian - că este calificat să desfăşoare cercetări în psihologie.Titlul de doctor l-a obţinut de la Universitatea Flinders din Adelaide cu o temă de psihologie organizaţional-industrială. Este membru al Academiei americane de management şi asociat al Academiilor de management din Australia şi Noua Zeelandă. Preocupările sale de cercetare sunt îndreptate către subiecte ca "valorile organizaţiei" şi "cogniţii manageriale şi organizaţionale", cât şi metodologia cercetărilor în domeniile respective.
Cercetarea care l-a consacrat în lumea interdisciplinară a cercetărilor turistice a fost publicată sub forma unei cărţi (coautor Gordon Ernest O'Brien), în anul 1984: "Stress and the leisure needs and activities of different occupations". Deoarece, cercetarea a fost publicată într-o serie de lucru a Şcolii de management, cu un tiraj limitat, actualmente cartea nu este disponibilă în librăriile internaţionale, poate doar la unele biblioteci australiene.

Scara nevoilor de recreaţie turistică

1) autonomie; organizarea proiectelor şi activităţilor persoane; a face lucruri care au o semnificaţie pentru sine.
2) relaxare; a oferi minţii şi corpului odihnă, a te distra.
3) activitate de familie; a te bucura de viaţa de familie, a strânge familia împreună.
4) evadarea din rutina zilnică; o schimbare temporară a stilului de viaţă, o eliminare temporară a sarcinilor de viaţă.
5) interacţiune; a-ţi face noi prieteni, a te bucura de compania altei persoane.
6) stimulare; a avea noi şi diferite experienţe de viaţă, care să inducă o stare de ieşire din amorţeală.
7) utilizarea abilităţilor personale; în situaţii noi şi diferite să-şi poată utiliza abilităţile personale, dar şi să înveţe noi abilităţi.
8) sănătate; să se menţină în formă fizică perfectă, să-şi întreţină sănătatea.
9) stima de sine; să arate altor persoane de ce este capabil; să obţină respectul şi admiraţia celorlalţi.
10) provocare/competiţie; să se autoevalueze prin confruntarea cu o provocare (dificultate); să fie implicat într-o competiţie.
11) leadership, putere socială; să cîştige poziţia de conducător într-un grup; să conducă echipe, grupuri, organizaţii. 

Aceasta este scara nevoilor de recreaţie turistică după Boris Kabanoff. Potrivit intereselor sale epistemice, profesorul demonstrează că motivaţia turistului de a decide un pachet turistic porneşte de la o serie de valori printre care pe primul loc se numără autonomia, iar pe ultimul puterea socială. Deşi această scară poate părea inutilă practicienilor industriei turismului, totuşi îşi are importanţa sa. Proprietarul unei agenţii de turism poate alege pachetele turistice care corespund cel mai bine respectivei scări. Pe urmă, advertisingul urmează a folosi un verbiaj derivat di n valorile prezentate. Desigur, mai trebuie adăugată şi bunăvoinţa practicienilor de a aprecia şi învăţa şi din cercetările teoretice.

Referinţe:
1) http://staff.qut.edu.au/staff/kabanoff/
2) Michael Hall and Stephen Page, The Geography of Tourism and Recreation,
Foto:
1) http://catalogue.nla.gov.au/Record/110695

Turism cu aparatul de fotografiat



sau cum să câştigăm bani ca simplu turist


 

http://www.martinparr.com/blog/?p=443
Cred că aproape fiecare cititor care a călătorit pe undeva şi-a luat cu sine un aparat de fotografiat cu gândul de a produce amintiri memorabile din locurile vizitate. Mult mai puţini însă s-au gândit să îmbine plăcutul cu utilul şi să fotografieze într-un fel aparte care să fie şi o sursă de câştig. Din acea sursă de câştig cel puţin o parte din cheltuielile călătoriei pot fi acoperite. Unde vom vinde acele fotografii ? O simplă răsfoire a internetului ne face să descoperim multe site-uri ale unor firme care se ocupă cu domeniul afacerilor din fotografie. Astfel, pot fi:   

Alte ssite/uri sau firme pot fi descoperite chiar de Dvs.

Sport şi acţiune


Scopuri



Nu puţine sunt ocaziile în care turistul întâlneşte în peregrinările sale ocazia de a păstra prin intermediul fotografiei amintiri ale unor evenimente sportive ori activităţi interesante bazate pe mişcare. Trebuie remarcat că tipul acesta de fotografii sunt căutate şi pot fi vândute ziarelor şi jurnalelor obişnuite, celor de sport, dar şi industriei de advertising (ilustrare editorială, ambalaj comercial, imprimare textilă etc.)


Abordare şi organizare

Dacă vorbim de fotografia sportivă, atunci iniţial este necesar să cunoaştem sporturile şi activităţile care sunt conţinute în acestea. Mai este nevoie de răbdare şi de abilitatea de a de  a anticipa un element (sau mai multe) extrem de important al acţiunii care poate surveni brusc şi neaşteptat şi la care trebuie răspuns imediat. Scopul principal al fotografiei sportive este de a surprinde abilităţile perticipanţilor, tensiunea, suferinţa, tensiunea, dramatismul situaţiei, dar şi atmosfera înconjurătoare de de emoţie colectivă (dacă este posibil în aceeaşi fotografie). Faţă de cele spuse, înţelegem că pentru a practica cu succes o astfel de fotografiere, trebuie să ne familiarizăm cu acţiunile incluse în sportul respectiv, după care să efectuăm o scurtă planificare, în urma căreia să cunoaştem: importanţa evenimentului sportiv, calitatea jucătorilor, locul de unde voi efectua fotografiile, momentele urmărite. Altfel spus, ne interesează unde şi când acţiunea este mai intensă. Aceasta este mai uşor de anticipat pentru sporturile cu momente repetitive, însă mult mai greu de realizat pentru acelea care nu includ astfel de momente. Tipul acesta de fotografiere urmăreşte expresiile şi limbajul trupului subiecţilor fotografiaţi şi doreşte să transmită emoţia cuiva care participă la o astfel de manifestare. Este indicat ca înainte de a efectua fotografia să observăm atitudinile şi reacţiile spectatorilor, tensiunea competitorilor. De câte ori este posibil  e nine a se obţine informaţii despre momentele importante chiar de la organizatori.

Echipament şi tehnici de fotografiere

Atunci când fotografiem imaginile acţiunilor sportive, este esenţial să posedăm un aparat cu lentilă de foarte bună calitate. Dacă suntem în posesia unui aparat digital trebuie să ne aprovizionăm cu mai multe carduri de memorie care să ne asigure o capacitate mare de stocare a datelor. Există, la multe aparate digitale un submeniu denumit „burst mode” (succesiv) care capturează secvenţe de imagini şi care trebuie utilizat. Pentru aparatele clasice şi capturarea imaginilor cu echipe ideale sunt lentilele care surprind un unghi mare, o distanţă focală de cel puţin 600 mm sau mai mare, timp de expunere de 1/500 sec. Dacă iluminarea este slabă şi nu pot fi utilizaţi timpi de expunere mari, atunci trebuie mărită sensibilitatea digitală ISO. Ar fi utilă folosirea flash-ului, dar este de reţinut că organizatorii interzic la cele mai multe sporturi această facilitate. Fotografii sportivi obişnuiesc adeseori să fie concentraţi pe elemente de detaliu (expresii faciale). Există întotdeauna posibilitatea de a efectua o excesivă şi binevenită abstactizare în domeniu. Este obişnuit să fie focalizat aparatul pe elementul de detaliu al corpului uman care participă la acţiunea decisivă în momentul repectiv. Un element important aici este viteza de capturare a imaginilor, măsurabilă în  capturi/secundă. Aparatele digitale obişnuite preiau 3-10 imagini pe secundă, însă aceasta nu este suficient, de necesar să utilizăm aparate mai bune. E bine de ştiut că astăzi există camere digitale cu modem incorporat prin intermediul cărora este posibil ca fotografiile să fie transmise rapid la cei interesaţi.

Peisaje

Scopuri

Peisajele sunt fotografiate de turişti pentru frumuseţea lor. Există însă alte multe persoane care fotografiază peisaje. Acestea sunt implicate în publicaţii educaţionale de orice fel, apoi ecologie şi baze de date pentru industria turismului. O calitate importantă a fotografiilor peisajelor este că acestea posedă o mare remanenţă şi astfel pot fi vândute şi după o perioadă îndepărtată de momentul fotografierii. Peisajul posedă calităţi care îl fac subiect de interpretare şi chiar auto- expresibil. Acesta poate fi maiestuos, dramatic, liric şi afectuos. Peisajul poate simboliza bine concepte ca trecerea timpului, erodarea, reîntinerirea, un sens vesel al vieţii, misterul, posomorârea, întristarea. În general, oamenii au capacitatea de a recunoaşte peisajele, iar persoanele înzestrate de la natură cu o deosebită capacitate creativă o fac şi mai bine. Astăzi fotografia peisajului tinde să fie impregnată din ce în ce mai mult de caracteristicile documentarului social, concomitent cu deplasarea centrului de greutate pe ceea ce conţine acesta. Litoral maritim ameninţat cu dispariţia, poluare datorită marilor uzine, distrugerea zonei rurale de autostrăzi şi alte dezvoltări asemănătoare sunt din ce în ce mai des utilizate ca factor de presiune asupra acelor care au în grijă domeniile respective.

Abordare şi organizare

Fotografierea peisajului pare dezamăgitor de uşoară, deoarece astfel de subiecte se găsesc peste tot şi sunt neschimbătoare. Trebuie însă să ţinem seama de faptul că experimentarea peisajului (sightseeing) cuprinde spaţiu, distanţe, aparenţa aerului, sunete şi mirosuri. Este greu ca toate acestea să fie cuprinse sau sugerate într-o fotografie. Soluţia este „să dăm târcoale” peisajului observând cum pot fi combinate din diferite unghiuri toate aceste calităţi. Aceasta înseamnă uneori un punct de perspectivă mai coborât decât obiectivul, unghiuri largi de cuprindere, reliefarea adâncimii peisajului prin elemente georgrafice ori antropice. Lumina soarelui şi umbra transformă de asemenea peisajele. Diferenţele de anotimp, vreme şi moment orar al zilei sunt de asemenea importante. Direcţia şi intensitatea luminii sunt de o importanţă vitală pentru perspectiva liniară şi tonală, culoare, texturi, structuri, forme. De aceea momentul fotografierii trebuie foarte bine ales, în scopul de a se adecva cu „dispoziţia, temperamentul” locului. De aici trebuie să reţinem că pentru fotografierea locuui este ideal să stabilim din vreme un loc din care să fotografiem şi un anumit moment calendaristic. Din acel loc trebuie să surprindem felul în care formele se suprapun, proporţia dintre pământ şi cer, reflexiile apei, linia umbrelor şi orice formă bine conturată şi plasată.

Echipament şi tehnici de fotografiere

Când utilizăm aparate de fotografiat digitale, cel mai bine este să avem o cameră de înaltă rezoluţie, cu unghi de cuprindere normal sau moderat larg (panoramic), filtre, polarizator, trepied. Putem utiliza şi opţiunea „burst mode” pentru a efectua o panoramă mozaicată.

Arhitectură (exterioare şi interioare)


Scopuri

Fotografi ai exterioarelor şi interioarelor clădirilor sunt căutaţi de arhitecţi, agenţi imobiliari, specialişti în conservarea siturilor istorice, istorici, autorităţi locale, comunităţi etc. Subiectele fotografice din arhitectură sunt alese şi de persoane care doresc să-şi exprime principiile, ideile, valorile prin acest mijloc. Scopurile acestor fotografi pot fi diferite. Astfel, arhitectul doreşte să facă cunoscută prin imagini izbitoare o creaţie personală. Agentul imobiliar doreşte să scoată în evidenţă facilităţile locuinţei pe care doreşte să o intermeieze pentru cumpărare sau vânzare. Tot astfel este şi pentru ceilalţi.  În călătoriile lor prin aşezări rurale şi urbane, turiştii se opresc adeseori pentru a face fotografii ca amintire, ca marcare a momentului şi locului pe unde a trecut sau pentru că se identifică cu acel artefact. În aceste fotografii mai important decât detaliile, proporţiile, formele şi texturile sunt impresia subiectivă generată turistului de artefactul respectiv. Turistul mai doreşte să descopere spiritul locului în care a fost plasat obiectul.

Abordare şi organizare

O bună pregătire este etrem de utilă pentru o astfel de întreprindere. Atunci când există posibilitatea ca un simplu turist să primească o comandă pentru fotografii de arhitectură localizată de-a lungul itinerarului ce urmează a-l parcurge, o sumă de detalii trebuie pusă la punct. Câte imagini, ce fel de perspective, informaţii despre iluminare interioară şi exterioară, formatul imaginii şi rezoluţia, destinaţia ulterioară a imaginii, drept de autor, onorarii etc. În fotografia arhitecturală, cele mai importante lucruri sunt asemănător peisajului punctul de perspectivă şi lumina. Dar constrângerile pot fi mult mai mari din punctul de vedere al alegerii acestora. O busolă şi un ceas pot fi foarte utile pentru planificarea momentului efectuării fotografiei. Mai mult observarea modului în care se schimbă culoarea, contrastul, lumina, umbrele de.a lungul unei zile poate fi extrem de utilă. Culoarea se schimbă cu anotimpul. Toamna avem galben-cald cu roşu, primăvara avem verde-crud etc. Dacă cineva doreşte decoraţiile interioare, atunci trebuie să evităm unghiurile. Problemele interiorului sunt lumina, în timp ce problemele exteriorului sunt condiţiile de vreme şi detaliile nerelevante (nu numai ale clădirii). Iluminarea interiorului este foarte mult deranjată de valorile diferite de intensitate a luminii becurilor. Trebuie verificat dacă becurile au aceeaşi temperatură de culoare. Şi din interior pot fi alese colţuri care să simbolizeze întreaga locuinţă. Pentru lumina din exterior e preferabilă o iluminare moale şi direcţională. Camerele pot fi fotografiate bine din exterior prin geamuri sau din coridoare. Câteodată este indicat a fi rearanjate obiectele din cameră, în scopul de a-i conferi semnificaţia destinaţiei. Arhitectura de înălţime mică şi înconjurată de de împrejurimi mai înalte este bine să fie fotografiată dintr-un punct mai înalt.

Echipament şi tehnici de fotografiere

Ar fi ideal un aparat cu teleobiectiv sau zoom digital, deşi detaliile pot fi fotografiate şi fără acestea. Trebuie urmărit să nu apară convergenţa liniilor verticale, şi dacă este posibil un obiectiv panoramic este de dorit. Ar fi utilă şi existenţa unui kit de lîmpi portabile, o nivelă pentru a verifica orizontalitatea podelei, blitz şi filtre de polarizare a luminii.


Fotojurnalismul documentar

Scopuri

Deşi în anii recenţi pieţele pentru eseuri documentare însoţite de fotografii s-au diminuat, a rămas încă un interes pentru cd-romuri, internet, albume cu fotografii şi călătorii turistice. Subiectele sunt evenimentele umane, deoarece oamenii doresc să cunoască tot ceea ce se întâmplă cu semenii lor.

Abordare şi organizare

Este necesar ca din timp să fie imaginată o listă cu aspectele care urmează a fi fotografiate în funcţie de structura povestirii pe care fotografiile trebuie să o susţină. E bine să fie fotografiate cât mai multe lucruri pentru o editare ulterioară. Aici dorim uneori să arătăm contraste cum sunt tineri vs. vârstnici, bogaţi vs. săraci, viaţa publică faţă de viaţa privată a persoanelor publice. Oamenii la locul de lucru pot fi fotografiaţi arătând atât activitatea de muncă cât şi viaţa socială. Când participăm la evenimentele publice este util să luăm instantanee cu spectatori şi situaţii din spatele scenei tot atâtea ca celelalte pe care oricine le poate observa.

Echipament şi tehnici de fotografiere

Este necesar un echipament minimal şi simplu pentru a putea trece aproape neobservat în mijlocul evenimentelor. Se utilizează atât cât este posibil lumina naturală, dar se pregăteşte şi un blitz, la nevoie. Sunt preferate fotografiile luate cât mai de aproape cu obiectiv panoramic.


Compoziţia în arta fotografică


Selecţia şi combinarea elementelor unei fotografii înseamnă activitatea de compoziţie a respectivei. Compoziţia mai inseamnă şi cele mai bune reguli prin care utilizînd un fundal, un prim plan, lumină, culoare, încadrare obţinem o fotografie care transmite semnificaţii şi sensuri puternice şi oarecum ăn mod intuitiv este plăcută la vedere. Privind compoziţia unei fotografii practica îndelungată a decantat următoarele reguli:

Încadrarea

Este selecţia pentru includerea în cadrul fotografic a unei părţi din realitatea observabilă, selecţie care operează general prin criteriul „interesantului”, posedat inerent de o persoană. Încadrarea trebuie să conţină numai detalile considerate interesante. Există o regulă generală despre încadrare atunci când este vorba despre peisaje şi arhitectură, anume este bine să lăsăm între marginea de sus a fotorafiei şi obiectiv sau prim plan 1/3 spaţi pentru cer.

Simplitatea

Este calitatea fotografiei de a oferi numai detaliile care să menţină atenţia asupra subiectului fotografiei.

Echilibrul

Este calitatea fotografiei în care elementele se contrastează şi se completează reciproc. O formă de echilibru este simetria. Câteodată o asimetrie care ţine seama de liniile din fotografie poate de asemenea echilibra compoziţia.

Regula de trei

Această regulă este fundamentată pe teoria că privirea omenească manifestă tendinţa naturală de a se fixa la o treime faţă de marginea de sus sau de jos a unui cadru. Concluzia este că trebuie să împărţim cadrul pe orizontală şi pe verticală în 3 părţi prin linii imaginare  şi să plasăm  elementele importante ale fotografiei în acele locuri.

Lumină şi umbră

Pe drept cuvânt se poate spune că fotografia este scrierea luminii. Lumina poate fi utilizată pentru a descoperi, a masca, a umbri, a colora etc. Şi la acest capitol pot fi utilizate câteva reguli.
Peisajele şi oamenii fotografiaţi la răsăritul sau apusul soarelui vor prezenta un efect de siluetă. Fotografiile efectuate noaptea sau târziu în amurg primesc caracteristici similare picturii. Multe dintre cele mai frumoase fotografii de peisaje şi opere de arhitectură sunt acelea efectuate în amurg.

Utilizarea liniilor

Cel mai bun exerciţiu pentru a învăţa utilizarea liniilor în fotografiere este de a ne concentra atenţia ori de câte ori ne plimbăm întâmplător asupra liniilor existente în jurul nostru şi care pot fi sugerate de garduri, cărări, linii de tramvai şi cale ferată (linii drepte sau paralele) Tot astfel, vom întâlni curbe uşoare, mai accentuate şi linii ondulate. Se consideră că liniile ondulate atrag privirea.

Utilizarea contururilor şi a formelor

Trebuie să încercăm a găsi elemente din compoziţie care să fie încadrate într-o formă, ce poate fi triunghiulară, rotundă etc.

Încheiere 

Fiecare cititor care doreşte să câştige câte ceva din fotografia turistică trebuie să se înarmeze cu instrumentele adecvate, să citească câteva cărţi de specialitate şi să treacă cât mai grabnic la experimentarea acestui gen de semi-afacere. Ţinând cont şi de indicaţiile din articol, fără îndoială va reuşi să creeze fotografii reuşite, adevărate opere de artă. 
Câteva trucuri şi indicaţii de calitate despre fotografierea artistică puteţi găsi la http://www.smashingmagazine.com/2009/04/22/the-ultimate-photography-round-up/;


Ecoturismul ca parte a turismului alternativ




Turismul alternativ

Turismul alternativ este o noţiune care a apărut destul de recent în istoria ştiinţelor care au abordat într-un mod interdisciplinar turismul. Astfel, în 1972 Cohen îl defineşte ca fiind o preocupare a tinerilor ce călătoresc cu rucsacul datorită mijloacelor financiare reduse. Dar, există şi opusul ideii, anume că turismul alternativ ar fi domeniul unor oameni bogaţi care se deplasează în zone exotice sau sălbatice. În 1982 Dernoi definea turismul alternativ prin scopul său, anume stabiilirea unei comunicări interculturale şi/sau personale directe între gazdă şi oaspete. John Neil şi Stephen Wearing (1999) sintetizează mai multe definiţii date turismului alternativ şi ajung la unele trăsături comune cum sunt: 1) este o formă de turism care se opune turismului de masă; 2) este caracterizat de existenţa unei viziuni particulare   a turiştilor faţă de natură; 3) în activitate sunt implicate motivaţii specifice; 4) există practici turistice specifice; 5) există un produs turistic specific. Cei doi specialişti concretizează şi operaţionalizează conceptul, astfel încât se poate spune că există turism alternativ întotdeauna când: 1) când prin intermediul turismului se încearcă păstrarea, protejarea şi îmbunătăţirea resursei turistice înseşi; 2) când se promovează dezvoltarea în relaţie cu atracţiile turistice şi infrastructura locală şi când un turism devine complementar trăssăturilor locale; 3) când produce îmbunătăţirea infrastructurii, deci creştere economică; 4) când turismul încearcă să minimizeze impactul asupra mediului ambiental; 5) când susţine nu numai ecologia, ci şi cultura destinaţiei turistice, în sensul prezervării ei.
Ecoturismul
Ecoturismul a început încă înainte de a fi conceptualizat în Kenya anilor 1970 când s-a constatat că atragerea turiştilor care doreau să vadă viaţa animalelor în sălbăticie a început să aducă mai multe venituri decât vînătoarea animalelor sălbatice. În urma veniturilor obţinute, în 1977, statul kenyan a interzis vânătoarea.

Ecoturismul a fost definit întâia oară de Hector Ceballos-Lascurain, în 1981, când acesta a întrebuninţat termenul spaniol turisimo ecologico cu scopul de a defini anumite forme de turism ecologic. Hector C-Lascurain înţelegea prin turismul ecologic „să călătoreşti spre arii naturale relativ necontaminate şi nederanjate încă cu obiectivul specific de a studia, admira şi a te bucura de înfăţişarea locului şi de plantele, flora şi animalele sălbatice cât şi de manifestările culturale trecute sau prezente descoperite în acele zone, dar în aşa manieră încât să promoveze conservarea locului, să aibă un impact scăzut asupra ambientului şi culturii respective şi să constituie un beneficiu economic şi social pentru populaţia din aria naturală respectivă”. (Boo, 1990). Termenul a fost scurtat în anul 1983 devenind ecoturisimo şi a fost utilizat în discuţiile pe care Lascurian le-a purtat în calitate de preşedinte al organizaţiei nonguvernamentale PRONATURA care se străduia să salveze pădurea tropicală mexicană din statul Chiapas. În discuţiile purtate cu diverşi factori responsabili s-a amplificat ideea că ecoturismul poate salva acea pădure. Cuvântul a apărut în formă scrisă în ediţia martie-aprilie 1984 a revistei American Birds. Definiţia ecoturismului, după Ceballos-Lascurain, a apărut în anul 1987 în eseul „The Future of ecotourismo” şi reluat de Mexico Journal în ianuarie 1988. De atunci, multe alte definiţii au fost concepute, toate însă sunt centrate pe cea iniţială.
Ecoturismul a fost definit ca o formă a turismului în natură, dar şi ca un instrument pentru dezvoltare durabilă. Termenul eco-turism se referă, pe de o parte la un concept şi mai multe principii, iar pe de altă parte la un segment specific din piaţa turistică. Societatea internaţională pentru ecoturism (TIES) îl defineşte ca „o călătorie responsabilă în arii naturale, călătorie care conservă mediul şi usţine bunăstarea comunităţii locale”. Ca segment al turismului în natură se deosebeşte de turismul de aventură prin aceea că motivaţia primară este dată de observarea şi evaluarea trăsăturilor naturale şi culturale ale unei destinaţii, în timp ce turismul de aventură este mai ales unul legat de exerciţiile fizice şi de depăşirea unor provocări (greutăţi, probleme) din medii naturale.
Eco-turismul ca un concept porneşte de la formele nesustenabile de turism. Astfel, sunt considerate foarte nesustenabile turismul de afaceri şi turismul de plajă, mai puţin nesustenabile turismul rural, cultural şi în natură. Ultimele trei tind să fuzioneze în turism sustenabil. Eco-turismul ca segment de piaţă se desprinde din turismul în natură (cealaltă parte fiind turismul de aventură). Alte clasificări adaugă ca segmente de piaţă turistică şi turismul ştiinţific, şi de „welness” şi sănătate.

Principiile ecoturismului

Definiţiile ecoturismului împreună cu experienţa practică au generat mai multe principii sau linii directoare care trebuie să îndrume orice activitate de ecoturism. Astfel, ecoturismul trebuie:

1)      Să minimizeze impactul negativ care ar putea provoca daune asupra naturii sau culturii existente la destinaţia turistică;
2)      Să-l educe pe călător în ce priveşte importanţa conservării mediului de la destinaţie;
3)    Să scoată în evidenţă importanţa unei afaceri responsabile, care să conlucreze cu populaţia şi autorităţile locale pentru a satisface nevoile locale şi a livra beneficii de conservare a naturii;
4)      Să genereze venituri directe pentru conservarea şi managementul ariilor naturale şi protejate;
5)     Să reliefeze nevoia pentru o zonare turistică regională şi pentru planificarea vizitatorilor în ariile capabile să devină eco-destinaţii;
6)     Să pună accent pe studii de mediu şi sociale, cât şi pe programe de observaare pe termen lung, cu scopul evaluării şi minimizării impacturilor negative;
7)     Se străduieşte să maximizeze beneficiile economice pentru ţara-gazdă, comunităţile şi afacerile locale, în special pentru oameni care trăiesc în eco-destinaţii şi zonele adiacente;
8)      Caută să se asigure că dezvoltarea turistică nu va aduce o schimbare în eco-destinaţie care să depăşească limitele sociale şi de mediu stabilite de cercetători în cooperare cu localnici;
9)  Se întemeiează pe o infrastructură care a fost creată în armonie cu mediul, minimizând utilizarea combustibililor fosili, conservând plante locale şi viaţa sălbatică şi empatizând cu mediul natural şi cultural.

Experienţa ecoturistică

Dintr-o perspectivă funcţională, eco-turismul este o piaţă pentru călătorii individuale sau în grupuri mici de până la 25 de persoane cu destinaţii în arii naturale. Eco-turismul se desfăşoară într-o manieră educativă făcându-se uz de materiale interpretative şi ghizi localnici specializaţi. La acest tip de turism participă firme mici de turism şi infrastructură de cazare de mică capacitate. Eco-turismul este  experienţa unei călătorii care-i ajută pe turişti să înţeleagă mai bine unicitatea naturală şi culturală a unor arii geografice din lume. Astăzi, există sute de tururi turistice secializate şi adăposturi care le oferă unor grupuri mici de turişti ambiente şi culturi unice. Totul cu ghizi locali. Ghizii sunt antrenaţi să interpreteze cultura şi ambientul, de asemenea să-i ajute pe turişti să-şi dezvolte abilităţi mai bune d ecălătorie şi despre cum pot contribui în mod corect la prezervarea mediului. În eco-turism sunt implicaţi arhitecţi, cercetători, oameni de ştiinţă, localnici. Frecvent sunt organizate seminare la care participă şi turişti. Antreprenori ingenioşi au dezvoltat pensiuni (cabane, adăposturi) proiectate în aşa fel încât să protejeze cât mai mult mediul şi să ofere cele mai bune facilităţi de observare şi cercetare, atât turiştilor, cât şi savanţilor.

Succesul în ecoturism

Se estimează că succesul în eco-turism poate fi creat de următoarele condiţii îndeplinite:
1)     Marketing (cercetare de piaţă) şi advertising (reclamă şi publicitate) specializate, care să-i atragă pe călătorii interesaţi în mod primar de vizitarea ariilor naturale;
2)    Abilităţi şi competenţe de management (organizare, planificare şi conducere) speciale privind eco-turiştii;
3)    Servicii de ghidare şi interpretare, preferabil din partea localniccilor, servicii care să fie concentrate pe istoria naturală a destinaţiei şi probleme de dezvoltare durabilă;
4)  Politici publice care să stabilească taxe din turism, cu scopul de a genera fonduri pentru conservare şi dezvoltare locală;
5)  Concentrarea atenţiei pe populaţia nativă, căreia trebuie să i se obţină consimţământul printr-o informare corectă, ulterior să fie implicată complet în astfel de proiecte, şi să i se creeze mijloacele necesare pentru a putea participa la proiectele de eco-turism.

Caracteristicile eco-destinaţiei

Eco-destinaţia trebuie să îndeplinească condiţii care-i oferă caracterul de unicitate şi creează pentru turist o experienţă plăcută. Acestea sunt:
1)      Arie naturală protejată cu trăsături naturale păstrate (conservate);
2)   Densitate redusă a populaţiei umane, dezvoltare modestă, arii naturale abundente, peisajul cu clădiri nu trebuie să domine;
3)      Să fie evident că turismul nu dăunează eco-sistemelor ca cursuri de apă, coastă, mlaştini, zone sălbatice etc;
4)      Să conţină mici comunităţi de afaceri, pieţe, alte genuri de artizanat şi meşteşuguri locale;
5)     Să conţină multe zone de recreere desemnate să protejeze resursele fragile, cum ar fi piste de ciclism, poteci şi cărări atât pentru turişti cât şi pentru localnici;
6)  Să conţină hanuri, hoteluri, restaurante şi afaceri în proprietatea localnicilor, adăposturi care să ofere ospitalitate prietenească şi echipe de conducere şi deservire bine motivate;
7)      Să fie organizate evenimente şi festivaluri locale care să demonstreze un simţ al mândriei comunităţii locale privind mediul şi patrimoniul cultural;
8)      Facilităţi publice curate pentru vizitatori şi localnici cum ar fi duşuri publice şi toalete;
9)      Să existe o interacţiune prietenească între turişi şi populaţia locală în locuri naturale de adunare umană, de exemplu în magazine, la plajă etc.


Referinţe:
1)      Megan Epler Wood, Ecotourism: Principles, Practices & Policies For Sustainability, UNEP, 2002
2)      John Neil, Stephen Wearing, Ecotourism: Impacts, Potentials and Possibilities, Butterworth-Heinemann, 1999