Importanţa dezvoltării turistice rurale
Într-o ecuaţie de economie agrară în care tendinţa mondială demonstrează incapacitatea generării unor venituri confortabile din activitatea primară (Rural America at the Crossroads: Networking for the Future, 1991), este neîndoielnic că turismul rural începe a fi considerat din ce în ce mai mult ca una dintre activităţile economice complementare cu efecte individuale (componenţii fermelor de familie) şi la nivelul comunităţilor locale. Beneficiarii efectului de dezvoltare produs de turismul rural sunt comunitatea locală, prin implicaţiile economice şi sociale, ambientul însuşi, prin menţinerea şi dezvoltarea durabilă, şi turistul în genere, prin activităţile recreative. Turismul rural, care după Roberts şi Hall, 2001, este compus din turismul de fermă, ecoturismul, turismul de aventură în zonele rurale, turismul cultural (etnografic) în zonele rurale şi turismul de acţiune (practicarea activităţilor fizice, mai degrabă altele decât sporturile în mediul rural) are efecte în dezvoltarea pe termen lung. Dintre acestea, cel social prezintă o importanţă deosebită, fiindcă prin veniturile generate pot fi acoperite cheltuieli care permit întreţinerea serviciilor publice locale (transport, şcoală, sănătate), facilitarea amplificării contactului social între persoane, repopularea unor arii rurale defavorizate, creşterea participării de gen (femeile, cu pondere crescută de activitate în industria ospitalităţii) în economie, conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea ambientului natural. În lipsa turismului rural nu poate fi menţinut stilul de viaţă tradiţional, conservarea naturii devine utopică, iar economia locală va fi în suferinţă.
Ce este capitalul rural
Gândind turismul rural ca pe o afacere şi o componentă economică, nu putem trece cu vederea importanţa capitalului investit pentru demararea afacerii. Dar, făcând excepţie de suma necesară pentru demararea afacerii într-o zonă rurală şi neluând în considerare, de exemplu, o livadă de pomi fructiferi, un iaz cu peşte, o pădure etc. (denumite capital natural), mai există un alt gen de capital a cărui valoare rămâne neatribuită semnificaţiei de bani şi obiecte pe care antreprenorul le utilizează pentru demararea şi menţinerea ciclului de producţie. Acesta este „capitalul rural” şi trebuie înţeles mai degrabă înscris într-o paradigmă comunicaţională actuală în care turismul este perceput ca o industrie creatoare de imagini. Capitalul rural este o sumă de imagini, elemente care aparţin ruralului. Acesta contribuie din plin la crearea identităţii destinaţiei turistice rurale, factor care este precondiţia dezvoltării afacerilor în turismul rural. Dacă este adevărat că turismul este o industrie creată prin imagine (Buck, 1993), atunci nu mai puţin real este şi faptul că elementele ruralului pot fi întrebuinţate ca imagini pentru poziţionarea destinaţiei turistice ca un loc unic în raport cu alte destinaţii. Însă, imaginile capitalului rural nu îşi aparţin numai lor însele, ci şi turistului. Într-un anumit sens, turistul utilizează empatic imaginea unei destinaţii turistice pe care deja este precondiţionat să o viziteze.
Definiţia ruralului şi elementele sale
Adăugarea la noţiunea de „capital” a unor note de conţinut care emerg din domeniul conceptului „rural” presupune clarificarea iniţială a termenului din urmă. Dar, aceasta este o întreprindere extrem de dificilă, mai ales din cauză că definirea se realizează prin opunerea către o altă categorie sociologică nu mai puţin complexă, anume „urbanul”. Definiţia facilă a simţului comun în care ruralul este tot ceea ce nu ţine de urban complică încă mai mult lucrurile prin amalgamarea până la confuzie, în detrimentul cercetării fenomenului turistic rural, precondiţia dezvoltării turistice.
Ce este, atunci, ruralul ? Îl putem înţelege mai bine prin enumerarea caracteristicilor observabile ale ”ţinutului rural”, o sociologie rurală, o monografiere a regiunilor în care fiinţe umane îşi trăiesc existenţa în condiţii specifice, diferite de acelea ale oraşului. Pentru scopurile noastre practice îl putem defini cu o bună aproximaţie identificându-l cu ţinutul rural. În această manieră, ruralul este o unitate socio-culturală particulară, modelată de forţe naturale şi culturale. Caracteristicile ţinutului rural sunt fizice şi procesuale, acestea din urmă reflectând reacţia instrumentală a lucrătorului rural (ţăranului), în scopul conservării vieţii prin lucrarea pământului. Ele sunt elementele structurale ale mediului rural (ruralului) şi pot avea următoarea componenţă:1) Modalităţile de utilizare a pământului şi activităţile conexe: aici vorbim despre ogoare, păşuni, vii, livezi, dar şi cimitire, locuri de joacă, parcuri etc.; 2) Organizarea spaţială a ţinutului: modalităţile de aşezare a elementelor ţinutului, dar şi vegetaţia, frontierele şi reţeaua vectorială a circulaţiei; 3) Adaptarea la ambient: metodele de transport, tipurile clădirilor şi materialele de construcţie, orientarea diferitelor grupări etc.; 4) Tradiţiile culturale: practicile de utilizare a pământului, clădiri şi structuri, instituţii religioase, particularităţi etnice, organizarea comunităţii, metodele de construcţie, tehnologia utilizată, abilităţi şi pieţe, mijloace de transport, utilizarea plantelor, obiceiurile de împărţire a pământurilor; 5) Reţeaua de comunicaţii: căi, drumuri, canaluri fluviale, cale ferată, şosele; 6) Demarcaţiile de frontieră: garduri, ziduri, fâşii de teren cultivat care servesc ca demarcaţie, fâşii cu vegetaţie, drumuri delimitatoare, diguri, canaluri de apă delimitatoare; 7) Vegetaţia cultivată în relaţie cu utilizarea pământului: arbori ornamentali sau pomi fructiferi, arbuşti şi tufişuri, păduri, păşuni, alei, vii, grădini, pâlcuri de arbori etc; 8) Clădiri, structuri şi obiecte: clădiri cum ar fi locuinţe, depozite, şcoli, biserici, magazii, depozite, săli de adunare etc; structuri cum ar fi diguri, baraje, canaluri, tuneluri, silozuri, poduri, şosele, mine, elevatoare agricole etc; obiecte cum ar fi monumente, mori, treierători, alte utilaje agricole etc; 9) Grupări (concentrări): centrele aşezărilor, încrucişările drumurilor, porturi, ferma, complexul minier etc; 10) Situri arheologice: urme de drumuri, ruine de fermă, mină, sisteme de irigaţii, diguri şi baraje, debarcadere, puţuri de mină; 11) Alte elemente de dimensiune mică: mici ruine, indicatori de drum, căi pentru animale, cimitire, vegetaţie izolată, fundaţii, canaluri de scurgere, margini de drum, pavaje etc. (după National Register Bulletin, U.S. Department of the Interior, 2005).
Definiţia capitalului rural şi elementele sale
Capitalul rural este o adaptare şi o extindere a noţiunii de „rural”. O definiţie simplă afirmă despre capitalul rural că este „structura zonei rurale, satele şi târgurile sale” (Countryside Agency, 2003). Dar chiar o astfel de structură am prezentat anterior. Consecinţă a definiţiei structural-funcţionaliste specialiştii ne prezintă un inventar al elementelor cu valoare de capital din structura zonei rurale. Astfel, ar fi: 1) ţinutul şi peisajul terestru ori maritim (inclusiv spaţiul, terenul); 2) viaţa sălbatică reprezentată prin floră şi faună; 3) biodiversitatea; 4) solul şi structura geologică; 5) aerul şi calitatea aerului; 6) gardurile şi delimitările spaţiale formate din tufişuri şi arbuşti; 7) construcţiile agricole, aşezările umane pornind de la locuinţe izolate până la sate, comune şi târguri (cu sens de oraşe mici cu piaţă); 8) alte elemente cu semnificaţie istorică cum sunt clădirile istorice sau foste stabilimente industriale; 9) cărări, poteci, drumuri de ţară, punţi; 10) pârîuri, râuri, iazuri, lacuri; 11) apa şi calitatea apei; 12) păduri, plantaţii; 13) obiceiuri locale distinctive, limbă, costume, stil de viaţă, mâncare, sărbători, îmbrăcăminte, tradiţii, meserii şi artefacte. (Garrod et al., 2004). Enumerarea nu epuizează posibilităţile definirii, dar trebuie acceptată ideea că tocmai elementele din structura ruralului precum şi valoarea subiectivă ataşată lor reprezintă substanţa generatoare pentru turismul rural. Fără elemente atractive şi pregnante turismul rural este inconceptibil ca afacere. Importanţa capitalului rural stă în faptul că furnizează avantaje de piaţă pentru fermieri, procesatori şi distribuitori, că reprezintă un patrimoniu valoros pentru afacerile legate de moştenirea culturală şi istorică, livrează resurse şi servicii importante ca energia eoliană, protecţia împotriva inundaţiilor, posibilităţi de recreaţie şi element de atracţie pentru investitori prin turism rural. (Countryside Agency, 2003).
Utilitatea întrebuinţării capitalului rural
Capitalul rural prezintă cîteva caracteristici care merită a fi luate în consideraţie în etapa deciziei şi a conceperii planului strategic pentru demararea unei afaceri în turismul rural. Acesta are în compoziţie şi elemente intangibile, subiective, dar chiar acestea reprezintă esenţa sa, substanţa care asigură reproducerea turismului rural şi profitul consecvent. Costurile obţinerii capitalului rural pot fi mici sau chiar nule în cazul unora dintre elementele structurale. Ce fel de cheltuieli dacă nu un consum de inteligenţă implică, de exemplu, luarea în posesie a unui peisaj, calitatea aerului, liniştea, afişarea unei tradiţii, flora şi fauna, apa etc. ? Costuri minime incumbă şi unele amenajări cu profit pe termen scurt. Profitul turismului rural provine din capitalul rural, dar parte din acesta este şi capital natural, autoregenerabil, fapt care produce multiplicarea investiţiei iniţiale. Alte cheltuieli mai speciale sunt legate de publicitatea şi reclama destinaţiei turistice, dar este de menţionat că infosfera oferă părţii interesate posibilităţi nebănuite de promovare ieftină a afacerii în turismul rural. Cel mai frecvent, capitalul rural se apropriază iniţiativelor administraţiei locale. Prin organele sale specializate, administraţia comunităţii este capabilă să procedeze la o agregare superioară a elementelor ruralului cu valenţe turistice, ulterior la integrarea sub formă de capital rural în planurile de dezvoltare. În plus, din cauza intereselor extrem de mari purtate de UE conservării naturii, siturilor istorice şi biodiversităţii posibilităţile de eligibilitate pentru proiectele de finanţare nerambursabilă sunt extrem de mari.
Riscul major al utilizării capitalului rural stă în posibilitatea confruntării turistului cu o realitate discrepantă aşteptărilor sale. Incongruentă cu imaginea creată, o atare realitate are ca efect distrugerea procesului de condiţionare instrumentală prin diminuarea calităţii subiective a experienţei turistice. Efectul imediat se traduce în reducerea drastică a consumului turistic.
Ce trebuie să înţelegem din toate cele spuse ? Că parcurgem deja etapa unei noi revoluţii industriale care ne plasează în paradigma capitalismului natural (Howken et al., Natural Capitalism: Creating the Next Industrial Revolution, 1999). Că trebuie să privim cu alţi ochi elementele ruralului care sunt totodată şi părţi ale capitalului rural, şi că de acum o semnificaţie de capital trebuie atribuită lucrurilor naturale, care până în timpurile recente nu au fost înzestrate cu o atare valoare. Cât mai rapid potenţialii investitori în turism rural trebuie să procedeze la un inventar complet al resurselor rurale, dacă este posibil solicitând totodată ajutorul şi implicarea specialiştilor din domenii conectate la studiul ruralului (sociologie, antropologie, etnografie, istorie etc.) Abordarea interdisciplinară a fenomenului aduce mari garanţii în reuşita afacerilor din mediul rural, iar întrebuinţarea capitalului rural este soluţia cea mai bună pentru întreprinzătorul care urmăreşte o dezvoltare turistică rurală autentică.(Emil POP, Cluj-Napoca, la 1 februarie, 2009)
