Se afișează postările cu eticheta întreprinderea turistică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întreprinderea turistică. Afișați toate postările

O clasificare a întreprinderilor turistice pentru cazare

Există astăzi o mare diversitate de întreprinderi turistice şi acest fapt îngreunează extrem de mult activitatea de clasificare a lor. Totuşi, poate fi acceptată următoarea clasificare:


1) Hanurile pentru tineri: sunt acele adăposturi care primesc tineri afiliaţi asociaţiilor marilor mişcări sociale de tineret; au ca obiectiv dezvoltarea turismului printre tineri; în general, au o echipare simplă, fără lux; de obicei, sunt create de organizaţii non-profit şi acreditate de mari organisme internaţionale de tineret.

2) Terenuri de camping şi caravane: sunt întreprinderi cel mai adeseori private; sunt compuse din concentrări de corturi sau rulote dispuse lângă construcţii de primire (recepţie), de servicii sanitare şi de reuniune. Terenurile de camping sunt clasificate astfel:

- zone naturale de campare;

- zone organizate de campare;

- zone de campare la ferme agricole;

- zone de campare pentru rulote şi caravane.

3) Centre de primire şi adăpost pentru tineri (centre internaţionale sau colonii de vacanţă): sunt forme sociale (ieftine) de cazare a tinerilor turişti;


4) Centre de vacanţă colectivă: sunt adăposturi care cuprind în denumire orice formă de turism social (ieftin): tabere, adăposturi familiale, case simple de vacanţă, case de tratament, case de odihnă, case familiale , case pentru vârstnici etc.

5) Hotelăria uşoară: hotelul comunal, casa de primire, casa de campanie, casa de pescuit, casa pentru schi (zăpadă), casa de odihnă la sfârşitul unei etape de drum, casa ţărănească, hanul ţărănesc, pensiunea familială, casa pentru pat şi breakfast, cabine, ferma de vacanţă etc.

6) Satul de vacanţă. este un centru autonom de turism compus din cabane de tip bungalow grupate în jurul unor săli comune pentru servirea mesei, distracţie şi practicarea sportului.

Dicţionar:

Hotelul: este locul unde turiştii pot beneficia în schimbul unei plăţi de servicii de cazare, masă şi uneori distracţie, pe durata staţionării lor; este o clădire cu dinmensiuni mari, capabilă să primească persoane peste numărul obişnuit dintr-o familie; sunt clasificate mai ales după gradul de confort, pornindu-se de la hoteluri modeste până la cele de lux.

O clasificare hotelieră

Hotelul local: este un hotel de mărime mică, caracterizat îndeosebi prin calitatea serviciilor de restaurant. El aparţine unui prorietar şi comercializează numai produsele proprietarului. De obicei, nu are clientelă internaţională, el serveşte deplasărilor clienţilor cu profesii liberale (avocaţi, medici, comercianţi); poate deservi deplasări de grup ale unor asociaţii şi societăţi de importanţă locală; Produsele sunt foarte diversificate.

Hotelul individual cu brand de comercializare colectiv: este un hotel de mărime medie care oferă servicii clienţilor unor cluburi sau asociaţii. O parte din produsele hotelului este standardizată după preferinţele clienţilor înscrişi în respectivele asociaţii.


Grupul de hoteluri: este o asociere de mai multe hoteluri independente care propun un produs foarte omogen, uşor de cumpărat pentru organizatorul voiajului.


Hotelul specializat: este hotelul care comercializează produse cu specific mare cum ar fi tratamente balneare, casinouri, practicarea sporturilor. În acest caz, hotelul este ca o instalaţie tehnică a cărei comercializare este asigurată de un club, o asociaţie şi un agent de turism.


Lanţul hotelier: mai multe hoteluri care aparţin unui proprietar (pot exista şi alte forme de proprietate), produs f. omogen.


Dicţionar:

Clasificarea locuinţelor după modelul arhitectural şi gradul de confort

Cort;

Pavilion: adăpost de dimensiuni mai mari şi mai complex decât cortul, poate fi din material textil;

Rulotă (caravană); locuinţă amenajată pe roţi, transportabilă ca remorcă la autoturism;

Cabină: cel mai simplu adăpost, construit din lemn;

Colibă: adăpost foarte simplu construit din lemn şi mijloace improvizate;

Bungalow: cea mai simplă cabană, construită din lemn, de obicei are o cameră şi o terasă acoperită;

Cabană: locuinţă din lemn, cu diferite dimensiuni şi grade de confort;

Casa: locuinţă din cărămidă sau alte materiale de zidărie, de diferite dimensiuni şi cu confort mai ridicat decât acela al cabanei;

Vila: locuinţă de lux, din cărămidă sau alte materiale de zidărie;

Castel.

Clasificare după destinaţia locuinţei

Adăpost de etapă: locuinţă utilizată pentru biciclişti sau călăreţi, la sfârşitul unei etape de mers;

Adăpost de pescuit;

Adăpost de vânătoare;

Han ţărănesc: locuinţă care utilizeză clădirile tradiţionale din zona rurală folosite în trecut pentru popasurile negustorilor;

Cameră de oaspeţi în cadrul fermei;

Popas de oaspeţi: locuinţă folosită doar pentru răgazul strict necesar recuperării călătorului prin odihnă înainte de a porni din nou la drum;

Cabană forestieră;

Adăpost de copii;

Casă familială de vacanţă;

Hotelul municipalităţii;

Casa de lux: este închiriată de oameni cu mari posibilităţi materiale pentru a se afişa şi a-şi satisface astfel orgoliul.

Casa socială de vacanţă pentru vârstnici: locuinţă ieftină pentru bătrânii cu pensii modeste care doresc să petreacă o perioadă odihnitoare la o destinaţie turistică;

Casa de vacanţă pentru vârstnici

Pentru o persoană interesată de turism este extrem de utilă consultarea Hotărârii de guvern care aprobă ultimele Norme metodologice privind clasificarea structurilor turistice din România. Din compararea structurilor de cazare existente în lume cu acelea aprobate la noi rezultă concluzii interesante şi folositoare. Conţinutul HG este indispensabil pentru calcularea costurilor iniţierii unei afaceri în turism cu un stabiliment de cazare, eventual şi cu servicii de restaurant. Cei care doresc pot consulta documentul la adresa http://www.scribd.com/doc/1876603/hg-clasificare.

Nou ! A apărut Ordonanţa ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, nr. 636/2008, care aduce unele modificări la HG enunţat. De consultat la adresa

http://www.scribd.com/doc/3728427/clasificare-structuri-turistice

Întreprinderea turistică

Întreprinderea turistică*, dintr-o perspectivă economică, este locul de întâlnire al factorilor de producţie (resurse umane, resurse naturale şi capital). Întreprinderea turistică, ca orice altă întreprindere economică urmăreşte maximizarea profitului. Din punct de vedere organizaţional, întreprinderea de turism este considerată ca fiind un grup uman autonom de producţie, care dispune de un patrimoniu şi a cărei dezvoltare depinde de vânzarea unui bun sau a unui serviciu, de activitatea internă şi de soldul pozitiv al încasărilor.
Patrimoniul întreprinderii de turism este compus din bunuri şi creanţe şi din elemente psihologice ca renumele, imaginea de marcă, cunoştinţele (know-how, savoir-faire) de administrare a firmei şi cele tehnice, stabilitatea personalului.
Întreprinderea turistică oferă un serviciu* care poate fi rezumat în informarea, rezervarea, transportul şi cazarea la o destinaţie, serviciile de restaurant şi animare (activităţile recreative). În legătură cu preţul serviciilor, sunt aplicate două principii: în cazul întreprinderilor de turism social (socialul fiind înţeles aici ca în favoarea persoanelor cu venituri mici), profitul este reinvestit în întreprindere (principiul verităţii preţului), în timp ce pentru întreprinderile private el este repartizat unor persoane fizice şi morale.
După unii autori (Loi PUDDU, 1980), întreprinderea turistică posedă caracteristici specifice ca:

- aparţine sectorului economic „servicii”, cu toate consecinţele care rezultă de aici;
- provoacă un contact imediat între producător şi consumator;
- este constrânsă a se supune la transformări (adaptări) rapide, în funcţie de: gusturile şi nevoile clienţilor; tehnologiile de producţie;
- suferă o influenţă directă a situaţiei economice, politice, sociale şi a ambientului.

Întreprinderile turistice pot fi: de hotelărie, similare şi complementare (înţelegându-se cazarea şi servirea mesei sau cum i se mai spune restauraţia), întreprinderile de transport colectiv, agenţiile de turism şi organizatorii de voiaje, întreprinderile de animare recreativă, de informare şi recreative.

Uneori, întreprinderea turistică mai este denumită şi structură. Acest cuvânt a fost împrumutat din cibernetică şi prin utilizarea termenului se doreşte sublinierea faptului că întreprinderea turistică este un sistem. Sistemul este o alcătuire dinamică, formată din mai multe elemente, toate subordonate unei finalităţi comune şi în care suma proprietăţilor elementelor componente nu este egală şi identică cu aceea a sistemului. Cu alte cuvinte, o agenţie de turism este compusă din mai multe părţi sistemice sau sub-sisteme (a nu se confunda cu statul de funcţii sau organigrama agenţiei): sub-sistemul turiştilor (caracteristicile şi motivarea acestora); sub-sistemul de informare, promovare, comunicare, facilităţi; sub-sistemul transportului la şi în interiorul destinaţiei turistice; sub-sistemul complexului de atracţii turistice (întreprinderi de cazare, restaurante, de animare, de suveniruri şi altele).
O structură (sistem) este asemănătoare unui organism viu şi funcţionează în linii mari la fel. Câteva trăsături cibernetice ale sistemului aplicabile la o întreprindere turistică sunt: echilibrul dinamic (adaptarea), stabilitatea (rezistenţa la schimbare), auto-poieza (autoproducerea), adică relaţiile fiecărei părţi au ca finalitate deservirea tuturor celorlalte părţi şi a întregului (în consecinţă generarea întregului), auto-organizarea, adică emergenţa unor alte caracteristici decât acelea urmărite prin finalitatea întreprinderii (de exemplu, în pofida existenţei Regulamentului de funcţionare şi a Codului deontologic care ar trebui să producă o cultură organizaţională de o anume factură, este produsă o sub-cultură, o cultură adeseori paralelă şi împotriva bunului mers al întreprinderii, o contra-cultură). Câteva funcţii ale sistemului sunt: informarea, decizia, compararea, mesajul, răspunsul etc.
Studierea conceptelor şi a teoriilor ciberneticii îmbunătăţeşte capacitatea managerului în turism de a-şi conduce întreprinderea. (Emil POP)
[ * Robert LANQUAR, L' Economie du tourisme, PUF, Vendome, 1987]