Ciclul vieţii destinaţiei turistice

Definiţia destinaţiei turistice

În discuţiile despre turism, termenul "destinaţie" rămâne încă ambiguu şi subiect de cercetare. La urma urmei, ce este o destinaţie ? Este un hotel, un oraş, o regiune, o ţară ? Uniunea Europeană a lansat mai multe proiecte de cercetăre cu scopul conceptualizării cuvântului "destinaţie". Una dintre cele mai recente (Paskaleva-Shapira & Besson, 2005) conceptualizează destinaţia turistică ca fiind o categorie lingvistică ce exprimă funcţia unui loc în raport cu turistul. Astfel, "trăsăturile importante ale destinaţiei nu sunt atât de mult proprietăţile fizice ori tipologice ale unei dezvoltări spaţiale ce poate fi identificată ca obiect real, nici o sumă de atracţii şi facilităţi disponibile turistului, ci mai degrabă o noţiune abstractă şi neutră, modul în care aceste modele spaţiale interacţionează cu valorile socio-culturale ale turistului şi cu percepţiile sale." Dificultatea de a conceptualiza o abstacţiune a dus, într-un larg spirit pragmatic american, la o rezolvare operaţională a problemei destinaţiei, adică la nu clarificarea esenţei sale, ci la definirea prin modul cum devine "turistică". După Bierman (2003) destinaţia turistică este “o ţară, un stat, o regiune, un oraş, care este prezentat de cineva ori de entitatea însăşi ca un loc pe care turiştii vor să-l viziteze." Neţinând seama de atributele geografice sau culturale ale locului-destinaţie, Bierman ni-l prezintă ca pe un produs care devine marfă şi în consecinţă trebuie prezentat şi vândut consumatorului. Înţelegem din teoria propusă că marfa "destinaţie" este un agregat format din elemente cu ponderi diferite: caracteristicile geografice, atractorii culturali şi, îndeosebi tehnicile de vânzare. În această interpretare, este de remarcat modificarea graduală şi calitativă a importanţei factorilor semnificatori pentru conceptul "destinaţie", luând în considerare cuplul criterial intern-extern. Astfel, calităţile geografice sunt intrinseci obiectului, atractorii turistici aparţin deopotrivă de loc şi de psihologia turistului, în schimb tehnicile de vânzare aparţin extern şi exclusiv fabricanţilor de publicitate turistică şi vânzătorilor.
Ei, bine, lucrurile nu stau chiar aşa, dar definiţia se dovedeşte extrem de utilă prin complementaritatea sa cu teoria ciclului de viaţă a destinaţiei turistice(Tourism Area Life Cycle - TALC, în sensul intervenţiei active a tehnicilor de vânzare şi/sau marketing)ca factori dinamic cauzatori sau cel puţin generatori de schimbare în viaţa elementului "destinaţie" al unui produs turistic oarecare.

Ce este ciclul de viaţă al unui produs ?

Sinteza observaţiilor provenite din vânzarea produselor a dus la descoperirea faptului că vânzarea unui produs manifestă neregularităţi cantitative în timp şi în funcţie de mai mulţi factori. Proiectarea metaforică a etapelor biologice ale vieţii umane asupra fenomenului descris a generat teoria ciclului de viaţă a unui produs. Evoluţia vânzărilor poate fi reprezentată grafic ca o curbă "logistică" (o curbă care are forma literei S). S-a convenit că viaţa unui produs oarecare poate fi împărţită în 4 stadii (etape) temporale, astfel: naşterea, dezvoltarea (creşterea), maturitatea şi declinul produsului. Nu voi intra în amănuntele problemei, care aparţine marketingului general

Ciclul vieţii destinaţiei turistice

Richard Butler a defăşurat cercetări în turism timp de 40 de ani în Canada şi Marea Britanie. Este cunoscut mai ales prin adaptarea teoriei ciclului de viaţă la o destinaţie turistică (The Tourism Area Life Cycle, 1980 ), dar a efectuat numeroase cercetări cu referire la sustenabilitatea turismului şi la dezvoltarea turistică şi consecinţele corespondente. Butler diversifică prin exces stadiile ciclului de viaţă a destinaţie turistice şi - cel mai important - propune indicatori pentru recunoaşterea etapelor respective. Stadiile ciclului de viaţă turistic sunt următoarele:
1) Explorarea: este prima etapă a ciclului de viaţă turistic şi corespunde cu naşterea produsului. Stadiul este caracterizat de apariţia la destinaţie a unui mic număr de turişti nonconformişti (aventurieri) care se simt atraşi - fiindcă aşa consideră ei - de unicitatea atracţiilor naturale şi culturale ale locului. Nu există deloc facilităţi turistice sau poate extrem de puţine. Contactul localnicilor cu vizitatorii este extrem de redus sau inexistent. Uneori sau destul de des turiştii nu sunt bine primiţi de localnici.
2) Implicarea: în a 2-a etapă numărul vizitatorilor creşte şi se observă implicarea localnicilor în scopul asigurării unor servicii pentru turişti. Contactul cu turiştii se intensifică şi îşi fac apariţia puţine şi simple acţiuni publicitare pentru atragerea turiştilor. Poate fi identificată o piaţă turistică incipientă, apare un sezon turistic şi câteva agenţii (ori similare) pentru aranjamente de călătorie pentru turişti. Dezvoltările respective exercită o presiune asupra autorităţilor publice locale, astfel încât acestea iniţiază facilităţi de infrastructură turistică cum sunt drumuri, aeroporturi, porturi etc.
3) Dezvoltarea: al 3-lea stadiu este caracterizat prin apariţia unei pieţe de turism bine definite, realizată parţial ca urmare a unor acţiuni ample şi susţinute de publicitate. Atracţiile naturale şi culturale sunt puternic impregnate de specificitate şi se bucură de sprijinul unor atracţii turistice construite de oameni. Implicarea şi controlul locale încep să intre în declin, concomitent cu apariţia unor mari investitori care substituie facilităţile şi serviciile vândute de proprietarii localnici cu altele mai performante şi la o scară mai largă. Datorită investiţiilor, pot să apară modificări importante ale caracteristicilor fizico-geografice din regiune şi care să nu fie bine primite de comunitatea locală. Destinaţia devine atât de importantă încât se vor implica în control factori guvernamentali, în pofida faptului că uneori intervenţiile respective vor fi dezavuate. Pentru perioade scurte de timp numărul de turişti vizitatori îl poate depăşi pe acela al localnicilor. Începe să fie utilizată forţă de muncă externă (imigraţie). Apar industrii auxiliare şi se schimbă tipologia turistului dominant în "mediu-centric" (Plog, 1991). Intrările de turişti devin echilibrate cuprinzând în procente egale turişti care preferă călătoria solitară şi nonconformă, cât şi conformişti care doresc să fie ca ceilalţi, vizitează în grupuri şi ţin de fenomenul turismului de masă.
4) Consolidarea: Cel mai important indicator pentru atingerea etapei consolidării este exprimat prin diminuarea ratei creşterii numărului vizitatorilor. Matematic spus, într-un anumit an al dezvoltării va apare un punct de inflexiune de la care creşterile vizitatorilor de la an la an vor fi tot mai mici. Numărul total al vizitatorilor încă îl va depăşi pe acela al localnicilor, în timp ce industria, economia sunt încă în mare măsură centrate pe turism. Marketingul, publicitatea şi promovarea nu mai reuşesc să producă o rată dorită a numărului vizitatorilor, de aceea se încearcă prelungirea sezonului turistic. Numărul mare de turişti şi efectele produse de serviciile care le sunt oferite produc nemulţumire printre rezidenţii localnici. Va apare un segment extrem de bine definit de business recreaţional, în vreme ce servicii turistice istorice vor fi dezavuate.
5) Stagnarea: Este etapa în care numărul turiştilor nu mai creşte (se menţine constant) şi forma turismului de masă devine dominantă. Capacităţile de soluţionare a problemelor economice, sociale şi ambientale şi-au atins limitele. Destinaţia posedă o imagine bună, dar din nefericire nu mai poate fi îmbunătăţită. Turiştii încă revizitează destinaţia. Se manifestă încă puţine dezvoltări turistice, în special la periferia destinaţiei. Frecvenţa vânzărilor de proprietăţi turistice creşte.
6) Declinul: Butler caracterizează etapa declinului prin reducerea pieţei turistice şi inabilitatea de a competiţiona cu atracţii turistice de tip nou. Cifra de afaceri poate fi încă mare, dar facilităţile turistice încep să fie convertite către alte utilizări (de exemplu hotelurile turistice pot deveni blocuri de locuinţe pentru închiriat, case pentru pensionari sau spitaluri). Implicarea şi controlul locale pot creşte numai dacă proprietarii rezidenţi reuşesc să recumpere obiectivele turistice la preţuri mici.
7) Reîntinerirea (relansarea): este stadiul care nu poate fi atins decât prin schimbarea completă a atracţiilor turistice pe care a fost întemeiat turismul dintr-o regiune. Schimbarea poate fi făcută prin realizarea unor obiective construite de om (parcuri tematice, cazinouri, etc), prin utilizarea unor resurse încă neexploatate ori printr-o mai bună utilizare a unor resurse existente, încă nu foarte atractive. Pentru a relansa un obiectiv turistic în declin trebuie conjugate eforturile autorităţilor publice şi ale investitorilor locali, cu scopul descoperirii unor noi pieţe pentru desfacerea produselor turistice, în special pentru consumatori cu interese specifice ori alte grupuri de acţiune. În această etapă creşte foarte mult competitivitatea cu alte regiuni turistice.

Graficul generic al ciclului de viaţă a unei destinaţii turistice



Comentarii despre teorie

Modelul TALC (Butler, 1980) poate fi un instrument de valoare pentru analiza gradului de dezvoltare a unei pieţe turistice. Indicatorii avansaţi de cercetător pot fi utilizaţi de proprietarii obiectivelor turistice pentru monitorizarea "sănătăţii" afacerii. Modelul facilitează analiza relaţiilor dintre piaţa turistică, resursele turistice şi profilul consumatorului de turism. Teoria ajută şi la facilitarea descoperiirii unor cauze ascunse ce pot sprijini dezvoltarea economiei turistice.
Modelul TALC poate fi utilizat pentru prognoze, cu condiţia existenţei a trei factori preliminari:
- cunoaşterea forţelor structurale care produc dinamica turismului în regiune;
- utilizarea indicatorilor TALC drept criterii pentru perceperea atuurilor şi ameninţărilor la adresa businessului turistic local;
- date suficiente şi prelevate pe o lungă durată, pentru interpretarea situaţiei actuale şi identificarea stadiului din ciclul de viaţă a unei destinaţii turistice.
Ţinând seama de cele spuse nu mai rămâne decât să ne punem pe treabă.

Turismul rural şi de fermă în câteva cuvinte

Introducere

Turismul de fermă este una dintre componentele turismului rural (după Roberts şi Hall, 2001). Celelalte elemente sunt ecoturismul, turismul de aventură în zonele rurale, turismul cultural (etnografic) în zonele rurale şi turismul de acţiune (practicarea activităţilor fizice, mai degrabă altele decât sporturile în mediul rural). Cea mai utilizată formă a turismului rural este activitatea turistică în zonele rurale, care are diferite înţelesuri în statele lumii.

Definiţia turismului rural

În Uniunea Europeană turismul rural este înţeles mai mult ca turismul de activitate în zone rurale, neglijându-se semnificaţiile celorlalte componente. Una dintre definiţiile bune ale turismului rural este aceea care ne spune că "este un turism al vieţii naturale care este opus formelor de turism comerciale şi organizate în locaţii cu destinaţie şi scop comerciale; prin turismul rural, clientul (turist)are acces nemijlocit la mediul ambiant natural" (Hill et al, 1996). Am înţelege de aici, că turismul rural este mai degrabă o adaptare a ruralului la activitatea de turism şi nu o construcţie cu scop de turism rural. În fapt, situaţia pseudo-turismului rural nu este o raritate la noi. O clădire construită de un investitor care-i atribuie o destinaţie de "pensiune agroturistică" cu greu poate fi încadrată în turismul rural, dacă nu respectă condiţiile definiţiei. Cu atât mai puţin în turismul de fermă. Este util,când luăm în considerare construcţia în zone rurale să recurgem la definiţiile bazate pe demografia regiunii. Astfel, în Polonia o zonă este catalogată drept rurală atunci când densitatea populaţiei este sub 100 locuitori/kmp.

Restricţiile şi condiţiile turismului rural

După Lane, 1994, elementele definitorii cheie pentru turismul rural sunt:
- localizarea într-o zonă rurală;
- funcţionalitate rurală, adică realizat pe caracteristicile specifice ale unei mici gospodării (întreprinderi) din lumea rurală, spaţiu deschis, contact cu natura şi cu moştenirea geografică naturală, societăţi şi practici tradiţionale;
- participarea nemijlocită la activităţi, tradiţii şi stiluri de viaţă ale comunităţii locale;
- relaţii puternice interpersonale
- ca scară de mărime este adaptat ruralului (clădiri, aşezări, spaţii, toate la scară mică);
- caracter tradiţional, dezvoltarea întreprinderii se face natural şi încet, în conexiune cu familii locale;
- adeseori turismul rural este o iniţiativă locală, în scopul de a dezvolta economic pe termen lung spaţiul comunităţii;
- un mare procent din beneficiul activităţilor turistice revine comunităţii.

Definiţia turismului de fermă

Conceptul de turism de fermă este întâlnit în diverse locuri şi cu denumirile de agroturism sau agriturism (la noi în ţară - agroturism, dar poate că turismul de fermă ar fi fost o definiţie mai utilă pentru înţelegerea fenomenului). Definiţia turismului de fermă circumscrie ideea "turismului practicat în gospodării rurale şi unde lucrările rurale alcătuiesc o parte din produsul turistic, din perspectiva consumatorului turist"(Roberts & Hall, 2001). În turismul de fermă, activităţile principale sunt cultivarea pământului şi creşterea animalelor, iar turismul este doar o activitate secundară.

Frământările investitorului în turismul de fermă

Ar fi extrem de util ca o persoană oarecare ce doreşte să investească în turismul rural să fie îngrijorată şi să-şi pună înainte de avansarea afacerii următoarele întrebări:
- Este proprietatea mea accesibilă oricui care posedă un autoturism obişnuit ?
- Este drumul de acces către ferma mea practicabil pe vreme ploioasă ?
- Posedă ferma mea un specific care să o diferenţieze de celelalte ?
- Este cazarea pe care o asigur confortabilă şi la standardele segmentului de piaţă pe care încerc să-l atrag ?
- Posed suficient spaţiu liber în interiorul clădirii pentru turişti şi familie ?
- Există în comunitate lucruri interesante de văzut şi cunosc eu amănunte despre acestea ?
- Există obiective turistice de interes naţional în apropiere şi sunt eu în măsură să îndeplinesc atribuţiile unui ghid pentru vizitatorii mei ?


Componentele turismului de fermă

Observarea atentă a activităţilor desfăşurate în structurile încadrabile definiţiei turismului de fermă a dus la inventarierea unui număr de acţiuni specifice, astfel:
- cazare într-un ambient tradiţional şi într-o atmosferă de familie (cu respectarea standardelor de confort);
- hrănirea turistului cu respectarea tradiţiilor culinare şi într-o atmosferă de familie ;
- terapie tradiţională (călcatul ursului, pus lipitori, plante de leac etc.)
- cura de struguri
- săli de tradiţie gospodărească, galerie, muzeu;
- parc tematic al gospodăriei (micro-zoo cu animalele de casă, organizarea culturilor etc.);
- drumeţii şi circuituri turistice în spaţiul patrimoniului funciar şi mobil;
- vizite educaţionale;
- participare la activităţi specifice gospodăriei: călărie, pescuit, culegerea recoltei, culegerea fructelor, culegerea plantelor medicinale, mulgerea vacilor, culegerea ciupercilor, hrănirea animalelor, strângerea ouălor, recoltarea mierii etc.;
- cursuri pentru învăţarea activităţilor gospodăreşti specifice: arat, semănat, conducerea tractorului, îngrijirea animalelor;
- stand(magazin)de fermă cu obiecte artizanale şi produse tradiţionale;
- stand (magazin)de fermă pentru produse tradiţionale alimentare şi condimentare: băuturi, sucuri, lapte, brânzeturi, miere, fructe prospete ori conservate, legume proaspete ori conservate, oţet, amestecuri de condimente etc.;

(Pop Emil; proprietarii de pensiuni agroturistice care doresc planuri de promovare şi marketing pentru întreprinderea lor îmi pot scrie la adresa pop.emil@gmail.com)

Despre consumul turistic al obiectelor artizanale

Dezvoltarea agroturismului este indisociabilă de industria suvenirurilor. O pensiune agroturistică trebuie să ofere turiştilor nu numai cazare personalizată şi hrănire cu produse locale, ci şi animaţie turistică şi - de ce nu ? - produse artizanale specifice. Trebuie să remarcăm că sistemele actuale de învăţământ formal, informal şi non-formal nu mai asigură corespunzător pregătirea unor meşteşugari, artizani, artişti populari, producători de obiecte lucrate manual, adică tocmai de persoanele trebuincioase pentru realizarea unor obiecte dorite de turişti. Fenomenul se manifestă ca şi cum ar exista un dezinteres atât din partea autorităţilor care construiesc strategiile dezvoltării turistice, cât şi de la subiecţii acţiunilor formative. Totuşi, fără această mică industrie, nu numai că se pierd fluxuri monetare importante pentru actorii economici din turism, dar este afectată însăşi satisfacţia turiştilor, cu consecinţe dezastruoase pe termen lung. Cooperarea între proprietarii de pensiuni, şcoală şi autorităţile locale, în vederea creăriişi dezvoltării unei mici industrii locale de obiecte artizanale pare a fi cea mai profitabilă soluţie. În acest spirit am extras câteva concluzii dintr-un raport despre preferinţele de consum ale turiştilor legate de obiectele artizanale.

Raport
Cumpărăturile reprezintă o activitate importantă pentru turişti. După hrănire şi cazare, turiştii cheltuiesc bani pentru îmbrăcăminte, obiecte meşteşugăreşti şi produse alimentare tradiţionale. Se apreciază că 70 % din turiştii americani din statele Iowa, Minnesota şi Nebraska cumpără obiecte manufacturate cu scopul de a le servi pentru viitoare cadouri sau ca amintire (suvenir).
Turiştii doresc obiecte meşteşugăreşti pe care să le afişeze în locuinţele lor şi, dacă este posibil, să le utilizeze. De asemenea, caută diferite obiecte pentru colecţiile personale şi bijuterii. Sunt bucuroşi să găsească şi să achiziţioneze mărfuri de sezon. Preferă obiecte din lemn, după care acceptă şi alte materiale (metal, os, plastic, ţesături). Obiectele cumpărate sunt încărcate cu semnificaţie simbolică în special dacă sunt cumpărate ca suveniruri care să reflecte evenimente deosebite localizate în situri turistice sau înşile caracteristicile de atractivitate ale sitului turistic. Turiştii apreciază mult dacă sunt informaţi despre cum poate fi utilizat un obiect meşteşugăresc. Consideră informaţia scrisă despre păstrarea în siguranţă a obiectului, măsurile de securitate (dacă este cazul)şi materialele utilizate la producerea obiectului. Testaţi în legătură cu preferinţele legate de natura materialului din care este confecţionat obiectul, turiştii au răspuns că nu găsesc suficiente obiecte artizanale realizate din piele, sticlă. Cât despre destinaţia obiectelor, ei au răspuns că sunt insuficiente jucăriile confecţionate manual, bijuterii şi îmbrăcăminte, artizanale. S-au plâns că se găsesc prea multe obiecte artizanale din ţesături şi hârtie, obiecte pictate şi în general prea multe care au valoare decorativă în detrimentul celei practice.
Turiştii se informează cu predilecţie despre magazinele şi locurile unde pot cumpăra obiecte artizanale din următoarele surse: oficiile de informaţii turistice, articole din ziare şi reviste, ghiduri turistice, prieteni, personalul hotelului şi rezidenţi localnici, publicitatea ziarelor locale.
Se cheltuieşte o sumă cuprinsă între 5-30 $ pe obiect în funcţie de persoana căreia îi este destinată.
Turiştii îi apreciază pe vânzătorii care au un comportament plăcut, le oferă informaţii despre obiectele artizanale şi le permit să cerceteze în voie rafturile (standurile) cu produse. (adaptare din "Marketing Crafts and Other Products to Tourists: A Guide for Craft Producers, Craft Retailers, Communities, Tourist Attractions, and Hospitality Services". 1992. North Central Regional Extension Pub. #445. University of Nebraska, IANR Communications and Computing Services, Lincoln, NE 68583-0918; (402) 472-3023.)

În fotografie, poate fi observată diaporama în mărime reală a atelierului în care o femeie maghiară pregăteşte în mod tradiţional turtă dulce. Diaporama este parte din Muzeul Păstorilor adăpostit într-un vechi şopron din localitatea Nagycsárda, în centrul turistic Hortobágy (Ungaria), unde sunt expuse obiecte şi activităţi tradiţionale din viaţa locuitorilor de altădată. Fotografia a fost făcută de mine în excursia pe care am efectuat-o în luna august, 2008.