Se afișează postările cu eticheta didactica turismului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta didactica turismului. Afișați toate postările

Subiecte pentru tezele de licenţă în turism

Introducere
O discuţie total întâmplătoare cu o absolventă a unei facultăţi de turism m-a pus în situaţia de a medita asupra subiectelor lucrărilor de licenţă specifice. Am încercat, ulterior, procurarea mai multor informaţii, cu scopul de a-mi forma o părere generală despre calitatea temelor selectate. Trebuie să spun că nu am reuşit să adun suficiente date pentru a exprima o părere justă asupra problemei calităţii. Totuşi, mi s-a format impresia că mai multe subiecte de examen fac referire la probleme turistice care ţin de începuturile dezvoltării fenomenului. Am înţeles că acest tip de subiecte se înscrie în categoria tezelor de compilaţie, în urma cărora studentul trebuie să demonstreze că şi-a format o viziune critică într-un domeniu mai îngust al ştiinţei turismului şi în urma consultării unui material bibliografic oarecare. Realizate cu seriozitate şi corect, aceste teze de compilaţie deschid în mod real calea aprofundării studiilor începute un student. Există, însă, şi tipul tezelor de cercetare, lucrări care presupun simţul problemelor reale, originalitate şi care încearcă soluţii pentru problemele descoperite. În opinia mea, acest tip de lucrări de licenţă este mai profitabil, deopotrivă pentru student şi societate. Pentru student, fiindcă demonstrează capacitatea de a fi cercetător, de a împinge înainte disciplina căreia i s-a dedicat, iar pentru societate, fiindcă pune la îndemâna politicului şi mediului de afaceri soluţiile dezvoltării. În consecinţă, am hotărât întreprinderea trecerii în revistă a unor cărţi recente legate de turism şi extragerea problemelor actuale mai importante. Din acestea am conceput mai multe subiecte pentru examene de diferit nivel şi/sau cercetarea turistică, în genere. De asemenea, doresc să prezint câteva informaţii pe care le consider importante pentru conceperea unei cercetări. Lista cu titlurile subiectelor propuse va rămâne deschisă, urmând a fi adăugate şi altele. În final, doresc să-i rog pe prietenii blogului în a mă ajuta la crearea listei prin comentarii cu sugestii.