model de contract călătorie turistică

CONTRACT-CADRU
de comercializare a pachetelor de servicii turistice
Nr. .......... din ...........


Stanley Plog şi modelul psihografic al motivaţiei turistice

Cuvânt înainteLa fel ca în oricare altă afacere şi întreprinzătorul din sectorul economic al turismului este în permanenţă preocupat de problema influenţării consumatorului în scopul cumpărării unui anumit produs turistic. Răspunsul la problemă constă în stabilirea relaţiilor cauzale care pot fi puse într-un sistem de variabile ce implică din partea potenţialului turist factori psihologici (motivaţia) şi factori decizionali-cognitivi (raţionalitatea), iar din partea vânzătorului de turism o marfă cu caracteristici speciale. De aceea, încă din perioada de pionierat a dezvoltării metadiscursului turistic s-a manifestat o preocupare generală şi susţinută pentru identificarea resurselor cauzatoare de consum în industriile turistice. Observarea criterială a dezbaterilor purtate a dichotomizat comunitatea specialiştilor în adepţii „push”- cauzalităţii şi discipolii „pull”- cauzalităţii, după percepţia determinării consumului prin metode „interioare” sau „exterioare” turistului.
Încadrat în „push” paradigma determinării actului de vânzare-cumpărare a unui produs turistic din interiorul psihic al consumatorului, modelul Plog ne propune o explicaţie întemeiată pe relaţia de cauză-efect în care identificarea trăsăturilor de personalitate ale consumatorului cu caracteristicile produsului turistic se instituie într-un stimul de cumpărare. Teoria primeşte valoare de model pentru că etalează pretenţia de a descrie ipotetic dar amănunţit un fenomen extrem de complex şi încă insuficient elucidat.

marketingul psihografic în turism

Înţelesul cuvântului "marketing"

Printre mai multele înţelesuri ale cuvântului englez "market" este şi acela care semnifică mulţimea consumatorilor pentru un produs sau serviciu cu proprietăţi particulare. Această abordare semantică ne trimite la realitatea înţelegerii marketingului autentic ca descoperire a clienţilor dornici să consume un anumit produs, urmând ca promovarea, reclama şi publicitatea să-i aducă în faţa vânzătorilor.