Aplicaţie practică de valorificare turistică (1)

La adresa http://www.scribd.com/doc/2003631/Prioritatile-dezvoltarii-judetului-Mures-20072013 sau la http://209.85.135.104/search?q=cache:YRtN4JzW9tIJ:www.cjmures.ro/Programe_actiuni/Strategie_2007_2013/Prioritatile%2520dezvoltarii%2520judetului%2520Mures%2520%25202007-2013.doc+valorificare+turistica&hl=ro&ct=clnk&cd=1&gl=ro veţi găsi un document public oficial. Citiţi cu atenţie din documentul „Priorităţile dezvoltării judeţului Mureş 2007-2013”, emis de Consiliul judeţean al judeţului Mureş, România, capitolul „Prioritatea III Dezvoltarea turismului” (pag. 26). În acest capitol veţi găsi referiri la patrimoniul turistic existent şi la măsurile de luat pentru valorificarea turistică a potenţialului natural, antropic, de infrastructură turistică (serviciile) şi infrastructură tehnică (drumuri, poduri etc.).

1) Alcătuiţi un tabel cu 3 coloane, în care capetele de coloane să aibă cuvintele: coloana 1 - Valori existente (frumosul, cunoaşterea necunoscutului, plăcerea, utilitatea) şi Descoperire de valori, coloana 2 - Adăugare de valori, coloana 3 - Punere în valoare.
Extrageţi, clasaţi şi înscrieţi în cele 3 trei coloane, pe rubricile descrise în articolul „Valorificarea turistică, în câteva cuvinte”, toate datele de fapt şi măsurile preconizate pentru dezvoltarea turistică a judeţului.Alcătuiţi un al doilea tabel, identic cu primul. Completaţi coloanele tabelului cu alte valori şi măsuri necesare şi care nu au fost prinse în plan de Consiliul judeţean Mureş.

2) Citiţi articolul de la adresa http://www.punctul.ro/articol/5027/turism-de-vagauna.html Comparaţi opiniile jurnalistului cu materialul consiliului judeţean. Observaţi dacă punctele slabe, legate de valorificarea turistică a judeţului, descoperite de jurnalist se regăsesc ca măsuri de îmbunătăţire a situaţiei în planul de măsuri.

3) În articolul citat veţi descoperi că în comuna Adămuş există o biserică construită cel mai probabil în sec. XIII-XIV. Culegeţi informaţii cu date şi fotografii despre biserica respectivă, din toate sursele posibile. Încercaţi mai întâi sursele de informaţie turistică (cu site internet) din judeţul Mureş, ulterior din România. După ce aţi colectat informaţiile cercetaţi pe internet şi descoperiţi în ce ţări din Uniunea Europeană au fost construite biserici asemănătoare şi localităţile respective. Informaţi-vă (tot de pe internet) despre turiştii din ţara respectivă. Să presupunem că în localitatea X (unde există o biserică similară cu cea din Adămuş) din ţara Y sosesc turişti de cetăţenie Z. Acum, putem construi fraza următoare: „Anunţ pentru turiştii Z ! Vizitaţi biserica medievală din Adămuş. Este la fel de frumoasă (mai frumoasă) decât cea din localitatea X, ţara Y”.

Cine doreşte o evaluare şi eventuale corecturi, îmi poate trimite un e-mail la adresa pop.emil@gmail.com. (Emil Pop)

Valorificarea turistică, în câteva cuvinte

Valorificarea turistică este un concept dificil şi, totodată, o operaţiune complexă. După cum se înţelege chiar din titlu, valorificarea turistică înseamnă - grosso modo - activitatea de a adăuga valoare unui produs turistic. Limba română suportă mai multe semnificaţii pentru cuvântul valoare şi derivatele acestuia. Iniţial, valoarea este atributul unui obiect de a fi valoros, de a fi apreciat pozitiv de cineva, de a fi dorit până la posedarea obiectului. Substantivizarea atributului printr-o regulă lingvistică nu clarifică, însă, problemele unui concept aşa de polisemantic încât poate fi aplicat logicii, economiei, moralei şi esteticii. Avem valori prime şi valori derivate. Cele prime sunt adevărul în logică, binele în morală, frumosul în estetică. Armonia este un alt cuvânt pentru reflectarea valorii de "frumos" în muzică şi arhitectură. Cuvântul este folosit şi în vocabularul turistic. În economie utilitatea este valoarea exprimată prin preţ. Mai folosim cuvintele "valorizare" pentru a pune în valoare, "valorificare" cu înţelesul de comercializare şi de valorizare. Ce poate însemna atunci valoarea turistică şi acţiunea de valorificare turistică ? Dacă încercăm să clarifică problema, atunci trebuie să convenim, mai întâi, că valoarea turistică este una derivată, compusă din cele patru valori amintite, însumate. Ulterior, să fim de acord că "frumosul" pare a fi calitatea de la care porneşte turismul. Ne încântă atît de mult frumuseţea unui peisaj, a unui loc, a unei forme de relief, aunui monument, încât dorim să revenim în acel loc.

Gândindu-ne la cele spuse noi putem construi o ecuaţie care să ne lămurească ce reprezintă valoarea turistică. Atunci, valoarea turistică = frumosul + adevărul + binele + utilitatea. Cu alte cuvinte, valoarea unui produs turistic este compusă din frumuseţea patrimoniului turistic + dorinţa de a cunoaşte lucruri noi + plăcerea călătoriei şi a sejurului + avantajele pe care le aduce produsul turistic pentru călător. Trebuie să fac, însă, cuvenita precizare că plăcerea este doar un bine degradat. Să ne oprim o clipă în lumea predicatelor verbale şi să spunem că activitatea de valorificare turistică însumează alte câteva acţiuni. Este vorba de a scoate valoare, a adăuga valoare, a pune în valoare. Să aducem câteva explicaţii.

A scoate sau a descoperi valoarea unui obiectiv turistic înseamnă a accepta perspectiva general- umană a locurilor frumoase, a dezvălui similitudini cu arhetipurile culturale care din abisurile transcedentale ne impregnează osmotic cu semnificaţii de valoare. Înseamnă capacitatea organizatorului turistic, întemeiată pe o vastă cultură, de a instrumenta comparaţii semnificatoare şi valorizante, comparaţii cu locurile ideal frumoase. Înseamnă cunoaşterea miturilor păgâne şi a celor creştine. Amintiţi-vă de prima vizită în România a unui Papă, regretatul defunct Papa Ioan Paul II. La sosirea pe aeroport s-a închinat şi a sărutat pământul românesc denumindu-l "grădina sfintei Marii" - Raiul. Da, grădina raiului este arhetipul primordial pentru cel mai frumos loc de odihnă. Din păcate, nu prea este înţeles acest lucru. Şi se caută veşnic tot felul de branduri care mai de care ...

A adăuga valoare înseamnă a altera şi a aduce modificări unui loc. Sporirea valorii poate fi un plus de frumuseţe, un plus de plăcere (morală), mai multă utilitate. A adăuga valoare unui produs turistic înseamnă şi a-i adăuga lucruri materiale considerate valoaroase pentru turist, în general. În această categorie intră tot ceea ce ţine de îmbunătăţirea resurselor turistice ale obiectivului. De asemenea, tot ce aduce turistului un spor de autenticitate, de descoperire a identităţii, deajecunoaştere a specificuli locului. Turistul caută soare, apă, jocuri, peisaje. El utilizează scheme mentale pentru un tip anume de peisaj climatic. Se manifestă o aşteptare legată de locul vacanţei, stereotipuri mentale care îi influenţează în mod acut percepţia. Stereotipiile sunt centrate pe lumină, aer, climat tonic şi liniştitor, nepoluare. Pănă şi percepţia timpului este distorsionată.Studii recente confirmă ipoteza că turistul îşi formează aprecierile pozitive sau negative în funcţie de imaginea interiorizată a climatului. În consecinţă, organizatorul turistic se află în poziţia de a imagina noi şi noi acţiuni prin care să intervină în ambient transformându-l pe înţelesul de valoare al turistului. A adăuga valoare mai înseamnă şi a crea căi de acces, activităţi recreative şi nu în ultimul rând a te poziţiona la cel mult 100 km de o mare aglomerare urbană.

A pune în valoare înseamnă tot ceea ce ţine de comunicare. Spre deosebire de alte mărfuri, produsul turistic nu poate fi vândut cu succes în lipsa unui vector puternic de comunicare. Acest lucru trebuie înţeles ca o condiţie fără de care nu se poate. Aş vrea însă să remarc un lucru. Problema succesului comunicării turistice este dilematică. Ea ţine de impasul manifestat când ne întrebăm dacă mesajul are în mod real semnificaţia atribuită de emiţătorul mesajului. Dintre cele două paradigme explicative ale locului generării semnificaţiei, înclin să-i acord mai multă greutate acelei care îl găseşte în destinatar. Aş îndrăzni să zic că în domeniul turistic e necesar a fi realizată mai puţin o comunicare către turist, şi mai mult o comunicare pentru turist.


Cu acestea zise, problema valorificării turistice încă nu s-a încheiat. De aici încolo începe o asiduă activitate pusă sub semnul cantitativului. Este de neconceput valorificarea turistică, fără a ţine seama de măsurători, proporţii, statistici. Este un lucru cunoscut că gradul de frecventare turistică ţine cu pondere mare de capacitatea de absorbţie a sitului destinat a deveni partea unui produs turistic. Pe urmă, trebuie văzut şi reversul medaliei. O valorificare prea bună poate fi, în final, autodistructivă. Un număr şi o frecvenţă mare de turişti pot crea prejudicii imense unui loc. Asta ar fi o dovadă că uneori mai-binele este duşmanul binelui. Deocamdată, nu se pune problema pentru noi. Acum, valorificarea potanţialului turistic românesc este problema noastră a tuturor. (Emil Pop)

O clasificare a întreprinderilor turistice pentru cazare

Există astăzi o mare diversitate de întreprinderi turistice şi acest fapt îngreunează extrem de mult activitatea de clasificare a lor. Totuşi, poate fi acceptată următoarea clasificare:

1) Hanurile pentru tineri: sunt acele adăposturi care primesc tineri afiliaţi asociaţiilor marilor mişcări sociale de tineret; au ca obiectiv dezvoltarea turismului printre tineri; în general, au o echipare simplă, fără lux; de obicei, sunt create de organizaţii non-profit şi acreditate de mari organisme internaţionale de tineret.

2) Terenuri de camping şi caravane: sunt întreprinderi cel mai adeseori private; sunt compuse din concentrări de corturi sau rulote dispuse lângă construcţii de primire (recepţie), de servicii sanitare şi de reuniune. Terenurile de camping sunt clasificate astfel:

- zone naturale de campare;

- zone organizate de campare;

- zone de campare la ferme agricole;

- zone de campare pentru rulote şi caravane.

3) Centre de primire şi adăpost pentru tineri (centre internaţionale sau colonii de vacanţă): sunt forme sociale (ieftine) de cazare a tinerilor turişti;

4) Centre de vacanţă colectivă: sunt adăposturi care cuprind în denumire orice formă de turism social (ieftin): tabere, adăposturi familiale, case simple de vacanţă, case de tratament, case de odihnă, case familiale , case pentru vârstnici etc.

5) Hotelăria uşoară: hotelul comunal, casa de primire, casa de campanie, casa de pescuit, casa pentru schi (zăpadă), casa de odihnă la sfârşitul unei etape de drum, casa ţărănească, hanul ţărănesc, pensiunea familială, casa pentru pat şi breakfast, cabine, ferma de vacanţă etc.

6) Satul de vacanţă. este un centru autonom de turism compus din cabane de tip bungalow grupate în jurul unor săli comune pentru servirea mesei, distracţie şi practicarea sportului.

Dicţionar:

Hotelul: este locul unde turiştii pot beneficia în schimbul unei plăţi de servicii de cazare, masă şi uneori distracţie, pe durata staţionării lor; este o clădire cu dinmensiuni mari, capabilă să primească persoane peste numărul obişnuit dintr-o familie; sunt clasificate mai ales după gradul de confort, pornindu-se de la hoteluri modeste până la cele de lux.

O clasificare hotelieră

Hotelul local: este un hotel de mărime mică, caracterizat îndeosebi prin calitatea serviciilor de restaurant. El aparţine unui prorietar şi comercializează numai produsele proprietarului. De obicei, nu are clientelă internaţională, el serveşte deplasărilor clienţilor cu profesii liberale (avocaţi, medici, comercianţi); poate deservi deplasări de grup ale unor asociaţii şi societăţi de importanţă locală; Produsele sunt foarte diversificate.

Hotelul individual cu brand de comercializare colectiv: este un hotel de mărime medie care oferă servicii clienţilor unor cluburi sau asociaţii. O parte din produsele hotelului este standardizată după preferinţele clienţilor înscrişi în respectivele asociaţii.

Grupul de hoteluri: este o asociere de mai multe hoteluri independente care propun un produs foarte omogen, uşor de cumpărat pentru organizatorul voiajului.

Hotelul specializat: este hotelul care comercializează produse cu specific mare cum ar fi tratamente balneare, casinouri, practicarea sporturilor. În acest caz, hotelul este ca o instalaţie tehnică a cărei comercializare este asigurată de un club, o asociaţie şi un agent de turism.

Lanţul hotelier: mai multe hoteluri care aparţin unui proprietar (pot exista şi alte forme de proprietate), produs f. omogen.

Dicţionar:

Clasificarea locuinţelor după modelul arhitectural şi gradul de confort

Cort;

Pavilion: adăpost de dimensiuni mai mari şi mai complex decât cortul, poate fi din material textil;

Rulotă (caravană); locuinţă amenajată pe roţi, transportabilă ca remorcă la autoturism;

Cabină: cel mai simplu adăpost, construit din lemn;

Colibă: adăpost foarte simplu construit din lemn şi mijloace improvizate;

Bungalow: cea mai simplă cabană, construită din lemn, de obicei are o cameră şi o terasă acoperită;

Cabană: locuinţă din lemn, cu diferite dimensiuni şi grade de confort;

Casa: locuinţă din cărămidă sau alte materiale de zidărie, de diferite dimensiuni şi cu confort mai ridicat decât acela al cabanei;

Vila: locuinţă de lux, din cărămidă sau alte materiale de zidărie;

Castel.

Clasificare după destinaţia locuinţei

Adăpost de etapă: locuinţă utilizată pentru biciclişti sau călăreţi, la sfârşitul unei etape de mers;

Adăpost de pescuit;

Adăpost de vânătoare;

Han ţărănesc: locuinţă care utilizeză clădirile tradiţionale din zona rurală folosite în trecut pentru popasurile negustorilor;

Cameră de oaspeţi în cadrul fermei;

Popas de oaspeţi: locuinţă folosită doar pentru răgazul strict necesar recuperării călătorului prin odihnă înainte de a porni din nou la drum;

Cabană forestieră;

Adăpost de copii;

Casă familială de vacanţă;

Hotelul municipalităţii;

Casa de lux: este închiriată de oameni cu mari posibilităţi materiale pentru a se afişa şi a-şi satisface astfel orgoliul.

Casa socială de vacanţă pentru vârstnici: locuinţă ieftină pentru bătrânii cu pensii modeste care doresc să petreacă o perioadă odihnitoare la o destinaţie turistică;

Casa de vacanţă pentru vârstnici

Pentru o persoană interesată de turism este extrem de utilă consultarea Hotărârii de guvern care aprobă ultimele Norme metodologice privind clasificarea structurilor turistice din România. Din compararea structurilor de cazare existente în lume cu acelea aprobate la noi rezultă concluzii interesante şi folositoare. Conţinutul HG este indispensabil pentru calcularea costurilor iniţierii unei afaceri în turism cu un stabiliment de cazare, eventual şi cu servicii de restaurant. Cei care doresc pot consulta documentul la adresa http://www.scribd.com/doc/1876603/hg-clasificare.

Nou ! A apărut Ordonanţa ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, nr. 636/2008, care aduce unele modificări la HG enunţat. De consultat la adresa

http://www.scribd.com/doc/3728427/clasificare-structuri-turistice

Atenţie la concurenţă !

În literatura de specialitate (afaceri), un client care contactează şi iniţiază relaţii cu o firmă, în vederea cumpărării unui produs, este cunoscut cu numele de client prospector (cel care caută ceva dezirabil) sau mai simplu prospect. Nu este un lucru neobişnuit în zilele noastre ca o competiţie cinstită între firme să fie, adesea, înlocuită printr-o concurenţă contraproductivă, una în care este utilizată orice lovitură sub centură .Dată fiind situaţia, se pare că prospecţii (specialiştii spun că 8 din 10 clienţi) care se abat pe la uşa vreunei întreprinderi de turism sunt de fapt angajaţii altor societăţi concurente, porniţi la drumeţie în căutarea secretelor de organizare şi funcţionare ale agenţiei noastre. Informaţii preţioase pot fi obţinute dacă agentul de turism sau şeful agenţiei nu realizează cu iuţeală care sunt intenţiile reale ale persoanelor. Desconspirarea poate fi făcută prin observarea şi interpretarea indiciilor contextuale şi prin interpretarea răspunsurilor la întrebările - capcană ale vânzătorului, pe durata succederii etapelor vânzării produsului.

Paradigma americană a vânzării-cumpărării ne învaţă că discuţia de la început şi până la finele favorabil al unei vânzări comportă următoarele etape: 1. Approach (abordarea); 2. Qualification (verificarea clientului în legătură cu posibilităţile financiare, informarea privind limitele produsului, orientarea către un produs); 3. Agreement On Need (acordul asupra nevoilor clientului); 4. Sell The Company (enumerarea avantajelor produselor companiei); 5. Fill The Need (argumentarea vânzării) 6. Act Of Commitment (obţinerea intenţiei de cumpărare a uinui produs); 7. Present proposal and close sale (prezentarea propunerii produsului, a preţului şi închiderea tranzacţiei).

Pe etape, situaţia de falsă prospectare poate fi dedusă după comportamentul ce se abate rutinei unui act de vânzare:

Approach (abordarea): întotdeauna falsul prospect este iniţiatorul convorbirii; de multe ori încearcă să obţină telefonic informaţiile; sugerează sau anunţă că este foarte grăbit; de cele mai multe ori nu începe discuţia cu semnalele clasice de intenţie a cumpărării (de genul: "Cât costă acest produs ?"); doreşte informaţii iniţiale ori prea generale, ori prea detaliate; oferă foarte puţine informaţii personale sau deloc.

Qualification (verificarea clientului în legătură cu posibilităţile financiare, informarea privind limitele produsului, orientarea către un produs): falsul prospect se poate lăuda cu mari posibilităţi financiare, cu scopul măririi mizei cumpărării; când vânzătorul încearcă să-l orienteze asupra unui produs el se abate de la discuţie şi încearcă un alt curs discursiv.

Agreement On Need (acordul asupra nevoilor clientului): nu este deloc clar în exprimarea dorinţelor sale faţă de un produs; falsul prospect evită a fi de acord cu vânzătorul produsului turistic cu privire la câteva nevoi precis conturate; etapa aceasta de obicei nu se încheie niciodată, ea rămâne nerezolvată; pe durata conversaţiei sunt excluse alte semnale de intenţia cumpărării cum ar putea fi: "dumneavoastră aţi cumpăra acest sejur (circuit) ?"; "ce alte avantaje mai am ?"; "nu sunt sigur că asta vreau ..." şi altele. Este de menţionat că vânzătorul trebuie să posede o adevărată artă a purtării unei conversaţii pentru a percepe şi interpreta corect semnalele.

Sell The Company (enumerarea avantajelor produselor companiei): este posibil ca aici să observăm că aria informaţiilor cerute nu este uzuală; îl poate întrerupe pe vânzător şi să-i ceară informaţii mai delicate care în nici un caz nu reprezintă avantaje pentru companie.

Present proposal and close sale (prezentarea propunerii produsului, a preţului şi închiderea tranzacţiei): dintr-o dată nu este de acord cu produsul; oferă un preţ foarte mic; amână cumpărarea la o dată ulterioară; refuză să dea detaliile personale pentru a fi contactat ulterior.

Cât despre întrebările capcană, acestea pot fi formulate pornind de la problemele pe care falsul prospect ezită, evită să le discute sau încearcă să ofere detalii minime sau nesemnificative. Întrebările - capcană trebuie să fie surprinzătoare pentru a crea o stare favorabilă destăinurilor fără voie.

Încheiem, cu afirmaţia: cu cât mai devreme sunt descoperite intenţiile falsului prospect, cu atât rămâne mai mult timp de lucru după ce i-am urat "Rămas bun !" (Emil POP)

Turism de sănătate sau călătorie medicală ?

Nu cu multe zile în urmă, media românească ne-a informat asupra existenţei unui amplu turism medical internaţional, practicat - se spune - din cauza diferenţelor de preţ existente în clinicile din diferitele state din lume. Faţă de preţurile din UE, beneficiarul unei astfel de călătorii poate economisi cca 2000-3000 de lire sterline. Bineînţeles că România este clasată, aşa cum ne-am obişnuit deja, printre ultimele.

Sunt de părere că sintagma "turism medical" este o construcţie nefericită, ea conţinând doi termeni contradictorii. Căci despre ce fel de relaxare şi distracţie poate fi vorba atunci când cineva este obligat să facă uneori chiar o călătorie obositoare, pentru a suporta o intervenţie medicală şi/sau un tratament medical de scurtă ori mai lungă durată. Mi se pare util să clarificăm această ambiguitate, mai ales din perspectiva înţelegerii cauzelor formării respectivelor fluxuri turistice.

Cred că cel mai bun punct de plecare pentru soluţionarea problemei puse ar fi diferenţierea făcută de medicină în ce priveşte boala acută sau boala cronică. Astfel, boala acută impune o urgenţă medicală, este vorba de un sindrom fizic a cărui rezolvare trebuie să fie realizată rapid, în caz contrar existând riscuri severe faţă de sănătatea bolnavului, ajungându-se chiar la moarte. Ce face bolnavul în acest caz ? Evident, dacă mijloacele materiale îi permit, ia cel mai rapid mijloc de transport şi pleacă la cel mai bun doctor, pentru o intervenţie. Altfel spus, bolnavul cu simptome acute face o călătorie medicală de urgenţă. Tot aici poate fi încadrat şi bolnavul incurabil, în funcţie de etapa bolii.

Boala cronică, în schimb, nu te ucide, produce doar suferinţă fizică, în diferite grade de intensitate. (facem abstracţie de bolile psihice). Poţi trăi cu ea până la adânci bătrâneţi, doar atât că devine necesar să te ocupi pe cât este posibil de ameliorarea bolii. Bolnavul cronic poate recurge la turismul de sănătate. Nimic nu-l împiedică să călătorească la o destinaţie unde factorii naturali (apa termală, soarele, aerul, apa marină, apa sulfuroasă ori radioactivă) să-i amelioreze boala şi tot aşa nimic nu-l împiedică să participe la activităţi recreative, turistice. Bolnavul cronic cumpără un produs turistic pentru a-şi ameliora simptomele deranjante, pentru a încetini progresarea bolii şi pentru a preveni complicaţii cu posibile spitalizări ulterioare.

Mai există, însă, şi alte persoane care nu suferă de vreo boală. Cultura occidentală a adus o dată cu evoluţia sa şi o nouă reprezentare despre corp. Idealul estetic al frumuseţii umane emerge într-o atitudine mai activă în direcţia modelării corpului. Şi, iată cum de la jogging şi întreţinerea danturii ajungem la mai complicatele probleme ale chirurgiei estetice: lifting-ul facial (înlăturarea ridurilor), absorbţia grăsimilor din ţesuturile subcutanate, modelarea feselor şi a coapselor, implanturi mamare şi altele. Nu putem uita nici operaţiile pentru schimbarea sexului, nici fertilizările in-vitro, nici operaţiile pentru avort şi altele. Deşi aceşti indivizi nu suferă de o afecţiune fizică, noi nu putem afirma că problema lor este de mai mică importanţă decât a celorlalţi. De cele mai multe ori aceştia sunt tipuri de oameni din categoria personalităţilor accentuate, caractere extrem de ambiţioase, cu "locul controlului" în ei înşişi, cu o imagine de sine foarte puternică. Şi ei recurg la o călătorie pentru a-şi rezolva problema. Ei efectuează o călătorie medicală de modelare corporală. Persoanele de vârsta a treia, în dorinţa de a întârzia cât mai mult efectele îmbătrânirii celulelor organismului pot recurge la călătoria medicală de tratament geriatric.

Toţi aceşti oameni depun eforturi pentru a călători la o destinaţie medicală unde li se poate rezolva problema, ceea ce înseamnă medic specialist de foarte bună calitate, aparatura medicală corespunzătoare, confort în clinică. Dacă obiectivele de acest fel sunt raţionalizabile, în sensul că ajung la pragul conştienţei, nu acelaşi lucru se poate spune despre unele tot aşa de mult dorite şi care nu depăşesc pragul subconştientului. Acestea sunt dorinţele subconştiente ale persoanelor în cauză de a le fi rezolvat problemele psihologice specifice, după cum urmează:

Problemele psihice ale bolnavului acut

- încearcă un acut sentiment de frică şi neajutorare;

- manifestă stări depresive;

- devine refractar la consiliere;
- devine vulnerabil, d.p.d.v. afectiv.

Problemele psihice ale bolnavului incurabil

- (toate cele ale bolnavului acut), în plus;

- recurge la tratamente alternative.

Problemele psihice ale bolnavului cronic

- poate încerca o anxietate moderată.

Problemele psihice ale persoanei de vârsta a treia

- scăderea stimei de sine;

- modificări comportamentale;

- vulnerabilitate afectivă.

Problemele psihice în cazul intervenţiilor de modelare corporală

- pierderea respectului de sine
- mecanismul compensator de exaltare a "Eului": « sunt un caz neobişnuit«
- vulnerabilitate afectivă.

La toate persoanele din categoria celor amintite sunt observate două caracteristici generale, anume:

- problematizarea bolii : persoana în cauză citeşte şi se documentează foarte mult, în legătură cu problema sa de sănătate (cele mai bune tratamente, cei mai buni medici etc.)
- contagiunea informaţională : persoanele în cauză devin formatori de opinie şi îi determină pe ceilalţi să le urmeze soluţia .

Observăm din cele arătate că diversitatea situaţiilor acoperite de sintagma "turism medical" este extrem de mare şi că persoanele care recurg la acest gen de călătorie au obiective conştiente şi subconştiente. Aceşti călători au nevoie nu numai de intervenţia medicală ori de tratament, ei doresc înţelegere şi compasiune, activităţi care să-i înveţe să-şi controleze depresia ori anxietatea sau să uite de acestea, psihoterapie implicită în scopul reabilitării Sinelui, pentru echilibrare emoţională şi multe altele. Trebuie să observăm că în opţiunea pentru o călătorie medicală sau pentru turismul de sănătate sunt implicaţi suficienţi factori subiectivi şi, astfel, să îndrăznim a afirma că simpla explicaţie a cauzei turismului medical prin ieftinătatea intervenţiei nu este suficientă.

O listă actuală cu destinaţiile cele mai frecventate, după afecţiuni, arată astfel:

- chirurgie ortopedică: Australia, Estonia, Franţa, Ungaria, Malaezia, Malta, India, Elveţia, Letonia, Norvegia, Spania, Tailanda, Belgia.

- chirurgie de alte tipuri:Australia, Estonia, Franţa, Ungaria, Malaezia, Malta, India, Elveţia, Letonia, Norvegia, Spania, Tailanda, Belgia.

- chirurgie pe coloana vertebrală: Belgia

- chirurgie estetică: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bolivia, Brazilia, Cipru, Cehia, Egipt, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, India, Italia, Letonia, Lituania, Malaezia, Polonia, Africa de Sud, Spania, Sri Lanka, Tailanda, Tunisia, Turcia şi Venezuela.

- tratament dentar: Croaţia, Cipru, Grecia, Ungaria, India, Italia, Letonia, Lituania, Macedonia, Filipine, Polonia, România, Slovacia, Spania, Elveţia, Tailanda şi Turcia.

- infertilitate: Cipru, Norvegia, India, Cehia, Spania, Turcia, Italia, Rusia, Ucraina.

- tomografii: Norvegia, Germania

- ochi: Noevegia, Spania, Cipru, Turcia, Franţa, Ungaria, Belgia

- transplant păr: Cipru, Franţa, Spania, Mauritius

- vacanţe cu îngrijire la domiciliu. Spania

- tratament de relaxare (spa): Slovacia

- chirurgia obezităţii: India, Spania, Belgia, Franţa

- grefe organe: China, Pakistan, India, Moldova, Brazilia, Africa de Sud.

- inimă: India, Tunisia, Spania

- transformare de sex: Tailanda, Brazilia, Elveţia

- implant sâni: Tunisia, Maroc

- lifting: Africa de Sud, Tunisia, Elveţia

- modelare fese, coapse: Brazilia, Bolivia, Costa Rica

Să încheiem articolul punându-ne întrebarea care poate fi cauza pentru care România are un scor minor în clasamentul afişat ? Şi să răspundem că o analiză responsabilă şi sistematică ar putea reprezenta o bună pornire, până atunci limitându-ne doar la avansarea unor ipoteze. Totuşi, comunicarea cu bolnavii pare a fi de mare importanţă. Şi mai este ceva. Există institute internaţionale de igienă care efectuează evaluări şi ierarhii pentru curăţenia din instituţiile sanitare publice şi private ale ţărilor. Unul dintre indicatori este, de exemplu, rezistenţa stafilococului auriu (un bacil foarte periculos) la tratamentul convenţional cu meticilină, care de fapt ascunde frecvenţa infecţiilor cu acest stafilococ după efectuarea unei operaţii chirurgicale (poate fi şi dentară). O rezistenţă mare înseamnă o incidenţă (frecvenţă) mare a infecţiilor post-operatorii şi atunci cine s-ar mai duce în turism medical în ţara respectivă ? Într-un material public care aparţine "Centre for Infectious DiseasesEpidemiology, National Institutefor Public Health and theEnvironment, Bilthoven 3720BA, the Netherlands" am descoperit o fotografie cu ilustrarea problemelor de igienă medicală. Ea este foarte utilă, fie prezumtivilor turişti medicali, fie tour-operatorilor, în selectarea destinaţiilor. (Emil POP)

Turismul ca suma momentelor adevărului (partea I)

Jan Carlzon a devenit Chief Executive Officer (CEO) la Scandinavian Airlines în 1981,la finele unei perioade de pierderi financiare catastrofale pentru societate (în 1979 şi 1980 sociatatea a pierdut 30 milioane dolari anual). În 12 luni de la numirea sa, Carlzon a reuşit să facă firma profitabilă şi asta într-o vreme în care întreaga industrie de transporturi aeriene internaţionale suferea pierderi colosale.În 1984, datorită măiestriei sale manageriale, SAS a primit titlul internaţional "Airline of the Year". În 1995 a părăsit compania devenind om de afaceri. Dorind să transmită lumii întregi experienţa sa, el a publicat în 1987 cartea "Moments of truth" - "Momentele adevărului", o lucrare destinată creşterii capacităţilor funcţionarilor de la ghişeu (front-office)şi care descrie viziunea autorului faţă de serviciile oferite clientului.
“A Moment of Truth is a situation in which a customer comes into contact with any aspect of the company organization, however remote or brief,and thereby has an opportunity to forman impression.” (Un moment de adevăr este situaţia în care un client intră în contact cu orice detaliu din organizarea unei firme, în mod direct sau indirect, astfel oferindu-i-se oportunitatea de a-şi forma o impresie).

În filosofia sa managerială orientată pe calitatea serviciilor vândute de o firmă, Carlzon ne învaţă că valoarea serviciilor este măsurabilă prin intensitatea satisfacţiei clientului. El introduce conceptul "companiei conduse de client", ceea ce vrea să semnifice o nouă abordare managerială, în care evaluarea parametrilor şi standardelor unei firme este efectuată în baza variabilei-indicator "satisfacţia" clientului. În compania condusă de clienţi trebuie să fie introduse câteva noi principii ca:
- descentralizarea puterii;
- roluri profesionale noi;
- leaderul în "compania condusă de clienţi" nu mai este numit în baza criteriilor: "cunoaşte totul" şi "poate lua orice decizie"; el este numit pe un post dacă are capacitatea de a aduna şi pune în comun toate cunoştinţele, competenţele, abilităţile, necesare îndeplinirii unui obiectiv; leaderul este un dirijor mai mult decât un conducător;
- o distribuţie inovativă a rolurilor;
- trebuie încurajate şi sporite cheltuielile care urmăresc creşterea competitivităţii, deoarece sunt unica soluţie pentru ulterioara scădere a costurilor;
- obiectivele întreprinderii (viziunea)devin o cauză a motivării angajaţilor (funcţionarea întreprinderii şi profitul servesc în bună parte satisfacerii nevoilor angajaţilor);
- greşelile într-o firmă pot fi corectate ulterior, în schimb niciodată neluarea unei decizii la momentul oportun;
- este încurajată comunicarea internă li externă, inovarea şi flexibilitatea; Opinia sa despre comunicarea internă, este că "not given information cannot assume responsibility, but anyone who is given information cannot avoid assuming it" (informaţia netrasmisă angajaţilor nu produce responsabilizarea acestora, dar o dată transmisă nimeni nu se mai poate sustrage asumării responsabilităţii);
- se pune un foarte mare accent pe antrenarea (employee training) angajaţilor;
- este urmărită îmbunătăţirea continuă a serviciilor;
- punctualitatea este o valoare centrală în cultura organizaţională.

Ca un adevărat magician, Carlzon obiectivează o relaţie socială transformând-o într-un bun material. Afirmând faptul că “Scandinavian Air Service (SAS) is not a collection of material assets, but the quality of the contact between an individual customer and the SAS employees who serve the customer directly”, el ne propune generalizarea ideii că în orice act de vânzare-cumpărare pe lângă serviciul propriu-zis mai există unul de maximă importanţă, anume contactul clientului cu funcţionarul de la ghişeu. Calitatea contactului cu funcţionarul de la ghişeu ar fi în întregime măsurabilă prin intensitatea satisfacţiei clientului.

Ce este "momentul adevărului" ? Este contactul, adeseori de foarte scurtă durată, între un client şi un vânzător, perioada în care vânzătorul îi demonstrează clientului (cumpărătorul) că obiectul tranzacţiei (marfa, serviciul ce urmează a fi vândut-cumpărat) este cea mai bună alegere a clientului. Este, cu alte cuvinte, un element psiho-social, acea "primă impresie" pe care şi-o face clientul în legătură cu toate sau numai aspectele principale ale unui produs cumpărat.

În complicata industrie a turismului şi ospitalităţii există nenumărate situaţii care implică momente de adevăr. Dacă e să facem referire doar la un sejur turistic spre o destinaţie oarecare, atunci trebuie să prezentăm etapele consumării produsului turistic specificat, anume: descoperirea produsului turistic, etapa prealabilă sosirii la destinaţie, sosirea la destinaţie, staţionarea (cazare plus alte activităţi), părăsirea (plecarea)destinaţiei, încercarea ulterioară de fidelizare a clientului.În fiecare etapă apar o mulţime de prilejuri pentru un moment de adevăr - o judecată de valoare (apreciere)bună sau rea la adresa furnizorului de servicii. Şi vai de acela din urmă dacă aprecierile sunt negative. Din cele prezentate putem spune fără să greşim că turismul este suma momentelor adevărului pentru un client anume. [va urma] (Emil POP)

Cel mai simplu site de internet pentru o pensiune turitică

Promovarea afacerii turistice este o codiţie indispensabilă pentru viabilitatea întreprinderii. Din păcate puţini proprietari de pensiuni agroturistice utilizează facilitatea promovării prin internet cu ajutorul unui site bine conceput de prezentare. Acestora li se recomandă călduros realizarea unui site simplu care ar trebui să conţină următoarele:

1. - pagină de primire;
2. - pagină de prezentare a interiorului pensiunii cu 8 fotografii;
3. - pagină de prezentare a exteriorului cu 6 fotografii;
4. - pagina descriptivă a stabilimentului- pagina cu situarea geografică;
5. - pagina cu tarifele practicate;
6. - pagina cu calendarul disponibilităţilor;
7. - pagină cu formular de contact;
8. - pagină cu contractul de încheiat între proprietar şi turist;
9. - pagină cu descrierea regiunii cu 6 fotografii;
10. - pagină cu link-uri pentru a propune turiştilor alte locuri de vizitat

Agenţia de turism

Originile agenţiei de turism

Prima firmă de turism, în sensul modern al cuvântului a fost înfiinţată de Thomas Cook (1808-1892), un misionar baptist englez. În 1841 a organizat transportarea a 570 de călători (turişti) de la Leicester la Loughborough, cu ocazia unui congres cu temă anti-alcool. În 1846 a organizat prima călătorie cu ghizi. În 1851, a pus bazele juridice ale agenţiei, înfiinţând agenţia de voiaj « Thomas Cook şi Fiul ». Agenţia a facilitat milioane de călătorii şi a reuşit să-şi deschidă sucursale în 68 de ţări. În 1862, Cook a introdus, ca produs turistic, voiajul cu toate cheltuielile plătite (transport, hoteluri şi restaurante). În 1863 a organizat prima călătorie de grup cu destinaţia Elveţia. În acelaşi an a inventat cecurile de călătorie, ulterior larg difuzate prin banca American Express. Fiul său i-a continuat opera. Cea mai mare realizare a sa la începutul secolului XX a fost organizarea călătoriei la Ierusalim pentru kaiserul Wilhelm al II-lea.

Definiţia agenţiei de turism*

Agenţia de turism este întreprinderea, cu scop comercial, care procură şi furnizează turiştilor sau călătorilor servicii sub formă de sejururi şi deplasări, mai concret, vânzarea sau distribuirea biletelor de transport, informarea privind mijloacele de transport, transportul bagajelor şi al autoturismelor, furnizarea serviciilor hoteliere, rezervarea camerelor, distribuirea cecurilor de călătorie, organizarea vizitelor şi a excursiilor, servicii de ghizi, traducere, însoţire şi curierat. Agenţia de voiaj poate închiria şi revinde locuri la teatru sau cinema, drepturi de intrare la manifestări sportive, comerciale, artistice, poate efectua servicii de asigurare de accident sau viaţă, poate reprezenta alte agenţii sau structuri turistice din străinătate.

Contractele agenţiei de turism

În agenţia de voiaj se încheie un contract de voiaj ce poate fi întâlnit sub două forme :
- contractul de organizare (de voiaj) prin care agenţia (organizatorul) se angajează faţă de client să organizeze o călătorie sau un sejur care vor conţine un ansamblu de prestaţii şi să vândă acel produs turistic cu un preţ global fixat înainte de consumarea serviciilor;
- contractul de intermediere prin care agentul de turism se angajează faţă de un client în a-i procura fie o călătorie sau un sejur, care fac obiectul unui contract de voiaj, fie una sau mai multe prestaţii izolate ce-i permit turistului să ducă la bun sfârşit un voiaj deja început organizat de o altă agenţie şi să vândă aceste produse cu un preţ global stabilit înainte de consumarea serviciilor.

Personalul agenţiei de turism


Personalul minimal al unei agenţii de turism poate fi compus din patru angajaţi :
- un şef de agenţie capabil să-şi conducă întreprinderea, să ţină contabilitatea primară şi să conceapă produse turistice dintre cele mai diferite, ţinând seama de constrângerile şi dificultăţile pieţei turismului ;
- un secretar care să cunoască dactilografia şi să desfăşoare minima muncă de secretariat necesară (facturi, răspunsuri la telefon etc.) ;
- doi agenţi de turism (la ghişeu) care să primească clienţii şi să preia comenzile.

Venituri, cheltuieli, profit

Veniturile agenţiei de turism sunt compuse în cea mai mare parte din comisioanele transportatorilor, hotelierilor şi organizatorilor angrosişti de turism. În 1989, de exemplu, o agenţie de turism primea următoarele comisioane :

COMISIOANELE ÎNTREPRINDERILOR TURISTICE SAU ASIMILATE
Hoteluri 7-10%
Companii aeriene 8%
Companii de cale ferată 9-14%
Companii maritime 10-25%
Firme închiriere autoturisme 15-25%
Companii de transport auto 15%
Organizatorii mari de turism (tour-operatori) 8-15%
Robert LANQUAR, Le Tourisme International, PUF, Vendome, 1989, p.52

Cheltuielile de înfiinţare a agenţiei de turism (sediu, mobilier, echipament de birotică şi capitalul rulant) sunt minime, la fel şi cele pentru menţinerea în funcţiune (cca 14-18 % din cifra anuală de afaceri)

Structura costurilor unei agenţiei de turism este influenţată în mare măsură de ponderea salariilor faţă de alte cheltuieli. După o anchetă internaţională realizată în anul 1974 de Federaţia Internaţională a Asociaţilor Agenţiilor de Voiaj costurile unei agenţii de tip mediu sunt repartizate, astfel :

STRUCTURA COSTURILOR AGENŢIEI
Costuri în procente Valoarea procentuală
Salarii 55,8
Chirie 7,3
Telefon, poştă 7,0
Amortizări 2,7
Costuri financiare 2,5
Publicitate 6,4
Deplasări diverse 3,8
Alte cheltuieli (în care intră şi profitul) 14,5
TOTAL 100 %
Apud Robert LANQUAR, în Agences et associations de vozages, PUF, coll. Que sais-je, nr. 1787.

Concluzie finală

În general, înfiinţarea unei agenţii de turism este o afacere profitabilă. O agenţie este creatoare de locuri de muncă cu salarii acceptabile. Din tabel ne putem face o idee despre valoarea maximă pe care o poate atinge profitul unei agenţii de turism (aproximativ 14,5% raportat la volumul cheltuielilor)şi despre riscul investiţiei. Cu alte cuvinte, dacă o investiţie de 1 leu în agenţia de turism nu ne aduce 14,5 bani profit, atunci poate că e cazul să ne gândim la o altă afacere. (Emil POP)

[* definiţia agenţiei de turism a fost preluată din Robert LANQUAR, Le Tourisme International, PUF, Vendome, 1989, p.43]

Angajabilitatea în industria turismului

Învăţământului academic european promovează ideea responsabilizării universităţilor faţă de angajabilitatea absolvenţilor. „Nu putem produce tineri şomeri. Ei nu trebuie să fie în urma evoluţiei, ci în avangarda evoluţiei” este opinia manifestă a comisarului european pentru învăţământ superior Jan FIGEL. (Opinia naţională, 16 iulie 2007, pagina 3). Tot la fel se pronunţă şi excelenţa sa Georg WINKLER, rectorul universităţii din Viena şi preşedintele Asociaţiei europene a universităţilor, care în editorialul revistei amintite menţionează: „în ce priveşte provocarea societăţii cunoaşterii, universităţile trebuie să aibă grijă de angajabilitatea studenţilor”.
Angajabilitatea, în accepţia statisticii educaţionale, defineşte numărul absolvenţilor angajaţi din totalul de absolvenţi. Ca rată a angajarii aceasta reprezintă raportul între absolvenţii angajaţi şi cei neangajaţi. După datele furnizate de Georg Winkler, în Uniunea Europeană, din totalul absolvenţilor cu vârsta între 25-29 de ani un procent de 8,5% îl reprezintă şomerii. Aceasta înseamnă o rată de angajabilitate - Ra (100%-8,5%) = 91,5%, adică aproximativ 91 de absolvenţi angajaţi din 100 de absolvenţi.
Ca răspuns la comanda socială şi ca o întâmpinare la iniţiativele educaţionale europene, în UE au apărut structuri autonome care şi-au definit printre obiective studierea fenomenului angajabilităţii, practicarea lobby-ului pe lângă guvernele statelor în favoarea creşterii angajabilităţii studenţilor şi absolvenţilor, sprijinirea instituţiilor de învăţământ academic în problematica respectivă. În general, structurile respective, după o analiză atentă a fenomenului, concep şi redactează sisteme speciale de competenţe profesionale. Caracteristicile esenţiale ale sistemelor respective sunt: 1) deservesc absolvenţi şi angajatori; sunt utilizabile de ambele categorii; 2) sunt asociate semnificaţiei de bune practici în profesia pentru care au fost întocmite; 3) sunt compatibile cu extrem de multe posturi de lucru în interiorul unui domeniu profesional. Un astfel de sistem, creat de o instituţie din Marea Britanie http://www.heacademy.ac.uk/ stabileşte (de exemplu, pentru industria turistică) următoarele competenţe:

Competenţe legate de conceptele şi caracteristicile turismului predate în învăţământul universitar:

- Înţelegerea şi aprecierea contribuţiei disciplinelor care sunt utilizate pentru explicarea originii şi dezvoltării turismului; (studentul sau absolventul trebuie să cunoască toate cunoştinţele care sunt utilizabile în turism din alte ştiinţe cum sunt istoria culturii, istoria artei şi arhitecturii, psihologie socială, psihologie, sociologie, finanţe-contabilitate, statistică, antropologie culturală)*;
- Să fie capabil să explice şi să facă critici asupra teoriilor şi conceptelor care sunt utilizate pentru înţelegerea turismului; (cererea turistică, oferta-produsul turistic, valoarea adăugată în turism, consumul turistic, motivaţia şi satisfacţia turistului, ospitalitatea, imitaţia şi contagiunea socială, modele, raportul dintre educaţie şi destinaţia turistică etc.);
- Să fie capabil să explice şi să facă critici asupra definiţiilor fenomenelor din turism; (definiţii ca: turistul, turismul, cererea, oferta, sezonalitate, flux turistic, consum, motivaţie etc.);
- Să înţeleagă originea şi dimensiunea turismului naţional şi internaţional; ( de la motivaţiile general umane, bugetul familial, legile sociale, dezvoltarea transporturilor, volumul fluxurilor turistice interne şi internaţional.);
- Să utilizeze mai multe surse de informaţie în scopul observării fenomenului turistic; (anuare statistice, reviste şi magazine de turism, de artă culinară, de sănătate, de pescuit, de vânătoare, sportive, legislaţia, filme artistice, filme documentare etc.) O sursă de informaţie foarte bună este Organizaţia Mondială a Turismului, poate fi consultată la adresa: http://www.unwto.org/index.php
- Să aibă cunoştinţe despre natura dinamică a turismului în societăţile moderne; (ţări bogate exportatoare de turişti – Europa, America de Nord, Japonia, Australia, Noua Zeelandă versus ţări cu economie emergentă; există un fenomen denumit neocolonialism turistic şi unul al ţărilor interzise. Fluxuri turistice, frecvenţă şi cauze ale creşterii sau reducerii frecvenţei şi a volumului turistic);
- Să înţeleagă dimensiunea interculturală a turismului.(fenomenul de aculturaţie la contactul între culturi, relaţia directă şi mediată între actori turistici de culturi diferite, conflicte culturale individuale şi colective).

Competenţe legate de produsele turistice, structura şi interacţiunile asociate fenomenului turistic:

- Cunoaşterea structurii şi funcţionării organizaţiilor publice, private, non-profit din domeniul turism; (industria turistică şi întreprinderile turistice; tipologii şi conţinuturi);
- Evaluarea factorilor care influenţează dezvoltarea organizaţiilor cu domeniu de activitate turismul; (ambientul turistic, motivaţia turistică, factorii cererii turistice-timpul liber, bugetul individual ori familial, factorii demografici şi sociali, organizarea şi promoţia, investiţia în turism);
- Analizarea relaţiilor între furnizorii de servicii turistice şi clienţi; (studiu de piaţă, analiza concurenţei, analiza investiţiei, analiza de sensibilitate, analiza de risc, structura consumului turistic, structura motivaţiei turistice, structura satisfacţiei şi a insatisfacţiei).

Competenţe legate de rolul turismului în comunităţile şi ambientele locale

- Înţelegerea relaţiilor între turism, comunităţile şi ambientele în care acesta se desfăşoară; (turismul ca o componentă a dezvoltării locale, peisajul rural, peisaj climatic, relaţia spaţială între marile aglomerări urbane şi zonele de turism rural, primăriile comunelor, personalităţile locale, raporturile electorale în echipele la putere);
- Evaluarea contribuţiei şi a impactului turismului în mediul social, economic, ambiental, politic, cultural sau în alţi termeni; (dezvoltare locală, globalizarea unor idei politice, introducerea de noi comportamente şi obiceiuri etc.);
- Înţelegerea şi evaluarea celor mai bune demersuri pentru dezvoltarea turismului, prin politici şi strategii de dezvoltare planificată; (planuri pentru asigurarea echipamentelor turistice, oraşul-promotor al turismului rural, iniţiativa locală);
- Să aprecieze consecinţele etice asociate acţiunilor pentru dezvoltarea turismului într-un anumit loc; (distrugerea ecosistemului, semi-industrializarea sau transformarea în kitsch-uri a produselor meşteşugăreşti locale, perturbarea desfăşurării unor evenimente religioase, facilitarea furturilor internaţionale de opere de artă etc.)

Natura şi caracteristicile turiştilor

- Înţelegerea şi explicarea modelelor şi caracteristicilor cererii în turism. Înţelegerea cauzelor care produc cererea; (timpul liber, bugetul individual ori familial, factorii demografici şi sociali, gusturi, motivaţii, atitudini, modele, bugetul excedentar etc.)
- Înţelegerea opţiunilor de transport ale turiştilor; (de ce călătoresc preferenţial cu un anumit mijloc de transport-avion, vapor, tren, autovehicul)
- Înţelegerea semnificaţiei culturale a turismului în societate (imaginea turistului, politicile statelor legate de turism).

Predarea în instituţiile de învăţământ, însuşirea competenţelor prezentate ar constitui o garanţie de excelenţă în practicarea profesiei, şi una de sporire a şanselor de angajare. (Emil POP)

* [pentru textul între parantezele rotunde de la finalul fiecărei competenţe au fost folosite şi următoarele surse de documentare: Roger BETEILLE, Le Tourisme Vert, PUF, Vendome, 1996; Robert HOLLIER et Alexandra SUBREMON, Le Tourisme dans la Communaute Europeenne, PUF, Vendome, 1990, Robert LANQUAR, Le Tourisme International, PUF, Vendome, 1989, Robert LANQUAR, L’Economie du Tourisme, PUF, Vendome, 1987 passim.]

Întreprinderea turistică

Întreprinderea turistică*, dintr-o perspectivă economică, este locul de întâlnire al factorilor de producţie (resurse umane, resurse naturale şi capital). Întreprinderea turistică, ca orice altă întreprindere economică urmăreşte maximizarea profitului. Din punct de vedere organizaţional, întreprinderea de turism este considerată ca fiind un grup uman autonom de producţie, care dispune de un patrimoniu şi a cărei dezvoltare depinde de vânzarea unui bun sau a unui serviciu, de activitatea internă şi de soldul pozitiv al încasărilor.
Patrimoniul întreprinderii de turism este compus din bunuri şi creanţe şi din elemente psihologice ca renumele, imaginea de marcă, cunoştinţele (know-how, savoir-faire) de administrare a firmei şi cele tehnice, stabilitatea personalului.
Întreprinderea turistică oferă un serviciu* care poate fi rezumat în informarea, rezervarea, transportul şi cazarea la o destinaţie, serviciile de restaurant şi animare (activităţile recreative). În legătură cu preţul serviciilor, sunt aplicate două principii: în cazul întreprinderilor de turism social (socialul fiind înţeles aici ca în favoarea persoanelor cu venituri mici), profitul este reinvestit în întreprindere (principiul verităţii preţului), în timp ce pentru întreprinderile private el este repartizat unor persoane fizice şi morale.
După unii autori (Loi PUDDU, 1980), întreprinderea turistică posedă caracteristici specifice ca:

- aparţine sectorului economic „servicii”, cu toate consecinţele care rezultă de aici;
- provoacă un contact imediat între producător şi consumator;
- este constrânsă a se supune la transformări (adaptări) rapide, în funcţie de: gusturile şi nevoile clienţilor; tehnologiile de producţie;
- suferă o influenţă directă a situaţiei economice, politice, sociale şi a ambientului.

Întreprinderile turistice pot fi: de hotelărie, similare şi complementare (înţelegându-se cazarea şi servirea mesei sau cum i se mai spune restauraţia), întreprinderile de transport colectiv, agenţiile de turism şi organizatorii de voiaje, întreprinderile de animare recreativă, de informare şi recreative.

Uneori, întreprinderea turistică mai este denumită şi structură. Acest cuvânt a fost împrumutat din cibernetică şi prin utilizarea termenului se doreşte sublinierea faptului că întreprinderea turistică este un sistem. Sistemul este o alcătuire dinamică, formată din mai multe elemente, toate subordonate unei finalităţi comune şi în care suma proprietăţilor elementelor componente nu este egală şi identică cu aceea a sistemului. Cu alte cuvinte, o agenţie de turism este compusă din mai multe părţi sistemice sau sub-sisteme (a nu se confunda cu statul de funcţii sau organigrama agenţiei): sub-sistemul turiştilor (caracteristicile şi motivarea acestora); sub-sistemul de informare, promovare, comunicare, facilităţi; sub-sistemul transportului la şi în interiorul destinaţiei turistice; sub-sistemul complexului de atracţii turistice (întreprinderi de cazare, restaurante, de animare, de suveniruri şi altele).
O structură (sistem) este asemănătoare unui organism viu şi funcţionează în linii mari la fel. Câteva trăsături cibernetice ale sistemului aplicabile la o întreprindere turistică sunt: echilibrul dinamic (adaptarea), stabilitatea (rezistenţa la schimbare), auto-poieza (autoproducerea), adică relaţiile fiecărei părţi au ca finalitate deservirea tuturor celorlalte părţi şi a întregului (în consecinţă generarea întregului), auto-organizarea, adică emergenţa unor alte caracteristici decât acelea urmărite prin finalitatea întreprinderii (de exemplu, în pofida existenţei Regulamentului de funcţionare şi a Codului deontologic care ar trebui să producă o cultură organizaţională de o anume factură, este produsă o sub-cultură, o cultură adeseori paralelă şi împotriva bunului mers al întreprinderii, o contra-cultură). Câteva funcţii ale sistemului sunt: informarea, decizia, compararea, mesajul, răspunsul etc.
Studierea conceptelor şi a teoriilor ciberneticii îmbunătăţeşte capacitatea managerului în turism de a-şi conduce întreprinderea. (Emil POP)
[ * Robert LANQUAR, L' Economie du tourisme, PUF, Vendome, 1987]

Capital, bani şi competenţe

Introducere în doctrina capitalistă şi teoria economiei de piaţă

Pentru mulţi dintre noi nu este o noutate faptul o dată cu integrarea în Uniunea Europeană am început să trăim într-o lume modelată de o doctrină politică - neocapitalismul şi o teorie economică - piaţa liberă. Totuşi, cei mai mulţi dintre noi doar au auzit despre aceste lucruri, fără a avea mai multe cunoştinţe care să producă o imagine clară şi o orientare corectă în acest spaţiu politico-economic. Şi mai puţini au studiat cu aprofundare doctrinele şi teoriile respective. Pentru toţi aceştia doresc să prezint câteva informaţii şi să argumentez utilitatea articolului de faţă.
Ce este capitalismul ? Am putea răspunde - simplificând la extrem şi urmând o dezvoltare marxistă care definea capitalismul sălbatic, oarecum la limita absurdului - cu o definiţie instrumentală (ne arată cum trebuie să acţionăm) folositoare dezvoltării noatre personale, că este societatea în care: oamenii sunt împărţiţi în două clase, anume capitalişti şi muncitori (angajaţi). Capitaliştii posedă o mare sumă de bani (capitalul) cu ajutorul căreia cumpără utilaje şi forţa de muncă (angajatul) şi obţin un profit, care-i permite să ducă o viaţă peste aşteptările comune. Muncitorii posedă, primind de la capitalişti, o sumă de bani (salariul) care nu le ajunge decât pentru viaţa de zi cu zi. Cum au ajuns capitaliştii la posedarea acelui capital şi de ce angajaţii nu prea reuşesc să devină capitalişti, aceasta este o altă problemă. Să observăm, din cele descrise, că un capitalist poate fi - ipotetic - cel mai incompetent om de pe pământ, aceasta nu-l împiedică să aibă profit, capitalul lucrează pentru el. Însă, are nevoie de angajaţi competenţi. Atunci, care poate fi capitalul angajatului ? Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Dacă angajatul nu posedă un capital format din bani, el trebuie să posede unul format din cunoştinţe profesionale, competenţe generale, aptitudini din cele mai diverse. Angajatul este capitalistul cu un capital de competenţe.

Ce este economia de piaţă ? Este economia în care preţul unei mărfuri se stabileşte prin întâmpinarea ofertei de marfă cu cererea de marfă, dar cu o observaţie importantă. Pentru oricare mărfă obişnuită oferta vine de la producător (capitalistul) şi cererea de la consumator (angajaţi, facem abstracţie de consumatorii capitalişti). Se ştie că preţul unei mărfuri oarecare variază, astfel: la ofertă mare şi cerere mică preţul e mic (e dezavantajat capitalistul, scade profitul); la ofertă mică şi cerere mare preţul e mare (e avantajat capitalistul, creşte profitul). Strategiile capitalistului în obţinerea profitului ţin seama de acest fenomen. În schimb, pentru marfa "forţa de muncă" a angajatului (resursa umană) oferta vine de la consumator (angajatul), iar cererea vine de la producător (capitalist, angajator etc.). Asta înseamnă că atunci când sunt mulţi candidaţi la muncă (ofertă mare) preţul (salariul) plătit de capitalist este mic şi invers. Totuşi, forţa de muncă este o marfă deosebită de celelalte. Omogenă prin valoarea de schimb, ea este eterogenă prin valoarea de întrebuinţare (capacităţile naturii umane), adică chiar prin competenţele generale şi profesionale ale candidatului la angajare. Mai mult forţa de muncă este o marfă care, în anumite limite, îşi poate chiar mări valoarea de întrebuinţare (prin autodezvoltarea profesională, învăţarea pe întraga durată a vieţii etc.) Acest fenomen înlesneşte obţinerea unui salariu (preţ) bun pentru munca prestată chiar şi în condiţiile unui joc defavorabil al cererii şi ofertei pentru resursa umană. Angajatul este mai întâi o marfă, ulterior proprietatea cu chirie a unui capitalist (acesta poate fi şi statul), şi are o valoare (preţ, salariu) care depinde mai puţin de jocul ofertei şi cererii de resursă umană, cât de calitatea personală.

Situaţia actuală

Desigur că în capitalismul neoliberal din Uniunea Europeană lucrurile nu mai stau aşa de rău ca în vremurile capitalismului sălbatic şi ale începuturilor economiei de piaţă. Avem state de drept şi există numeroare mecanisme (instituţii) politice, sociale şi economice care să creeze solidaritate între capitalist şi angajat, între muncă şi capital, între vânzător şi cumpărător. În aproape toate statele există şansa reală de a deveni mic capitalist. Asta înseamnă că salariul primit îţi permite o acumulare pentru transformarea sa în capital şi dacă mai există instruire şi capacitate personală, atunci nimic nu te împiedică să devii mic capitalist (fie printr-o întreprindere mică, fie ca un acţionar, fie în alte moduri). Şi la noi se vorbeşte, adeseori, despre idealul creării clasei mijlocii şi de faptul că marea majoritate a românilor ar trebui să acceadă la respectiva clasă (a micilor capitalişti). Totuşi, esenţa capitalismului a rămas. Şi mai este de spus ceva. Există un raport dialectic între conceptele şi noţiunile enumerate şi trăsătura pregnantă este aceea a legăturii indisolubile a lor. În aventura vieţii după profit sau salariu, nici capitalistul nu poate renunţa la angajat, nici acesta la primul. De aici, rezultă că dezvoltarea competenţelor este în mod raţional urmărită de capitalist şi de angajat, astfel, apărând în pieţele de muncă, sisteme de competenţe, care urmăresc maximizarea profitului şi a salariului angajaţilor.

Un sistem al competenţelor generale, întrebuinţat în Uniunea Europenă

În Uniunea Europeană este acceptat un sistem de competenţe, abilităţi şi aptitudini care reprezintă valorile resursei umane din piaţa muncii, altfel spus capitalul de cunoştinţe. Ce sunt acestea ? Ele sunt noţiuni în legătură cu predicatul verbal „a face ceva”, acţiuni şi comportamente săvârşite într-un context de muncă. Astfel:
Competenţa este capacitatea de a efectua o acţiune sub condiţiile impuse de un anumit standard (un set de obiective). Definită în felul acesta, competenţa poate fi, la limită, o singură acţiune sau, mai frecvent, o suită de acţiuni. Aptitudinea este capacitatea de a săvârşi o acţiune şi numai una.Abilitatea înseamnă posedarea unei anumite calităţi, în special mentale, care intră în conţinutul unei aptitudini.Este de remarcat că se manifestă frecvent un anumit grad de confuzie semantică, termenii îşi suprapun adeseori semnificaţiile, alteori sunt definiţi într-un mod particular. Asta înseamnă că pentru a şti ce doreşte angajatorul când afirmă că vrea un angajat cu "iniţiativă", noi să cunoaştem exact ce înţelege el prin cuvântul respectiv. Există o confuzie şi legat de utilizarea cuvintelor "competenţe generale" faţă de "competenţe specifice", dar - până la urmă - se poate ajunge la un acord semantic consensual.

LISTA COMPETENŢELOR GENERALE

:- Orientarea spre îndeplinirea sarcinii (Achievement Orientation): ceea ce înseamnă în munca pentru îndeplinirea sarcinii foloseşte o abordare centrată pe rezultate, concentrându-se pe rezultate şi indicatori de performanţă.
- Adaptabilitate/Flexibilitate (Adaptability/Flexibility): înseamnă că îşi menţine eficacitatea şi în condiţiile schimbării ambientului şi contextului de muncă;
- Analiză (Analysis): este în măsură să observe şi să compare date din diferite surse, să identifice soluţii, să reţină informaţia relevantă şi să identifice raporturile între lucruri şi fenomene;
- Atenţie la detaliu (Attention to Detail): îşi îndeplineşte sarcinile luând în considerare toate aspectele, fie acestea cât de minore;
- Cunoştinţe comerciale (Comercial Awareness): Cunoaşte aspectele economice ale unei afaceri. Cunoaşte cum este realizat profitul în afaceri şi realităţile din perspectiva omului de afaceri şi a clientului;
- Creativitate (Creativity): poate produce idei imaginative de genul practicilor utile a fi aplicate într-o anumită situaţie;
- Hotărâre (Decisiveness): Ia rapid decizii şi trece la acţiune;
- Cunoştinţe financiare (Financial Awareness): Cunoaşte terminologia financiară de bază utilizată în organizaţie şi este capabil să realizeze şi să menţină o balanţă financiară (contabilă) personală;
- Reputaţia (Image): are o bună reputaţie profesională. Este bine văzut din perspectiva profesiei de colegi, şefi, clienţi etc.
- Capacitatea de influenţare (Influencing): Bazându-se pe calităţile personale, îi influenţează pe ceilalţi, fie în grup, fie de la persoană la persoană;
- Iniţiativa (Initiative): identifică soluţii de rezolvare a unor probleme cu care se confruntă întreprinderea şi este proactiv (le comunică chiar dacă nu i se cere);
- Sensibilitate interpersonală (Interpersonal Sensitivity): recunoaşte şi respectă punctele de vedere ale celorlalţi, este dispus să accepte ideile bune ale celorlalţi;
- Judecata (Judgement): Poate extrage în mod logic concluzii bazate pe informaţie factuală şi întocmi cea mai potrivită strategie de acţiune pentru atingerea unui obiectiv;
- Conducerea (Leadership): Îşi stabileşte (fără să i se pretindă de către vreun şef) responsabilităţi pentru orientarea şi acţiunile grupului său de muncă;
- Învăţarea pe întreaga durată a vieţii (Life Long Learning and Development): îşi dezvoltă abilităţi şi competenţe personale şi în legătură cu relaţiile cu apropiaţi şi colegi de muncă. Acestea sunt învăţate pentru postul ocupat, dar şi pentru evoluţia ulterioară în carieră;
- Înţelegerea (Listening): printr-o ascultare activă face dovada (prin semnale verbale şi nonverbale) că a recepţionat informaţia transmisă şi că a înţeles-o;
- Evaluarea contextului organizaţional (Organization Understanding): înţelege şi se poziţionează ca individ faţă de ambientul de lucru, politicile interne ale firmei, obiectivele şi strategiile folosite de organizaţie;
- Dezvoltarea personală (Personal Development): realizează şi actualizează un plan personal de dezvoltare şi dovedeşte prin fapte că acţionează pentru îndeplinirea planului;
- Planificare şi organizare (Planning and Organising): poate stabili o strategie personală sau pentru alte persoane, în vederea atingerii unui scop. O face prin repartizarea judicioasă a sarcinilor pe oameni şi prin alocarea optimă a resurselor materiale;
- Eficienţa în realizarea unei acţiuni (Process Operation): începe, efectuează, controlează şi încheie cu succes o acţiune personală sau o procedură;
- Cunoştinţele profesionale (profesional expertise): se ţine la zi cu noutăţile din profesia sa. Aplică cunoştinţele asimilate pentru specializarea sa personală şi/sau pentru perfecţionarea colegiilor în anumite sectoare care sunt compatibile cu profesia sa;
- Abilitatea de a pune întrebări (Questioning): este în măsură a pune întrebări potrivite pentru a obţine informaţiile folositoare în luarea unei decizii personale sau în a sprijini decizia altcuiva;
- Lucrul eficient în echipă (Teamwork/Working with Others): Construieşte şi dezvoltă relaţii de armonie şi înţelegere cu angajaţii de la toate nivelurile la care are acces din organizaţie;
- Aptitudini tehnice (Technical Application): ştie şi are experienţă în utilizarea tehnologiei moderne;
- Cunoştinţe tehnice (Technical Knowledge): cunoaşte demersurile teoretice legate de tehnologia modernă. Se ţine la zi cu evoluţia cunoştinţelor tehnice din profesia sa;
- Rezistenţa la stress (Tolerance for Stress): îşi poate menţine performanţa în condiţii de presiune şi opoziţie;
- Comunicarea scrisă (Written Communication): se poate exprima cu claritate şi fără greşeli gramaticale.

Curriculum Vitae şi importanţa sa pentru angajator şi resursa umană

Deschiderea tot mai largă a pieţei muncii în Uniunea Europeană pentru cetăţenii români îi obligă pe aceştia la adaptarea cu procedurile utilizate pentru angajare. Un element important în procesul premergător angajării unei persoane îl constituie CV-ul (curriculum vitae), acel document care descrie traseul vieţii în care candidatul la o muncă îşi etalează calităţile şi din care angajatorul extrage date folositoare pentru încadrarea ulterioară a candidatului, informaţii convertite cel mai adesea în atribuţiile postului. Începând cu anul acesta mai vechiul model de CV european iniţiat în 2002 a fost schimbat cu un nou model. Este liber la descărcat de pe internet de la adresa http://europass.cedefop.europa.eu/img/dynamic/c1344/type.FileContent.file/CVTemplate_ro_RO.doc. Acesta are un capitol intituilat „Aptitudini şi competenţe personale”, cu subcapitolele: „competenţe şi abilităţi sociale”, „competenţe şi abilităţi organizatorice”, „competenţe şi aptitudini tehnice”, competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului”, „competenţe şi aptitudini artistice”, „alte competenţe şi aptitudini”. Am completat un astfel de document şi poate fi vizualizat la adresa: http://www.scribd.com/doc/1013200/modelCVEupass . El poate servi înţelegerii mecanismelor angrenate în managementul resurselor umane din Uniunea Europeană şi poate fi utilizat ca o puternică armă în bătălia candidatului pentru angajarea într-un post european de muncă, cu un salariu pe măsura calităţilor personale, desigur foarte bune. Iar, dacă nu ne place şi nu vrem să fim angajaţi, ce ne împiedică oare să dezvoltăm o mică afacere personală, intrând, astfel, în rîndurile capitaliştilor ? (Emil POP)

O definiţie comunicaţională a produsului turistic

Întotdeauna când dorim să cunoaştem ceva facem apel la definiţii. În dorinţa de a-mi completa şi clarifica cunoştinţele despre produsul turistic am apelat la oferta mai multor surse.
Pe internet am întâlnit definiţii despre produsul turistic care ne spun că "produsul turistic este un complex de bunuri materiale şi servicii, în cadrul căruia serviciile sunt preponderente, dar numai reunite asigură caracterul unic al produsului" şi că "produsul turistic nu este altceva decât totalitatea serviciilor pe care le oferiţi (cazare, alimentaţie) plus anumite servicii suplimentare, care conferă caracter personalizat şi calitate (adică valoare adăugată), de aici rezultând diferenţierea". Am mai întâlnit şi alte definiţii, care mi s-au părut a pune accentul numai pe câteva aspecte, poate nu cele esenţiale. Îmi permit ca după consultarea unor publicaţii de specialitate şi după raţionamentele mele să prezint alte câteva note de conţinut şi, mai ales, într-o manieră înrudită ştiinţelor comunicării. Vreau să pornesc de la constatarea că produsul turistic nu este un obiect, să zicem o bucată de cretă. Dacă ar fi ceva asemănător cretei, atunci am putea crea uşor o definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică, care ar putea arăta aşa: "Creta este roca (genul proxim) dizolvabilă foarte uşor sub acţiunea acizilor (diferenţa specifică)". Produsul turistic nu este, însă, un obiect individual, ci este un agregat eterogen de noţiuni şi concepte. În consecinţă, prima definiţie mai apropiată de adevăr trebuie să fie una descriptivă, care să prezinte notele de conţinut ale ideii de produs turistic.
Pornind de la punctele comune ale mai multor texte o definiţie descriptivă poate arăta, după cum urmează:
- produsul turistic conţine un patrimoniu turistic alcătuit din resurse naturale, culturale, artistice, istorice sau tehnologice, care în mod obişnuit îl incită pe turist la voiaj;
- produsul turistic conţine mai multe echipamente care prin ele însele nu sunt cauze motivatoare pentru turist, însă în lipsa acestora călătoria nu este posibilă: aşa sunt locurile de cazare, restaurantele, echipamentele culturale, sportive, de petrecere a timpului liber (recreative);
- mai multe facilităţi de acces care sunt în relaţie cu un mod de transport şi cu mijloace de transport care-l vor duce pe turist la destinaţie. Acestea se iau în calcul mai mult după ieftinătatea lor şi nu după distanţa fizică;
- o imagine pozitivă, preexistentă sau fabricată, despre locul vacanţei. (pasaje extrase din Robert Lanquar, Le Tourisme International, PUF, Vendome, 1989, şi Roger Beteille, Le Tourisme Vert, PUF, Vendome, 1996)
Remarcăm aici că produsul turistic poate fi perceput ca o marfă de tip special. Marfa de acest tip se consumă chiar înaintea consumului propriu-zis, prin servicii înaintea consumării produsului turistic (serviciul agenţiei de turism, serviciile de marketing şi publicitate ale tour-operatorului, ale agenţiei de turism şi/sau ale proprietarului produsului turistic). Ulterior, această marfă specială este consumată prin obiecte care se închiriază (camere, locuri de cazare, mijloace de transport), obiecte care se cumpără pentru a fi consumate fizic (mâncare, băutură), obiecte care sunt cumpărate pentru consum spiritual (diverse suveniruri, meşteşugăria tradiţională etc.), servicii închiriate pe durata limitată a consumării produsului turistic (deservirea alimentară şi cazarea, prezentările turistice la faţa locului, activităţile recreative etc). Aceste obiecte şi servicii ar putea fi denumite partea activă a produsului turistic. Există însă şi o parte a produsului turistic pe care convenim să o denumim pasivă. Se compune din obiectele geografice fizice existente la locul destinaţiei turistice, adică munţi, văi, lacuri etc. Pe urmă, ar fi vorba de componenta culturală, imaginea nefabricată a produsului, peisajul artistic, legendele locului, zicătorile, proverbele locale, tradiţiile, obiceiurile. Şi în final - şi aceasta este surpriza cea mare - o parte a produsului turistic este chiar turistul, reprezentat prin simţurile sale (peisajul spontan şi altele), cultura sa estetică şi psihologia sa abisală în care frumosul este reflectarea în oglindă a sinelui. Un alt aspect interesant cu referire la consumarea mărfii „produs turistic” este acela că spre deosebire de alte mărfuri, aceasta nu este consumată în întregime. Mai rămâne o parte virtuală întemeiată pe memoria raţională şi emoţională a turistului şi formată din amintirile sale. Această parte serveşte, urmând cursul intersubiectivităţii – în mic, crearea ideilor prin inter-comunicare, la generarea unui nou produs turistic sau la modificarea celui vechi sau la regenerarea acestuia din urmă.
Pornind de la descrierile făcute, îmi permit să mai adaug o definiţie (o combinaţie între definiţia descriptivă şi aceea prin gen şi diferenţă specifică) altor multe deja existente. Mi-ar plăcea să cred că ea ar servi mai bine înţelegerii produsului turistic şi în consecinţă producerii unor comportamente care să ducă la rafinarea observării fenomenului turistic intern, în scopul dezvoltării sale. Astfel, putem zice:
Produsul turistic este marfa specială, confecţionată prin relaţii de inter-comunicare de un producător şi proprietar colectiv (proprietarul agenţiei, proprietarul cazării, proprietarul mijloacelor de transport, turistul, natura şi cultura), niciodată consumabilă în întregime, care este compusă din obiecte, servicii, imagini, reprezentări şi amintiri împreună cu valorile ataşate acestora, care se vinde şi se cumpără numai atunci când descrierea produsului turistic (imaginea) generată de vânzător este identică sau mult asemănătoare cu reprezentarea anticipată a produsului turistic, preexistentă la cumpărător. (Emil POP)

Despre călătorie

Moto - „Hominum natura novitatis ac peregrinationis avida”

„Natura omului este dornică de noutăţi şi călătorii” spunea învăţatul roman Pliniu cel Bătrân într-una din operele sale. Încă din antichitate, tinerii, oamenii bogaţi, marii funcţionari şi oamenii de ştiinţă ai vremii erau atraşi de locurile frumoase. Se deplasau pentru a vedea locuri încântătoare din ţara lor şi din străinatate, staţiuni maritime, centre culturale, băi termale, izvoare cu ape minerale, cât şi faimoasele pământuri pline de miracol ale Greciei şi ale Orientului despre care povesteau miturile şi legendele. Călătoreau pentru a cunoaşte marile monumente de arhitectură, cele 7 minuni ale lumii. Călătoreau pentru a trăi misterele antichităţii, în sensul cel mai propriu.

Cele spuse ne demonstrează faptul că înaintea turismului a fost călătoria şi suntem în consecinţă obligaţi să definim termenii. Aceasta, deoarece nu de puţine ori cuvinte cum sunt „călătorie” şi „turism” aproape că îşi suprapun semnificaţiile. Nu poţi să fii turist fără să faci măcar o călătorie. Pe urmă, mai sunt şi distorsiunile lingvistice, apoi traducerile de slabă calitate sau fără cuvânt corespondent în limba română. O definiţie sugestivă a termenilor a fost făcută la începutul secolului în Franţa, care şi-a înfiinţat un oficiu naţional pentru turism în anul 1910. Se spunea pe atunci că turismul trebuie înţeles ca fiind „industria naţională de a primi bine [pe un călător străin – nota noastră]”, şi nu ca fiind „arta egoistă de a călători bine”, aceasta din urmă reprezentând cu siguranţă definiţia empirică şi spontană a călătoriei.

Pornind de la subînţelesul definiţiei călătoriei ca o artă egoistă de a te simţi bine, putem face câteva diferenţieri, pentru recunoaşterea nuanţată a activităţilor din domeniul global al turismului. Astfel:

- Călătorul se deplasează fără limitări, în vreme ce turistul este supus unor constrângeri;
- Prin acceptarea ofertei, turistul intră într-un sistem organizat, în timp ce călătorul este autonom;
- Turismul este organizat de statele naţionale ca o industrie, călătoria nu;
- Călătorul îşi stabileşte singur traseul, în vreme ce turistul alege dintre acelea care i se oferă;
- Călătorul încearcă un grad de conformism social mai redus comparativ cu turistul;
- Călătorul îşi personalizează călătoria, în vederea obţinerii maximului de beneficiu subiectiv, turistul mult mai puţin.

Voi prezenta în continuare câteva dintre formele conceptualizate ale călătoriei, în cazul cetăţenilor americani, aşa cum le-am întâlnit în câteva publicaţii şi pe internet. Acestea sunt:


Călătoria cu scop cultural (Cultural Travel): îl pune pe subiect în postura de a interacţiona cu o comunitate. Aceasta depăşeşte turismul convenţional prin care unei persoane i se pun la dispoziţie câteva contacte cu manifestări culturale referenţiate unor descrieri oficioase. Călătoria cu scop cultural presupune o îndelungată rezidenţă într-un loc cu mare specificitate. Astfel, prin traiul de zi cu zi desfăşurat în mijlocul comunităţii gazdelor, vizitatorul ajunge a cunoaşte şi a deprinde cultura, adică modalitatea particulară a unei comunităţi de a interacţiona cu natura, în scopul conservării şi supravieţuirii comunităţii. Vizitatorul poate observa tabuu-rile (comportamentele şi lucrurile interzise în cultura respectivă), instituţiile, legile, obiceiurile, miturile. El poate face comparaţii cu ţara sa, cunoscându-se astfel mai bine ca om în interiorul comunităţii.

Călătoria pentru vizitarea oamenilor care împărtăşesc aceleaşi valori (Community-Based Travel): este o călătorie în care vizitatorul îşi propune reconfirmarea opţiunii unui sistem de valori morale, a unei viziuni şi a unui mod de viaţă. Poate fi întâlnită mai frecvent ca o formă de manifestare a vieţii religioase, fie aceasta instituţionalizată oficial ca biserică, congregaţie, cult, fie neoficializată cum este cazul sectelor.

Călătoria de plăcere (Pleasure Travel): se adresează omului dionisiac, care îşi petrece viaţa căutând şi consumând plăcerea. Merge la băi termale nu din cauza vreunei boli, ci pentru a încerca şi a se bucura de atingerea mângâietoare a apei calde. Distracţii, lux, spectacole, muzica şi dansul, senzualitatea şi satisfacţia simţurilor sunt scopul final al călătoriei de plăcere. În zilele noastre, însă, valorii hedoniste a distracţiei i se adaugă etica, estetica şi responsabilitatea.

Călătoria de aventură şi sport (Adventure and Sport Travel): este vorba, aici, de căutarea aventurii, realizabilă mai ales prin activităţi fizice sau prin practicarea diverselor sporturi. Caracteristicile aventurii sunt: rezultatele nesigure, pericolul şi riscul, provocarea, anticiparea recompensei interioare de autodepăşire, noutatea, stimularea şi activarea neuromotorie, explorarea şi descoperirea, emoţiile contrastante, concentrarea extremă până la uitare de sine, fuga de viaţa de zi cu zi şi de monotonie. Orice experienţă considerată de o persoană că este aventură devine o aventură. Călătoria de aventură este uneori definită ca fiind „orice activitate cu deplasare în natură făcută de cineva cu scopul de a întâlni locuri şi populaţii necunoscute, pentru explorare, studiu, afaceri, comunicare, recreere, sport, privelişte şi turism (Addison,1999: 417)”. O definiţie mai riguroasă este aceea că aventura este „o sumă de fenomene şi relaţii care rezultă din interacţiunea activităţilor aventurii într-un mediu natural înconjurător nefamiliar participantului şi conţinând elemente de risc cu un rezultat care poate fi influenţat de participant, natura înconjurătoare sau organizatorul aventurii (Sung et al, 1997:57)”

Călătoria de artă (Art Travel): doar un om extrem de cult şi instruit poate alege o astfel de călătorie. Este o călătorie tematică, de mică anvergură. Ea constă într-o deplasare pe un itinerar detaliat şi unde se explorează în mod independent variate forme de artă cum sunt pictura, arhitectura, muzica, teatrul, dansul, ritualurile artistice tradiţionale.

Călătoria de către şi pentru însoţirea persoanelor cu dizabilităţi (Disability Travel): este iniţiată de persoane cu disabilităţi şi poate avea obiective apropiate marilor activităţi turistice (activitate fizică, contact cu natura, contact cu alte culturi, descoperire de noutăţi). Persoanele disabilitate, după gradul de handicap, se pot deplasa singure sau cu însoţitor.

Călătoria pentru învăţare (Educational Travel): este genul de călătorie întrebuinţată pentru dezvoltarea personală. Aşa sunt călătoriile denumite „language learning vacation”. Cum s-ar spune cineva care doreşte să înveţe limba română se deplasează pe durata unei scurte vacanţe în România şi învaţă ad-hoc limba română. Dar câte alte lucruri nu ar fi de învăţat ?

Călătoria de familie (Family Travel): poate că ideea pare de la sine înţeleasă. Totuşi problema călătoriei unei familii merită un studiu mai aprofundat dacă ţinem seama că sociologic există o tipologizare a familiilor şi că nu cunoaştem prea multe date despre preferinţele de turism pe tipuri de familii. Să ţinem cont însă că definiţia unei familii normale ar cuprinde „un tată şi o mamă care se sprijină reciproc şi cooperează cu scopul ajutorării şi dezvoltării copilului”. Se poate deduce de aici că o călătorie obişnuită de familie se face cu scopul dezvoltării personalităţii şi culturii copilului.

Călătoria de participare la o sărbătoare (Festival Travel): este definită astăzi ca un prilej de a te bucura de muzică şi artă, în locuri istorice. Avem exemplul carnavalurilor, întrecerilor tradiţionale şi sărbătoreşti şi al altor manifestări de acest gen.

Călătorii cu itinerarii independente (Independent Travel Itineraries): poate fi considerată definiţia mai largă a călătoriei în raport cu turismul care propune itinerarii prestabilite.

Călătoria pentru vacanţă într-o casă închiriată (Long-Term Vacation Home Travel): începe să fie practicată din ce în ce mai mult de oamenii bogaţi de la noi.

Călătoria responsabilă (Responsible Travel): este genul de călătorie efectuat pentru monitorizarea efectelor poluante într-un biotop, pentru activităţi de înlăturare a efectelor poluării. Mai este denumită şi călătorie ecologică (Ecological Travel), călătorie verde (Green Travel) sau ecoturism (Ecotourism).

Călătoria pentru voluntariat (Volunteer Travel): este efectuată cu scopul de a presta în mod gratuit unele activităţi în folosul unor persoane sau comunităţi cu probleme. De exemplu, construirea de case, mici şi mari reparaţii etc. Tot în cadrul acestui tip de călătorie se pot deplasa şi persoanele care sunt implicate în problemele persoanelor cu disabilităţi.

Călătoria vârstei a treia (Senior Travel): persoane izolate sau grupuri cu vârsta cuprinsă între 50-80 ani se deplasează în diferite locuri din lume cu scop educaţional, cultural, ecologic.

Călătoria de relaxare (Spa/Relaxation/Meditation Travel): este un gen de călătorie făcută cu scopul regenerării sufletului, relaxării, atingerii unor stări psihice de maximă linişte interioară. De obicei sunt vizitate satele de munte din Europa, pe urmă diferite locuri încărcate de semnificaţie religioasă (catolică, ortodoxă, budistă etc.)

Călătoria pentru învăţarea artei culinare (Cook Travel): este efectuată cu scopul de a înviora toate simţurile (dar mai ales gustul); Deprinderea cu abilităţile generale de gătit sau acelea specifice unei zone culturale (mâncare orientală, mâncare americană, arta servirii ceaiului etc.)

Călătoria pentru servirea mesei (Travel to Eat sau Culinary Travel): se adresează unor călători gurmanzi care doresc să servească cele mai ciudate, rafinate şi sofisticate produse culinare.

Călătoria pentru degustarea vinului (Travel to Drink Wine): asemănătoare celei culinare. Obiecte ale degustării pot fi şi berea, cidrul, spirtoasele etc.

Călătoria pentru cumpărături (Travel to Shop): o persoană sau un grup de persoane se deplasează într-o comunitate mai izolată şi cumpără produsele locale cu scopul de a-i ajuta pe membrii comunităţii să trăiască şi să-şi întreţină familiile.

Călătoria pentru instruirea unei comunităţi (Teaching Travel): aşa sunt de exemplu călătoriile făcute cu scopul de a-i învăţa pe membrii unor comunităţi izolate limbi de circulaţie internaţională sau diferite abilităţi practice care să le asigure o mai bună integrare în lumea modernă şi mijloace de trai.

Călătoria pentru serviciu (Work Travel sau Short-Term Work): se efectueză pentru o muncă plătită mai bine sau pentru o muncă care ţi se potriveşte şi nu o poţi găsi altundeva.

Călătoria pentru practică şi antrenament (Internship Travel): Aşa este cazul persoanelor care învaţă, de exemplu, o artă marţială, ulterior călătoresc pentru a se perfecţiona cu mari maeştri din domeniu.

Călătoria femeii singure (Single Woman Travel): tot mai multe femei din dorinţa de a-şi manifesta spiritul de independenţă şi de autoafirmare călătoresc singure chiar şi în zone considerate periculoase pentru ele.

Călătoria cu buget redus (Budget Travel): reprezintă soluţia de refugiu a călătorului, la intersecţia dorinţelor şi visurilor cu posibilităţile financiare.


Comentariul meu faţă de cele prezentate: Este evident că întreprinzătorul în turism poate obţine profit şi de la călători. El poate avea, însă, probleme mai dificile cu promovarea produselor sale, deoarece călătorul se adresează mai puţin agenţiilor de turism atunci când colectează informaţii despre proiectata călătorie. Analizând formele călătoriei (şi acestea nu sunt încă epuizate), întreprinzătorul va putea conştientiza faptul că multe dintre ele răspund nevoilor de tip superior, numite de autorealizare după Abraham Maslow. Aceşti oameni de factură deosebită sunt iubitori de adevăr, realişti, toleranţi, spontani şi naturali, centraţi pe rezolvarea problemelor, au nevoie de intimitate, independenţi şi autonomi, flexibili în aprecieri, subiecţi ai experienţelor limită. Oare cum ar trebui să-şi organizeze găzduirea un întreprinzător pentru aceşti oameni superiori ? (Emil POP)

Scurt dicţionar al activităţilor recreative din turismul de aventură

1. Abseiling: coborârea de pe o înălţime, pe peretele mai mult sau mai puţin vertical al acesteia, cu ajutorul frânghei;
2. Archery: tir cu arcul;
3. Assault Course: cursă cu obstacole, în genul celor folosite pentru antrenamentul militarilor;
4. Backpaking: drumeţie în natură, cu rucsacul şi alimente purtate;
5. Backpaking across rugged terrain: drumeţie cu rucsacul în teren foarte accidentat şi dificil de parcurs.
6. Ballooning: călătorie cu balonul;
7. Bird Watching: observarea şi studierea vieţii păsărilor, în mediul lor natural, cu ochiul liber sau cu binoclul;
8. Bridge Building: construirea unui pod improvizat şi traversarea unei ape cu ajutorul acestuia;
9. Bushwalking: drumeţie dificilă în teren cu tufărişuri;
10. Camping: petrecerea timpului liber în natură, în corturi, adăposturi improvizate sau chiar în aer liber;
11. Caving: drumeţie prin peşteră;
12. Climbing: căţărare, cu echipament de alpinism sau cu mijloace improvizate;
13. Coasteering: parcurgerea unui traseu costier maritim, în zona unde, când sunt valuri mici nisipul, pietrişul, vegetaţia şi fauna sunt la suprafaţa apei, iar când sunt valuri mari acestea sunt acoperite de apă. Traseul este parcurs, în funcţie de constrângerile naturale, prin înot, sărituri, scufundări. Nu se foloseşte barca ori vreun alt mijloc de transport;
14. Cycling: călătorie cu bicicleta;
15. Dude Ranch: petrecerea timpului liber într-un ranch împreună cu învăţarea sau practicarea călăriei;
16. Environmental Bush Craft: campare în natura sălbatică, construirea adăpostului, supravegherea şi urmărirea animalelor;
17. Fell-Walking: drumeţie în teren deluros ori muntos care implică mers şi căţărare cu intenţia de a ajunge în vârful unei culmi;
18. Fencing: învăţare noţiuni elementare sau practicarea scrimei cu sabia, spada, floreta, din metal sau din materiale netăioase;
19. Game Viewing: observarea animalelor sălbatice;
20. Gorge Walking: mersul prin trecători (strâmtori);
21. Gorge Scrambling: strecurarea printr-o trecătoare foarte îngustă şi accidentată;
22. Guided Walks: drumeţii cu însoţitor;
23. High Ropes: traversarea unei falii, la mare înălţime, cu ajutorul frânghiei sau al unei punţi improvizate din frânghii şi bârne subţiri;
24. Hiking: drumeţie în zone rurale şi sălbatice, cu scopul expres de a te bucura de peisaje;
25. Horse Riding: călărie;
26. Hunting: vânătoare;
27. Initiative Exercises: Exerciţii care au rolul să scoată în evidenţă şi să dezvolte abilităţi cum ar fi comunicarea, leadershipul, managementul timpului şi cooperarea;
28. Kayaking: deplasare pe suprafaţa unei ape cu caiacul;
30. Low Ropes: traversarea unei mlaştini sau a unei porţiuni de teren cu ajutorul frânghiei, la mică înălţime;
31. Mountain Biking: călătorie pe drumuri de munte cu bicicleta sau motocicleta;
32. Nature Tours: călătorie în locuri cu peisaje naturale de o mare frumuseţe estetică;
33. Navigation: activităţi pentru determinarea poziţiei într-o barcă (iaht) şi conducerea acesteia la destinaţia corectă; la limită, termenul poate fi aplicat şi la deplasări cu autovehicole sau alte mijloace de transport; de asemenea şi pentru deplasare aeriană;
34. Open Canoeing: călătorie cu canoea (de obicei, de o zi);
35. Orienteering: Drumeţie al cărei scop este să descoperi secvenţial mai multe puncte înscrise pe hartă în cel mai scurt timp posibil;
36. Photo Safari: excursie cu scopul de a face fotografii animalelor sălbatice;
37. Quest (The): căutarea unui obiect (o comoară, de ex.), pe un traseu foarte dificil şi plin de aventură;
38. Raft Building: construirea unei plute cu mijloace improvizate şi navigarea cu aceasta la o destinaţie anumită;
39. River Trips: călătorii cu barca pe râuri;
40. Sailing: călătoria pe mare;
41. Scuba Diving: scufundare cu drumeţie subacvatică, cu aparat de respiraţie autonom sau neautonom;
42. Search and Rescue: exerciţiu de căutare a unei persoane dispărute şi de salvare, cu ajutor medical şi transport în siguranţă;
43. Shopping: cumpărături într-un context de risc;
44. Snorkelling: înot la suprafaţa apei cu mască şi tub de respiraţie;
45. Snow Skiing: schi pe zăpadă;
46. Sport Fishing: pescuit sportiv;
47. Team Development: drumeţie cu exerciţii de echipă, cu scopul de a învăţa să trăieşti într-un grup;
48. Tramping: drumeţie cu campare în natură, cu rucsac şi alimente purtate;
49. Trekking: drumeţie lungă şi grea, cu campare în natură, cu rucsac şi alimente proprii;
50. Water Skiing: schi pe apă;
51. Wilderness Tour in Off-Road Vehicles: călătorii în natura sălbatică, în teren foarte accidentat, cu vehicole de tip ATV, tout terrain, rulotă etc.; (Emil Pop)

Strategie şi produs turistic

Se înţelege printr-o strategie totalitatea acţiunilor, mijloacelor şi instrumentelor alese, pentru a îndeplini în cele mai bune condiţii un scop. În cazul comercializării serviciilor turistice, este de reţinut că scopul final trebuie să fie un sfârşit favorabil al tranzacţiei dintre agentul de turism şi client, în sensul că agentul vinde un produs turistic (astfel, participând la obţinerea profitului), în timp ce clientul cumpără anticiparea unei satisfacţii sau, altfel zis, a unei experienţe fericite de viaţă. De aici, putem infera modul imaginar şi simbolic al existenţei unui produs turistic şi pornind de la aceasta pot fi elaborate definiţii ale sale. Astfel, după criteriul material, produsul turistic este o sumă lucruri şi obiecte, după criteriul acţional, este un ansamblu de servicii, după criteriul psihologic, este un ansamblu de stări psihice. Poate fi definit produsul turistic obiectiv, în sensul că serviciile se desfăşoară la timpul prezent şi posedă un conţinut real, pe urmă, produsul turistic subiectiv, în sensul că acesta este reflectarea în psihic şi la timpul prezent a produsului obiectiv şi, în final, produsul turistic anticipat(imaginar), în sensul că acesta este o reprezentare raportată la un timp viitor ce implică o imagini, aşteptari, aspiraţii, nevoi, motive. Expectanţele clientului faţă de un produs turistic pot viza şi caracteristici imposibile.
Este uşor de observat faptul că în actul de vânzare-cumpărare agentul de turism vinde produsul turistic anticipat-imaginar şi nu produsul turistic obiectiv ori pe cel subiectiv, despre care nu poate cunoaşte cum vor fi derulate şi resimţite. Poate fi definită, astfel, discrepanţa dintre produsul turistic obiectiv-real şi produsul turistic anticipat, aceasta fiind mărimea şi conţinutul diferenţei dintre cele două produse. Va trebui să remarcăm că această primă discrepanţa poate fi apreciată doar după consumarea produsului turistic cumpărat şi că generează atitudinea post-factum a clientului faţă de un produs. Nu se poate încerca fidelizarea unui client care a perceput o discrepanţă între oferta cumpărată şi trăirile resimţite. Într-o perspectivă behavioristă, discrepanţa joacă rolul stimulului de recompensă (pozitivă sau negativă) într-o buclă de învăţare comportamentală condiţionată. În cazul nostru, lipsa discrepanţei echivalează cu recompensa pozitivă.
Din cele arătate, rezultă o consecinţă importantă, anume că pentru vânzarea unui produs turistic avem nevoie de extrem de multe şi diversificate informaţii. De la client, de la operatorii care pun la dispoziţie serviciile turistice, de la întreprinzătorii din turism şi din alte varii surse. De la client, ne interesează imaginea personală despre produsul turistic împreună cu particularităţile sale psihice, potenţial implicate în actul de vânzare-cumpărare, în vreme ce de la operatorul de turism sau/şi de la antreprenori, ne interesează caracteristicile reale ale obiectelor şi serviciilor turistice. Informaţiile culese sunt prelucrate de agentul de vânzare a serviciilor turistice, cu scopul creării unui produs turistic virtual, din care au fost înlăturate elementele imposibile şi a fost făcut probabil. Prin conversaţie, la timpul prezent, agentul de turism îl proiectează pe client într-o lume imaginară, într-un produs turistic oferit sau altfel denumit discursul agentului de turism. O altă discrepanţă se poate produce acum, aceea dintre produsul turistic anticipat şi discurs, însă vânzarea se finalizează cu succes numai dacă discrepanţa dintre produsul turistic anticipat şi discursul agentului sau produsul turistic oferit este nulă sau la un minim subiectiv acceptat de client. Esenţa strategiei actului de vânzare este reducerea acestei ultime discrepanţe. (Emil Pop)