Despre călătorie

Moto - „Hominum natura novitatis ac peregrinationis avida”

„Natura omului este dornică de noutăţi şi călătorii” spunea învăţatul roman Pliniu cel Bătrân într-una din operele sale. Încă din antichitate, tinerii, oamenii bogaţi, marii funcţionari şi oamenii de ştiinţă ai vremii erau atraşi de locurile frumoase. Se deplasau pentru a vedea locuri încântătoare din ţara lor şi din străinatate, staţiuni maritime, centre culturale, băi termale, izvoare cu ape minerale, cât şi faimoasele pământuri pline de miracol ale Greciei şi ale Orientului despre care povesteau miturile şi legendele. Călătoreau pentru a cunoaşte marile monumente de arhitectură, cele 7 minuni ale lumii. Călătoreau pentru a trăi misterele antichităţii, în sensul cel mai propriu.

Cele spuse ne demonstrează faptul că înaintea turismului a fost călătoria şi suntem în consecinţă obligaţi să definim termenii. Aceasta, deoarece nu de puţine ori cuvinte cum sunt „călătorie” şi „turism” aproape că îşi suprapun semnificaţiile. Nu poţi să fii turist fără să faci măcar o călătorie. Pe urmă, mai sunt şi distorsiunile lingvistice, apoi traducerile de slabă calitate sau fără cuvânt corespondent în limba română. O definiţie sugestivă a termenilor a fost făcută la începutul secolului în Franţa, care şi-a înfiinţat un oficiu naţional pentru turism în anul 1910. Se spunea pe atunci că turismul trebuie înţeles ca fiind „industria naţională de a primi bine [pe un călător străin – nota noastră]”, şi nu ca fiind „arta egoistă de a călători bine”, aceasta din urmă reprezentând cu siguranţă definiţia empirică şi spontană a călătoriei.

Pornind de la subînţelesul definiţiei călătoriei ca o artă egoistă de a te simţi bine, putem face câteva diferenţieri, pentru recunoaşterea nuanţată a activităţilor din domeniul global al turismului. Astfel:

- Călătorul se deplasează fără limitări, în vreme ce turistul este supus unor constrângeri;
- Prin acceptarea ofertei, turistul intră într-un sistem organizat, în timp ce călătorul este autonom;
- Turismul este organizat de statele naţionale ca o industrie, călătoria nu;
- Călătorul îşi stabileşte singur traseul, în vreme ce turistul alege dintre acelea care i se oferă;
- Călătorul încearcă un grad de conformism social mai redus comparativ cu turistul;
- Călătorul îşi personalizează călătoria, în vederea obţinerii maximului de beneficiu subiectiv, turistul mult mai puţin.

Voi prezenta în continuare câteva dintre formele conceptualizate ale călătoriei, în cazul cetăţenilor americani, aşa cum le-am întâlnit în câteva publicaţii şi pe internet. Acestea sunt:


Călătoria cu scop cultural (Cultural Travel): îl pune pe subiect în postura de a interacţiona cu o comunitate. Aceasta depăşeşte turismul convenţional prin care unei persoane i se pun la dispoziţie câteva contacte cu manifestări culturale referenţiate unor descrieri oficioase. Călătoria cu scop cultural presupune o îndelungată rezidenţă într-un loc cu mare specificitate. Astfel, prin traiul de zi cu zi desfăşurat în mijlocul comunităţii gazdelor, vizitatorul ajunge a cunoaşte şi a deprinde cultura, adică modalitatea particulară a unei comunităţi de a interacţiona cu natura, în scopul conservării şi supravieţuirii comunităţii. Vizitatorul poate observa tabuu-rile (comportamentele şi lucrurile interzise în cultura respectivă), instituţiile, legile, obiceiurile, miturile. El poate face comparaţii cu ţara sa, cunoscându-se astfel mai bine ca om în interiorul comunităţii.

Călătoria pentru vizitarea oamenilor care împărtăşesc aceleaşi valori (Community-Based Travel): este o călătorie în care vizitatorul îşi propune reconfirmarea opţiunii unui sistem de valori morale, a unei viziuni şi a unui mod de viaţă. Poate fi întâlnită mai frecvent ca o formă de manifestare a vieţii religioase, fie aceasta instituţionalizată oficial ca biserică, congregaţie, cult, fie neoficializată cum este cazul sectelor.

Călătoria de plăcere (Pleasure Travel): se adresează omului dionisiac, care îşi petrece viaţa căutând şi consumând plăcerea. Merge la băi termale nu din cauza vreunei boli, ci pentru a încerca şi a se bucura de atingerea mângâietoare a apei calde. Distracţii, lux, spectacole, muzica şi dansul, senzualitatea şi satisfacţia simţurilor sunt scopul final al călătoriei de plăcere. În zilele noastre, însă, valorii hedoniste a distracţiei i se adaugă etica, estetica şi responsabilitatea.

Călătoria de aventură şi sport (Adventure and Sport Travel): este vorba, aici, de căutarea aventurii, realizabilă mai ales prin activităţi fizice sau prin practicarea diverselor sporturi. Caracteristicile aventurii sunt: rezultatele nesigure, pericolul şi riscul, provocarea, anticiparea recompensei interioare de autodepăşire, noutatea, stimularea şi activarea neuromotorie, explorarea şi descoperirea, emoţiile contrastante, concentrarea extremă până la uitare de sine, fuga de viaţa de zi cu zi şi de monotonie. Orice experienţă considerată de o persoană că este aventură devine o aventură. Călătoria de aventură este uneori definită ca fiind „orice activitate cu deplasare în natură făcută de cineva cu scopul de a întâlni locuri şi populaţii necunoscute, pentru explorare, studiu, afaceri, comunicare, recreere, sport, privelişte şi turism (Addison,1999: 417)”. O definiţie mai riguroasă este aceea că aventura este „o sumă de fenomene şi relaţii care rezultă din interacţiunea activităţilor aventurii într-un mediu natural înconjurător nefamiliar participantului şi conţinând elemente de risc cu un rezultat care poate fi influenţat de participant, natura înconjurătoare sau organizatorul aventurii (Sung et al, 1997:57)”

Călătoria de artă (Art Travel): doar un om extrem de cult şi instruit poate alege o astfel de călătorie. Este o călătorie tematică, de mică anvergură. Ea constă într-o deplasare pe un itinerar detaliat şi unde se explorează în mod independent variate forme de artă cum sunt pictura, arhitectura, muzica, teatrul, dansul, ritualurile artistice tradiţionale.

Călătoria de către şi pentru însoţirea persoanelor cu dizabilităţi (Disability Travel): este iniţiată de persoane cu disabilităţi şi poate avea obiective apropiate marilor activităţi turistice (activitate fizică, contact cu natura, contact cu alte culturi, descoperire de noutăţi). Persoanele disabilitate, după gradul de handicap, se pot deplasa singure sau cu însoţitor.

Călătoria pentru învăţare (Educational Travel): este genul de călătorie întrebuinţată pentru dezvoltarea personală. Aşa sunt călătoriile denumite „language learning vacation”. Cum s-ar spune cineva care doreşte să înveţe limba română se deplasează pe durata unei scurte vacanţe în România şi învaţă ad-hoc limba română. Dar câte alte lucruri nu ar fi de învăţat ?

Călătoria de familie (Family Travel): poate că ideea pare de la sine înţeleasă. Totuşi problema călătoriei unei familii merită un studiu mai aprofundat dacă ţinem seama că sociologic există o tipologizare a familiilor şi că nu cunoaştem prea multe date despre preferinţele de turism pe tipuri de familii. Să ţinem cont însă că definiţia unei familii normale ar cuprinde „un tată şi o mamă care se sprijină reciproc şi cooperează cu scopul ajutorării şi dezvoltării copilului”. Se poate deduce de aici că o călătorie obişnuită de familie se face cu scopul dezvoltării personalităţii şi culturii copilului.

Călătoria de participare la o sărbătoare (Festival Travel): este definită astăzi ca un prilej de a te bucura de muzică şi artă, în locuri istorice. Avem exemplul carnavalurilor, întrecerilor tradiţionale şi sărbătoreşti şi al altor manifestări de acest gen.

Călătorii cu itinerarii independente (Independent Travel Itineraries): poate fi considerată definiţia mai largă a călătoriei în raport cu turismul care propune itinerarii prestabilite.

Călătoria pentru vacanţă într-o casă închiriată (Long-Term Vacation Home Travel): începe să fie practicată din ce în ce mai mult de oamenii bogaţi de la noi.

Călătoria responsabilă (Responsible Travel): este genul de călătorie efectuat pentru monitorizarea efectelor poluante într-un biotop, pentru activităţi de înlăturare a efectelor poluării. Mai este denumită şi călătorie ecologică (Ecological Travel), călătorie verde (Green Travel) sau ecoturism (Ecotourism).

Călătoria pentru voluntariat (Volunteer Travel): este efectuată cu scopul de a presta în mod gratuit unele activităţi în folosul unor persoane sau comunităţi cu probleme. De exemplu, construirea de case, mici şi mari reparaţii etc. Tot în cadrul acestui tip de călătorie se pot deplasa şi persoanele care sunt implicate în problemele persoanelor cu disabilităţi.

Călătoria vârstei a treia (Senior Travel): persoane izolate sau grupuri cu vârsta cuprinsă între 50-80 ani se deplasează în diferite locuri din lume cu scop educaţional, cultural, ecologic.

Călătoria de relaxare (Spa/Relaxation/Meditation Travel): este un gen de călătorie făcută cu scopul regenerării sufletului, relaxării, atingerii unor stări psihice de maximă linişte interioară. De obicei sunt vizitate satele de munte din Europa, pe urmă diferite locuri încărcate de semnificaţie religioasă (catolică, ortodoxă, budistă etc.)

Călătoria pentru învăţarea artei culinare (Cook Travel): este efectuată cu scopul de a înviora toate simţurile (dar mai ales gustul); Deprinderea cu abilităţile generale de gătit sau acelea specifice unei zone culturale (mâncare orientală, mâncare americană, arta servirii ceaiului etc.)

Călătoria pentru servirea mesei (Travel to Eat sau Culinary Travel): se adresează unor călători gurmanzi care doresc să servească cele mai ciudate, rafinate şi sofisticate produse culinare.

Călătoria pentru degustarea vinului (Travel to Drink Wine): asemănătoare celei culinare. Obiecte ale degustării pot fi şi berea, cidrul, spirtoasele etc.

Călătoria pentru cumpărături (Travel to Shop): o persoană sau un grup de persoane se deplasează într-o comunitate mai izolată şi cumpără produsele locale cu scopul de a-i ajuta pe membrii comunităţii să trăiască şi să-şi întreţină familiile.

Călătoria pentru instruirea unei comunităţi (Teaching Travel): aşa sunt de exemplu călătoriile făcute cu scopul de a-i învăţa pe membrii unor comunităţi izolate limbi de circulaţie internaţională sau diferite abilităţi practice care să le asigure o mai bună integrare în lumea modernă şi mijloace de trai.

Călătoria pentru serviciu (Work Travel sau Short-Term Work): se efectueză pentru o muncă plătită mai bine sau pentru o muncă care ţi se potriveşte şi nu o poţi găsi altundeva.

Călătoria pentru practică şi antrenament (Internship Travel): Aşa este cazul persoanelor care învaţă, de exemplu, o artă marţială, ulterior călătoresc pentru a se perfecţiona cu mari maeştri din domeniu.

Călătoria femeii singure (Single Woman Travel): tot mai multe femei din dorinţa de a-şi manifesta spiritul de independenţă şi de autoafirmare călătoresc singure chiar şi în zone considerate periculoase pentru ele.

Călătoria cu buget redus (Budget Travel): reprezintă soluţia de refugiu a călătorului, la intersecţia dorinţelor şi visurilor cu posibilităţile financiare.


Comentariul meu faţă de cele prezentate: Este evident că întreprinzătorul în turism poate obţine profit şi de la călători. El poate avea, însă, probleme mai dificile cu promovarea produselor sale, deoarece călătorul se adresează mai puţin agenţiilor de turism atunci când colectează informaţii despre proiectata călătorie. Analizând formele călătoriei (şi acestea nu sunt încă epuizate), întreprinzătorul va putea conştientiza faptul că multe dintre ele răspund nevoilor de tip superior, numite de autorealizare după Abraham Maslow. Aceşti oameni de factură deosebită sunt iubitori de adevăr, realişti, toleranţi, spontani şi naturali, centraţi pe rezolvarea problemelor, au nevoie de intimitate, independenţi şi autonomi, flexibili în aprecieri, subiecţi ai experienţelor limită. Oare cum ar trebui să-şi organizeze găzduirea un întreprinzător pentru aceşti oameni superiori ? (Emil POP)