Există un studiu interesant care ne arată faptul că antreprenorii nu sunt motivaţi doar de profit şi că printre elementele motivatoare ale deciziilor sunt regăsite şi sentimente de obligaţie personală faţă de clienţi şi angajaţi, de responsabilitate socială privind dezvoltarea economică naţională, adică valori etice (O’Connor and Lyons,1983).
Acţiunile antreprenoriale urmăresc, în general, supravieţuirea întreprinderii, mărirea profitului, îmbunătăţirea satisfacţiei personale, limitarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa întreprinderii, utilizarea optimă a resurselor materiale limitate. Cînd spunem întreprindere, trebuie să ne gândim şi la întreprinzător, la proprietarul şi conducătorul de drept al întreprinderii. Acesta trebuie să facă faţă perioadelor critice din dezvoltarea unei firme: etapa supravieţuirii într-o piaţă puternic competitivă ori concurenţială, stadiul dezvoltării prin creşterea şi acumularea profitului, stagiul sustenabilităţii (menţinerea unui statu-quo convenabil pentru patron şi toţi angajaţii). Pentru rezolvarea sarcinilor care asaltează întreprinderea, antreprenorii iau decizii dintre cele mai diferite, foarte multe care implică probleme etice şi soluţionarea acestora. Businessul modern a implicat etica înăuntrul său şi din motivul că o afacere „bună” (corectă) este profitabilă pentru toate părţile implicate. Antreprenorii care se respectă fac afaceri întemeiate pe etică, căutînd pentru produsele ori serviciile lor piaţe libere ce posedă caracteristicile necesare pentru a elimina sau cel puţin a limita la maximum posibil afacerile incorecte. Cine ar face afaceri în pieţele africane, când un analist economic de marcă (Rossouw, 2002) spune că „cel mai mare pericol cu care se confruntă economia africană este acela că lipsa valorilor etice din afacerile încheiate începe să devină unicul mod de a face afaceri”.
Ce este, totuşi, etica ? Am putea spune la modul cel mai simplu că este o sumă de principii (reguli) care propun alegerea unei soluţii „bune”, concomitent cu eliminarea unei soluţii „rele”, în situaţia în care o persoană se confruntă cu o situaţie morală (una care cere o rezolvare „bună” sau „rea”).
Putem înţelege mai bine natura eticii şi din acţiunile unei persoane care urmăreşte rezolvarea unor probleme cu soluţie „bună” sau „rea”. Astfel, dacă persoană îşi pune întrebarea „ce şi cum este cel mai bine să fac ?”, acea persoană caută un model moral adecvat situaţiei în care se găseşte. Dacă caută reguli, norme, valori, asta înseamnă că doreşte aplicarea eticii normative. Şi dacă îşi pune întrebări despre justeţea regulilor, atunci procedează implicit la forjarea meta-eticii.
Să observăm cîteva probleme cu care se pot confrunta un manager într-o agenţie de turism.
Problema nr.1: „Managerul agenţiei are de ales între utilizarea unui fond de culoare verde pentru o broşură publicitară cu un sejur de vară, la munte, (care este mai potrivit) şi un fond de culoare maro. Culoarea verde costă 20 euro per kg, în timp ce culoarea maro costă 10 euro per kg. Să presupunem că alege culoarea maro, pentru a-şi maximiza profitul.”
Cum putem aprecia acţiunea, urmărind două criterii: estetica broşurii şi profitul său ? Din punct de vedere al esteticii alegerea poate fi corectă sau incorectă, în cazul nostru ea este incorectă estetic. Din punct de vedere al profitului poate fi „bună” sau „rea” pentru patron. Este o acţiune „bună” pentru patron, dar este acţiunea şi morală ? produce acea acţiune ca o consecinţă un plus de bine pentru toţi angajaţii firmei ? Dacă patronul se gândeşte doar la profitul său fără să ia în calcul şi salariile angajaţilor, atunci cum poate fi definită acţiunea ? Dar dacă se gândeşte la salariile angajaţilor, în schimb nu se gândeşte la scăderea reputaţiei agenţiei de turism prin oferirea unor pliante publicitare de calitate inferioară, fapt ce va produce în viitor scăderea profitului ?
Problema nr. 2: „Managerul unei agenţii de turism profitabile îşi iubeşte ca pe ochii din cap pe singurul său băiat, mare amator de plimbări cu maşina. În fiecare an, cu ocazia Paştelui îi face cadouri consistente. De obicei, angajaţii agenţiei de turism primesc pentru munca şi fidelitatea faţă de agenţie premii în bani şi obiecte. În acest an, băiatul i-a sugerat tatălui său că i-ar face plăcere să primească o maşină scumpă şi puternică. Maşina ar costa vreo 60.000 de euro, cam tot atât cât ar costa recompensele cuvenite angajaţilor. Tatăl alege să cumpere maşina şi să nu ofere premii angajaţilor de Paşti.”
A procedat „bine” sau „rău” ? Acţiunea managerului este morală sau nu ?
Problema nr. 3: „Într-o agenţie de turism, funcţionarul care răspunde de vânzări trebuie să menţină o legătură permanentă cu agenţii de turism, cu scopul de a colecta şi interpreta informaţiile cu privire la nevoile clienţilor. Din păcate, această cerinţă este îndeplinită cu dificultate, datorită caracterului şi temperamentului nepotrivite ale funcţionarului. Din această cauză vânzările agenţiei scad. Totuşi, funcţionarul este un foarte bun specialist şi atunci când îi sunt furnizate date corecte cifra de afaceri a companiei creşte. Piaţa muncii oferă puţini oameni calificaţi cum este funcţionarul nostru. Patronul alege să-l concedieze pe funcţionar.”
Este această acţiune „bună” sau „rea”. Este o acţiune morală ? Oare ar mai exista şi alte soluţii ?
Problema nr. 4: „Într-o întreprindere turistică au fost angajaţi doi agenţi de turism foarte buni. Ei îşi desăvârşesc permanent pregătirea profesională, aplică cu perfecţiune tehnicile de vânzare şi produc cifre de vânzare foarte mari, sensibil egale. Cei doi produc aproape tot atât cât ceilalţi 8 agenţi de turism din firmă şi managerul îi recompensează frecvent în acelaşi moment temporal. Din motive necunoscute managerului între cei doi se naşte un conflict de rivalitate. Într-o perioadă dificilă pentru firmă (agenţia urmează să returneze un mare împrumut necesar dezvoltării întreprinderii), managerul se trezeşte în situaţia de a nu dispune decât de suma necesară premierii unui singur agent de mare valoare. Cei doi au aflat despre asta. Imediat, unul dintre cei doi se prezintă în faţa managerului şi spune: „Dacă consideraţi că el este mai bun decât mine, foarte bine. În faţa acestei situaţii, urmează să-mi dau demisia.” La câteva minute după episod, se prezintă la manager celălalt agent de turism şi îi spune acelaşi lucru. Patronul alege să concedieze pe unul dintre aceştia, la întâmplare”.
Este aceasta o acţiune „bună” sau „rea”. Este morală ?
Problema nr. 5: „Managerul unui mare hotel trebuie să angajeze un director executiv, deoarece titularul se pensionează. Hotelul se găseşte într-o perioadă critică, fiind din anumite motive în pragul unui faliment. Din personalul hotelului, două persoane pot fi avansate. Una este foarte bine pregătită, a făcut carieră pornind de la treapta iniţială a funcţiilor personalului executiv dintr-un hotel. Cealaltă este o rudă mai îndepărtată, mai puţin pregătită. Unchiul nepotului care doreşte să ajungă director executiv i-a promis managerului un împrumut consistent care l-ar salva din situaţia de posibil faliment. Managerul executiv alege să-şi angajeze ruda”.
A procedat corect ? Cum s-ar prezenta situaţia dacă întreprinderea nu s-ar confrunta cu posibila situaţie de faliment ?
Cum se va descurca managerul în faţa problemelor respective ? Credem că îi va fi destul de greu dacă nu va apela la specialişti în etica normativă, ramură filosofică preocupată de componenta obligatorie din acţiunile umane şi de valorile intrinseci caracterului unei persoane (Double, 1999). Cuvântul norme sau normative provine din limba greacă şi semnifică idei teoretice (principii, reguli) prin care facem aprecieri bune sau rele asupra acţiunilor umane (Dees and Starr, 1992). Etica normativă cuprinde două ramuri, una care se preocupă de virtuţile etice şi cealaltă de comportamentele etice bazate pe reguli.
O virtute umană reprezintă o trăsătură de caracter care face ca o persoană să acţioneze într-un mod gratuit, din bunăvoinţă, dezinteresat (Alexandra and Miller, 1996). Trăsătura contrară virtuţii este denumită viciu, o anti-virtute.
Comportamentele etice întemeiate pe reguli sunt colecţii de prescripţii generice pentru comportamente moral acceptabile. Eticile prescripţionale sunt clasificate în etici consecvenţialiste şi etici deontologice, cu următoarele diferenţe. Etica consecvenţialistă stabileşte ca metodă de luare a deciziei pentru o acţiune analiza consecinţelor ulterioare acţiunii, în timp ce etica deontologică afirmă că justeţea sau injusteţea unei acţiuni nu depind de consecinţele acţiunii, ci de valoarea intrinsecă a comportamentului respectiv. Valoarea intrinsecă este dată de universalitatea şi consistenţa acţiunii judecate ca fiind morală. Asta înseamnă a fi valabilă pentru toţi oamenii şi în toate perioadele istorice. Să analizăm diferenţa între perspectiva deontologică şi cea consecvenţialistă printr-un exemplu preluat dintr-un film american.
Problema nr. 6: „Un avion american de pasageri este deturnat de un grup de terorişti care posedă un container cu un agent viral extrem de agresiv care prin extindere epidemică ar putea cauza moartea întregii populaţii americane. Preşedintele american decide un atac cu aviaţia de vânătoare şi doborârea avionului cursă deasupra oceanului, astfel încât să limiteze efectele agresiunii. 270 de pasageri (adulţi, bătrâni, femei, copii) mor împreună cu teroriştii.” Cum apreciaţi decizia preşedintelui ? A fost morală sau nu ?
Răspuns: Din perspectiva deontologică a fost o decizie imorală, deoarece s-a violat o lege morală fundamentală (Să nu ucizi !). Mai mult au fost ucişi oameni nevinovaţi. Din perspectiva consecvenţialistă (a consecinţelor) a fost o acţiune morală. Prin acţiunea sa, preşedintele a făcut cel mai mare bine (a salvat viaţa) celui mai mare număr de persoane.
Problema nr. 6 ne introduce în ceea ce se numesc relativismul sau subiectivismul etic. Relativismul etic doreşte să ne arate că nu poate exista consens general în soluţiile problemelor morale, în timp ce subiectivismul afirmă cu autoritate ideea că preferinţa individuală este măsura supremă a judecăţii morale. Curentele respective ne demonstrează dificultatea luării deciziilor morale, faptul că uneori nu există o soluţie.
Experienţa umană a cristalizat mai multe principii (reguli) a căror urmărire presupune [?] garantarea comportamentelor morale. Acestea sunt:
- Regula de aur: principiul după care trebuie să acţionezi faţă de cineva la fel cum ai dori să acţioneze acea persoană faţă de tine.
- Principiul utilitarist: este un element al eticii consecvenţialiste şi înseamnă să acţionezi având drept consecinţe cel mai mare bine pentru cel mai număr de persoane.
- Imperativul categoric: este o regulă a eticii deontologice şi înseamnă a acţiona după valori şi maxime (aforisme, îndemnuri) cu caracter de lege universală. O treaptă reflexivă poate preceda comportamentul. Subiectul gânditor se întreabă dacă acţiunea sa este aplicabilă tuturor persoanelor şi în toate epocile.
Însă, aşa cum s-a arătat anterior viaţa afacerilor este atât de complicată încât respectarea principiilor enunţate nu este suficientă. Aşa s-au născut Codurile de conduită, Codurile etice. Deşi nu este o regulă generală, multe firme şi-au construit coduri etice, texte directoare care stabilesc valorile ce definesc întreprinderea şi care trebuie respectate de întregul personal. Cercetările (Weiss, 2003) efectuate pe textele codurilor arată că acestea conţin măcar următoarele:
1. precizarea valorilor şi credinţelor fundamentale ale conducătorilor întreprinderii, în scopul întemeierii culturii organizaţionale;
2. definirea identităţii morale a întreprinderii, atât pentru personal, cât şi pentru clienţi şi furnizori;
3. stabilirea liniilor directoare de comportament pentru personalul întreprinderii.
Este de reţinut că activitatea de creaţie a codului etic care se preocupă de precizarea tonului moral al climatului muncii implică şi rezolvarea multor dileme (probleme) cu implicaţii morale. Dilema este, din punct de vedere logic, o problemă cu două opţiuni de soluţionare care are particularitatea că oricum ai încerca să o rezolvi soluţia este nesatisfăcătoare. Etica afacerilor, care circumscrie problemele integrităţii şi credibilităţii firmei, ale angajării depline pentru serviciu, ale sensibilităţii pentru calitatea vieţii celuilalt, se preocupă şi de dilemele care pot apare în firme. Antreprenorii resimt dilemele etice atunci când: 1) sunt confruntaţi cu rezolvarea a două probleme deodată şi trebuie să aleagă soluţionarea doar a uneia; 2) nu sunt siguri că o problemă este moral justificabilă; 3) sunt confruntaţi cu responsabilităţi conflictuale; 4) probleme de autenticitate şi credibilitate; 5) risc şi dezvoltare firmei; 6) diversitatea culturală. Nevoia rezolvărilor etice este condiţionată de cultura antreprenorului. Se preocupă de afaceri etice doar antreprenorul care posedă o intuiţie ascuţită a trăsăturilor care-l fac pe un om „bun” sau „rău”, credinţa că nevoile celorlalţi trebuie luate în considerare şi dorinţa personală de a acţiona aşa cum gândeşte valorile etice.
Responsabilităţile conflictuale implică problema realizării orarului de muncă optim, adică acela care echilibrează timpul de muncă cu timpul destinat familiei şi comunităţii. Problemele de credibilitate şi autenticitate apar atunci când antreprenorul se percepe a fi ameninţat de implicarea în acţiuni frauduloase. Cele legate de risc şi dezvoltarea firmei sunt probleme de cheltuire judicioasă sau nu a banilor, de renunţarea sau nu la afacere. Problemele de diversitate culturală apar în firmele care angajează persoane provenind din culturi diferite. Tot aici este şi cazul persoanelor care provin din sub-culturi sau culturi organizaţionale diferite.
Cercetările orientate pe reacţia antreprenorilor la problemele etice au dus la constatarea că răspunsurile etice urmăresc stilul managerial pornind de la stilul blazat, trecând prin „laissez faire” şi ajungând la autoritar. Cercetările au scos în evidenţă câteva tipuri manageriale în raport cu modalitatea personală de rezolvare a problemelor etice. Astfel, pot fi:
1. „Persoana virtuoasă”: este managerul care ia decizia considerând a respecta o virtute cum ar fi cinstea, încrederea, compasiunea;
2. „Interesatul”: este managerul care ia decizii după principiul „ce câştig eu din asta ?”; în raport cu celelalte persoane deciziile respective nu sunt etice;
3. „Laşul etic”: este managerul care evită conflictele, din diferite motive; motivele pot fi dorinţa unei vieţi fără probleme, experienţa anterioară traumatizantă emoţional etc.;
4. „Nepăsătorul etic”: este managerul care acţionează după principiul „întâmplă-se ce s-o întâmpla …”; sunt persoane care cred în autoreglarea lucrurilor, în rezolvarea naturală, bineînţeles cu condiţia să fie suficient de maturi de a putea anticipa şi un rezultat negativ;
5. „Executorul etic al comunităţii”: este managerul care ia decizii după aşteptările [legitime-n.n.] comunităţii; este persoana care posedă o bună înţelegere a normelor societale şi a aşteptărilor membrilor comunităţii; deciziile sale sunt bazate pe principiile-valori: comunicare, participare şi sinceritate (transparency);
6. „Omul idealurilor etice”: este managerul care ia decizii urmărind câştigul tuturor părţilor afectate de consecinţele deciziei; ante-condiţia stilului o reprezintă capacitatea deosebită a managerului de a descoperi precis şi rapid nevoile angajaţilor întreprinderii.
Managerii spre deosebire de conducători nu se nasc, ei se formează. Cunoaşterea valorilor etice, a problematicii businessului etic, practicarea şi dezvoltarea stilurilor decizionale realmente etice („persoana virtuoasă”, executorul etic al comunităţii” şi „omul idealurilor etice”) generează devenirea sa ca persoană şi om de afaceri moral. Abilităţile etice armonizează, în final responsabilitatea socială cu sensibilitatea socială, compatibilizează necesitatea creşterii profitului cu nevoile legitime ale angajaţilor şi ale clienţilor. (adaptare, traducere şi adăugiri personale, după D. Robinson, J. Lancaster, H van der Mescht, Ethics beyond the code of conduct – understanding the ethical dilemmas of entrepreneurs, 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu