Noţiuni introductive
Când vorbim despre motivaţie şi motivare trebuie să cunoaştem deja câteva noţiuni şi teorii din psihologia socială. Astfel, sunt: conceptul de aşteptare, raporturile dintre status şi rol, dintre putere şi autoritate; formalul şi informalul. Înţelegem prin aşteptare un set de judecăţi despre cum ar trebui să se comporte un individ ca reacţie la acţiunea sau non-acţiunea altei persoane. Cu alte cuvinte noi avem mereu unele idei despre cum ar trebui să se comporte faţă de noi o persoană cu care suntem în relaţie. Putem discerne între aşteptări specifice, atunci când în cauză este o persoană concretă (Ioan, Maria, Simion etc.) şi aşteptări generale, în situaţia când în cauză ne gândim la o persoană abstractă, reprezentată printr-o funcţie instrumentală principală sau un complex de funcţii (învăţatul, preotul, regele, sclavul, şerbul, muncitorul, funcţionarul, stăpânul, managerul tatăl, mama, copilul, unchiul, prietenul, confidentul etc.). Funcţia, în înţelesul pe care i-l atribuim, reprezintă mijlocul (instrumentul) prin care ne satisfacem scopurile finale (nevoile). Când spunem "funcţie principală", nu facem referire la meserie sau profesie, ci la entitatea care ne poate satisface necesităţile umane, de exemplu, învăţat-nevoia de cunoaştere, preot-nevoia de comunicare cu Divinitatea, rege-nevoia de protecţie şi aşa mai departe Am mai spus şi "complex de funcţii", deoarece o persoană abstractă poate satisface pentru un individ concret mai multe nevoi. Astfel, funcţia de "tată" grupează ideile pe care le are un copil despre cum ar trebui să se comporte acesta faţă de nevoile sale conştientizate; nevoia de afectivitate, de protecţie, de securitate fiziologică etc. În cadrele sociologice ale teoriei care ne învaţă că nivelul de putere sau de autoritate al unei persoane într-un grup (status) este cauzat de satisfacerea aşteptărilor unei persoane prin comportamentul alteia, aceste seturi de comportamente aşteptate au fost numite roluri sociale. Mai trebuie să spunem că în roluri sunt implicate elemente morale, în sensul că aşteptăm de la persoanele cu care întreţinem relaţii comportamente (reacţii) ideale, bune, utile persoanei noastre. Satisfacerea cerinţelor de rol faţă de una sau un grup din mai multe persoane cu care avem relaţii ne creează în mod spontan o poziţie de putere sau de autoritate în cadrul grupului, un status. Facem diferenţa între putere şi autoritate, astfel: puterea este capacitatea cuiva de a impune altcuiva prin forţă sau manipulare un comportament, dorit de primul şi nedorit de cel din urmă; autoritatea este capacitatea cuiva de a impune altcuiva prin exemplu pozitiv sau argumentare un comportament, dorit de primul şi transformat din nedorit în dezirabil pentru cel din urmă. Omul este o fiinţă care trăieşte concomitent două moduri structurate de existenţă, două structuri existenţiale - natura şi cultura. În natură, individul îşi conservă viaţa prin concurenţă, în timp ce în cultură persoana trăieşte în competiţie. Cu alte cuvinte, în natură pentru a supravieţui, individul combate viaţa altor indivizi, în timp ce în cultură omul coperează cu alţi oameni. Într-un sens mai restrâns, înţelem prin termenul "structură" un agregat format din seturi de reguli comportamentale. De exemplu, prin observarea animalelor (care trăiesc numai în natură) se poate infera că şi acestea sunt puse în situaţii de rol şi poziţii de status. Dar, aceste roluri şi statusuri sunt prestabilite, prin memoria colectivă şi întemeiate pe comportamente de tipul stimul-răspuns. Aceste comportamente pot fi denumite informale, spre deosebire de cele stabilite în cadrul unei culturi şi etichetate ca formale. În societatea umană obişnuim să spunem că relaţiile sunt formale, atunci când sunt desfăşurate într-un context conţinând raporturi prestabilite şi inegale de putere şi autoritate, întemeiate pe cuplul stăpân-supus. Relaţiile sunt informale, atunci când viaţa cuiva se desfăşoară într-un context în care raporturile de putere şi autoritate sunt iniţial în echilibru, ulterior, create în mod spontan şi întemeiate pe cuplul leader-om liber (care realizează cerinţele leaderului, ştiind că îi vor aduce un beneficiu, spiritual ori material). Obişnuim să numim relaţiile săvârşite într-un grup de muncă sau într-o organizare (societate, comunitate, popor, naţiune, populaţie, întreprindere) ca fiind formale, şi dimpotrivă le numim informale pe acelea desfăşurate într-un grup de prieteni sau într-o mulţime. Mai folosim termenul formal în legătură cu reguli sau obiceiuri scrise ori nescrise şi dimpotrivă. Echivalenţi cu cei doi termeni sunt oficialul (pentru formal) şi neoficialul (pentru informal). Aproape, fiecare persoană ajunge mai devreme sau mai târziu să fie inclusă în muncă. Grupul de muncă este o organizare formată din comportamente prestabilite şi ierarhizate după raporturi de autoritate şi putere (reguli). Grupul de muncă se compune din mai multe persoane care desfăşoară activităţi, cu scopul (motivul) cel mai general de obţinere a tuturor lucrurilor necesare pentru continuarea existenţei. Iată că am vorbit deja despre motivul general al muncii unui lucrător, el fiind obţinerea tuturor obiectelor necesare pentru conservarea vieţii. Motivele desfăşurării unei activităţi de către o persoană sunt factorii interiori care îl pun în mişcare, implicându-l în acea activitate. Generic, aceşti factori (interesele, aspiraţiile, starea de nelinişte, nevoile) sunt denumiţi motivaţia unei persoane pentru a trece la o acţiune. Puterea şi autoritatea sunt factori generatori de muncă, însă motivarea în relaţiile de muncă apare în vocabularul managerial deodată cu apariţia momentului istoric în care autorităţii i se acordă mai multă importanţă decât puterii. Convenim să folosim cuvântul motivare pentru toate acţiunile unui manager realizate cu scopul creării unor motivaţii la angajaţi. (Emil Pop)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu