Problema dezvoltării morale la personalul întreprinderii este una dintre cele mai serioase, dacă luăm în seamă fie şi numai necesitatea promovării spiritului de echipă, eficientizarea responsabilităţii sociale a întreprinderii prin sinergia comportamentelor utile ale membrilor echipei. Când spunem dezvoltare morală, facem referire la raţionamentul moral, ca o judecată corectă, dar şi la comportamentul moral, ca o acţiune corectă social, adică faţă de colegii de muncă.
Trebuie menţionat încă de acum faptul că cercetările care au încercat să demonstreze statutul de cauză al judecăţii morale corecte pentru comportamentul moral au eşuat în bună parte. Unicul fapt care poate fi afirmat este acela că uneori o judecată morală produce un comportament moral. În această situaţie, judecata morală este motivul pentru comportamentul respectiv. Fortuitatea generării comportamentului moral ca o consecinţă a judecăţii morale nu trebuie să descurajeze eforturile manageriatului întreprinderii pentru educarea morală a lucrătorilor. Într-un mare număr de situaţii existenţa motivului moral a generat şi comportamentul corect.
Stagiile dezvoltării morale
Kohlberg, psiholog strălucit la Chicago şi Harvard, discipol al lui Jean Piaget, propune în anul 1981, existenţa a 6 etape în dezvoltarea gândirii (raţionament) morale a unei persoane. Acestea sunt: 1) stadiul „ascultării şi pedepsei”, în care judecăţile morale sunt realizate în raport de persoanele care au puterea de a pedepsi; ca motiv pentru un comportament, acesta este departe de a fi unul etic; 2) stadiul „individualismului şi reciprocităţii”, în care deciziile şi comportamentele sunt luate şi efectuate în baza a tot ceea ce este bine pentru persoana decidentă, chiar dacă anumite negocieri cu celelalte persoane sunt necesare pentru obţinerea scopului dorit; motivul primar este interesul personal, fără a se ţine cont de corectitudinea comportamentului şi de consecinţele pentru ceilalţi; 3) stadiul „conformităţii interpersonale”, denumit şi stadiul „băiat bun, fată drăguţă”, în care comportamentul rău sau bun este determinat de aşteptările celorlalţi de la noi. Expectaţiile celorlalţi devin imperative şi ghiduri comportamentale. Motivul primar este constituit din dorinţa de a fi un bun membru al grupului. Aşteptarea celuilalt devine cauză de comportament, dacă este considerată o „persoană bună” sau care face „lucruri bune” pentru grup; 4) stadiul „lege şi ordine” sau „sistem social”, în care persoana se comportă ca o parte a societăţii, înţelegând datoria de a te supune legii şi regulilor; sunt stabilite norme comportamentale şi fiecare trebuie să le respecte şi să le onoreze. Motivul poate fi înţeles ca o contribuţie la conservarea societăţii ca întreg, participarea la o muncă de păstrare a funcţionalităţii instituţiilor; judecarea motivelor şi consecinţelor unui comportament de tipul 4 ca bune sau rele este irelevantă, aici necontând decât supunerea la datorie şi lege. Comportamentul corect este dictat de lege; 5) stadiul „contract social”, în care persoanele transcend legile, regulile şi datoriile, fiind capabile să gândească (reflecteze) la responsabilităţi mai largi şi valori mai înalte, cum sunt viaţa, libertatea etc. Apelul utilitarist „cel mai mare bine pentru cei mai mulţi oameni” este adeseori invocat în acest stadiu. În stadiul contractului social o persoană crede că există valori şi drepturi morale mai presus de legile sociale. Motivul primar este fundamentat pe întrebarea „cu ce am putea fi toţi de acord ?”, şi înseamnă să nu acceptăm o concluzie, dacă motivele şi/sau circumstanţele unei singure persoane pot modifica raţionamentul nostru; 6) stadiul „principiilor etice universale”, în care noi înlocuim principiul numărului maxim de oameni satisfăcuţi cu înalte legi etice. Sunt implicate respectul pentru demnitatea persoanei, egalitatea tuturor. Perceperea oamenilor ca pe scopuri şi nu ca mijloace prevalează în acest stadiu. Motivul primar constă în respectarea principiilor etice universale, aceasta nu înseamnă, însă, comportament corect (sau greşit). Totuşi, un act bazat pe valorile etice nu este greşit. Teoria lui Kohlberg a fost supusă revizuirilor şi este extrem de importantă prin aceea că demonstrează cel puţin două lucruri: a) faptul că trecerea de la un stadiu la altul se face, de principiu, o dată cu înaintarea în vârstă, deşi există şi posibilitatea îngheţării într-un stadiu oarecare; b) faptul că este posibilă trecerea de la un stadiu la altul prin educaţie, mai exact printr-un proces dirijat de rezolvare a unor dileme morale.
Pentru prima situaţie suntem în posesia unui tabel relevant:
Datele tabelului ne arată cu certitudine faptul că acţiunile angajaţilor unei firme cu vârsta medie între 19-39 ani ţin de stadiul „băiat bun-fată drăguţă”. Între 40-43 ani de abia se ajunge la stadiul 4 şi peste 44 ani la stadiul 5. Probabil că stadiul 6 este considerat ca aparţinând unor oameni deosebiţi şi de aceea nu este prins în cercetare. Datele furnizate ne arată că problemele morale din întreprindere nu pot fi soluţionate corect cu angajaţi cuprinşi în grupa de vârstă 19-39 ani, decât sub condiţia desfăşurării cu aceştia a unei permanente activităţi educative.
Pentru situaţia a doua un alt tabel ne arată care poate fi durata educaţiei pentru atingerea unui stadiu şi pentru trecerea la un stadiu superior:
Urmărind datele tabelului constatăm necesitatea unei durate educative medii, de 6 ani pentru trecerea de la stadiul 2 la stadiul 3, de 7 ani de la stadiul 3 la stadiul 4, de 2 ani de la stadiul 4 la stadiul 5.
Neliniştea empatică
Martin Hoffman, psiholog la universitatea din New York, a studiat timp de aproape 3 decenii dezvoltarea morală şi a definit empatia umană. În timp ce Kohlberg a accentuat trăsăturile cognitive ale problemei, Hoffman a accentuat trăsăturile emotive şi existenţa empatiei ca un dat înnăscut al fiinţei umane.
Se înţelege prin empatie capacitatea unei persoane de a prelua rolul cuiva [limba română cunoaşte expresia „a te pune în pielea altuia”, de unde înţelegem că românul este capabil de empatie.], în sensul de a înţelege sentimentele, perspectivele şi ideile altei persoane. (Everding, 1998). Empatia are caracterul unei percepţii de apreciere asupra stării şi experienţei unei persoane incluzând emoţiile, dorinţele şi gîndurile. Empatie este totodată un „distress empatic”, adică o stare de nelinişte faţă de problemele aproapelui. Este răspunsul afectiv la necazul unei fiinţe umane. Din acest punct de vedere, empatia stă la baza altruismului, valoarea etică definibilă prin ajutarea unei persoane aflate în dificultate. Cercetări recente demonstrează legătura dintre empatie şi cogniţie. Perspectiva cognitivă despre empatie propune existenţa a 5 etape corespunzătoare dezvoltării empatiei. Aşa sunt: 1) egocentrismul [puternic], manifestat printr-o foarte redusă sau inexistenţa abilităţii de a înţelege o altă persoană; 2) egocentrismul [slab], manifestat prin incapacitatea de a prelua rolul altei persoane, dar cu existenţa conştiinţei că celălalt poate gândi diferit; 3) Empatia [redusă] pentru sentimentele celuilalt, cu condiţia ca sentimentele respective să fi fost experimentate personal vreodată, deci posibil a fi înţelese; 4) Empatia [limitată] pentru ceilalţi, în contexte sociale şi valori asemănătoare; 5) Empatia [deplină] care înseamnă capacitatea de a prelua în întregime rolul cuiva, ceea ce este identic cu afirmarea prezenţei capacităţii de a depăşi punctul personal de vedere. Teoria răspunsului afectiv la necazul unei persoane propune o perspectivă genetică a empatiei, aceasta fiind rezultatul unui proces evolutiv - desfăşurat în frageda copilărie - de conştientizare a existenţei celuilalt, de percepere a funcţiilor acestuia (rolul), ulterior percepţia propriei identităţi.
Educaţia morală
Există mai multe opinii referitoare la educaţia morală. Cercetătorii şi pedagogii nu au reuşit până acum decât să convină asupra a două semnificaţii acordate cuvântului. Astfel, educaţia morală este percepută ca „o socializare sau un antrenament, efectuat cu scopul înzestrării persoanelor cu virtuţi morale”, altfel zis în a transforma persoanele respective în buni cetăţeni. Desigur că şi oamenii buni pot avea comportamente greşite. Este foarte greu să apreciezi ceea ce este corect din punct de vedere moral. A doua semnificaţie a cuvântului este aceea de a oferi oamenilor deprinderi intelectuale care să-i facă capabili de a emite judecăţi responsabile şi argumentate în contexte care implică gândirea morală. Educaţia morală este implicată cu deosebire în instituţiile de învăţământ, dar nu ocoleşte nici marile domenii ale ştiinţelor umane (vezi problema avortului - în medicină, problema plantelor modificate genetic în agronomie şi industria alimentară etc.) . Singură economia a refuzat cu obstinenţă principiile morale cu pretextul că mecanismele pieţei, fenomenul economic (în sine) sunt de drept în afara sferei moralei. Ei bine, noi vedem că lucrurile nu stau chiar aşa. Lumea economică, prin modalităţile şi particularităţile deciziei, prin faptul că este obligată să utilizeze ca forţă de muncă oameni, trebuie să ia seama la implicaţiile morale. Din această perspectivă, educaţia morală a resurselor umane devine o necesitate. Trebuie făcută o distincţie importantă între socializare sau antrenarea caracterului şi educaţie. În timp ce socializarea reflectă transmiterea într-un mod necritic a informaţiilor despre bunul comportament, educaţia include şi distanţarea critică faţă de tradiţie, prezentarea alternativelor, deliberare reflectată despre cum să gândim şi să trăim.
Să urmărim câteva dintre mijloacele posibile, în favoarea educaţiei morale a angajaţilor din întreprinderi. Astfel, sunt următoarele.
1) Programe de clarificare a valorilor morale: formatorul îi ajută pe angajaţi să reflecteze asupra unor dileme morale şi să gândească prin consecinţele acţiunilor (soluţiilor) date dilemelor morale. Formatorul nu intervine în favoarea unei valori anume, ci facilitează alegerea soluţiei care maximizează acţiunea întemeiată pe o valoare importantă a angajatului; sunt create dileme morale din care integritatea, curajul, responsabilitatea, răbdarea, recunoştinţa, respectul pentru demnitatea celuilalt, munca din răsputeri, sinceritatea, bunătatea, toleraanţa, politeţea ies întărite.
2) Discuţia educaţională despre probleme controversate:
3) Prezentarea literaturii cu subiecte morale:
4) Prezentarea literaturii istorice cu subiecte morale:
Pare important să ne oprim asupra problematicii dilemelor morale ca mijloc educativ. Dilemele trebuie să corespundă situaţiilor reale de viaţă. Acestea au fost clasificate după cum se vede, în tabelul:
Tabelul ne ajută la construirea dilemelor generatoare de conflicte în unităţile de muncă. Nu mai urmează decât activitatea pentru conceperea dilemelor morale, planificarea trainingului moral prin intermediul unui plan obişnuit şi desfăşurarea concretă a antrenamentelor. Jurnalul activităţilor întreprinderii devine de acum un auxiliar preţios, deoarece aici pot fi consemnate rezultatele unor micro-experimente sociale de întreprindere şi, astfel, realizându-se posibilitatea urmăririi şi evaluării progreselor înregistrate.
Cât despre îmbunătăţirea capacităţii empatice a angajaţilor poate fi încercată metoda programelor de antrenament pentru identificarea cu rolurile celorlalţi. (Emil Pop)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu