Istoria turismului medical din perspectivă americană

Antichitatea

Studiile istorice demonstrează o legătură puternică care datează de mii de ani între religie şi asistenţa medicală. Cele mai multe civilizaţii antice a recunoscut efectele terapeutice ale apei minerale termale şi au folosit băile sacre ale templelor. Aşa sunt câteva dintre cele mai timpurii civilizaţii. Sumerienii (circa 4000 î.Hr.) au construit primele complexe de sănătate, care au fost ridicate in jurul izvoarelor termale. Aceste facilităţi de asistenţă medicală erau cuprinse în temple maiestuoase unde descopereai piscine cu apă curgătoare. În timpul epocii bronzului (circa 2000 î.Hr.) triburi de munteni aşa cum dovedesc excavaţiile arheologice la St. Moritz, Elveţia, au cunoscut beneficiile pentru sănătate ale utilizării apei minerale bogate în săruri de fier. Cupe de bronz folosite de aceştia pentru băutul apei au fost descoperite şi în locurile cu izvoare termale din Franţa şi Germania, ceea ce ar dovedi obişnuinţa unor pelerinaje pentru sănătate la aceste populaţii. Grecii antici au fost primii care au pus bazele unei reţele globale de turism medical. În onoarea zeului lor vindecător, Asclepios, grecii au ridicat temple care au devenit primele centre de sănătate din lume.


Oameni de peste tot au călătorit la aceste temple încercând să pună capăt suferinţelor lor. Şi alte tipuri de temple terapeutice au apărut şi s-au extins în Grecia antică până către anii 300 î.Hr. Unul dintre cele mai vestite la Epidaurus includea şi servicii cum erau un templu-oracol enkoimitiria (unde însuşi zeul apărea în visele avute în urma somnului în templu şi oferea indicaţiile trebuincioase pentru vindecare), un hotel cu 160 de camere, un teatru cu 15000 de locuri, o sală mare de gimnastică, o palestra (arenă de exerciţii fizice şi lupte greco-romane) o fermă de şerpi şi băi termale. Alte temple de gen "spa" întâlnim la sanctuarul lui Zeus din Olympia şi la Delphi.

În India călătoriile pentru sănătate se dezvoltă pe măsura răspândirii doctrinei hatha-yoga (yoga exerciţiilor fizice şi respiratorii) şi a medicinei ayurvedice. Nu mai devreme cu 5000 de ani î.Hr. călători cu probleme de sănătate şi discipoli în doctrinele spirituale ale timpului traversau spaţii uriaşe pentru a căuta beneficiile conferite de metodele alternative de vindecare.

Când Roma a devenit o putere globală mai multe băi (termae) cu apă caldă provenind din izvoare termale au apărut şi au câştigat o popularitate imensă la elitele romane. Băile şi-au lărgit funcţionalitatea iniţială de restabilire a sănătăţii prin cura cu apă devenind pe parcurs centre sociale şi culturale pentru bogaţi şi oamenii puterii.

Evul mediu

După căderea civilizaţiei romane, Asia a continuat să fie prima destinaţie pentru amatorii de turism medical. Templele au deschis calea spitalelor publice ce furnizează servicii clinice călătorilor cu probleme medicale, fapte consemnate în cronologiile de epocă. În Japonia medievală izvoare cu apă minerală termală denumite "onsen" au devenit populare întregii naţiuni pentru proprietăţile vindecătoare. Clanurile de samurai războinici au luat curând cunoştinţă de acestea şi au început utilizarea lor pentru a-şi alina durerile şi vindeca rănile provocate de lupte. Multe dintre culturile timpurii islamice au instituit sisteme de sănătate publică chiar şi pentru străinii care vizitau ţările respective. Astfel, la 1248 se construieşte la Cairo în Egipt spitalul Al Mansouri, cel mai avansat din lume pentru perioada istorică. Cu capacitatea de a găzdui 8000 de persoane, spitalul a devenit o destinaţie medicală pentru călătorii străini indiferent de rasă şi religie.

Renaşterea

Perioada istorică cuprinsă între secolele 14-17 nu a fost numai o perioadă de reînflorire a vechii culturi clasice în Anglia şi pe continentul european, ci şi una în care turismul medical s-a dezvoltat mult. Un orăşel din Belgia valonă cunoscut cu numele de Spa şi supranumit "oraşul apelor" a devenit faimos de la 1326 în întreaga Europă datorită apelor sale minerale feruginoase

vindecătoare pentru calculii renali ori biliari şi febre. Localitatea a cunoscut vizitatori celebri de la scriitori celebri şi până la ilustre capete încoronate. Aşa au fost scriitorul Victor Hugo, ţarul Rusiei Petru cel Mare, împăratul Wilhelm al II-lea, regina Ana a Angliei şi alţii. Cuvântul "spa" care devine ulterior simbolul verbal pentru turismul de tratament prin apă este interpretat ca având diferite origini. Ar putea reprezenta acronimul latin (romanii utilizau extrem de frecvent prescurtările) de la "salud per aquam" (sănătate prin apă), prescurtat "spa". O altă ipoteză pune în cauză participiul "sparsa" al verbului latin "spargere" care ar conota izbucnirea izvorului. În final unii îl pun pe seama cuvântului valon "spa" care înseamnă spaţiu (teren) liber.

Sfârşitul Renaşterii

În timpul secolului al 16-lea, bogaţii şi elitele din Europa au redescoperit băile romane şi au călătorit în grupuri în statiuni "spa" ca St . Moritz, Ville d'Eaux, Baden Baden, Aachen din Europa şi Bath din Anglia. Staţiunea Bath, fostaBaie termă romană Aquae Sulis, s-a bucurat de patronajul regal şi a fost cunoscută şi faimoasă în întreaga lume, devenind centrul de "welness"la modă al vremii, un loc de relaxare favorit celor bogaţi, puternici şi faimoşi.

Post-Renaşterea (sec 18-19)
După încheierea perioadei Renaşterii aristocraţii din întreaga Europă a continuat să meargă la Bath pentru vindecarea bolilor şi îngrijiri terapeutice. În 1720 Bath este primul oraş englez care a fost înzestrat cu un sistem de colectare a apelor reziduale depăşind Londra din această perspectivă mulţi ani în continuare. Staţiunea a beneficiat şi de alte avantaje. A primit sprijin financiar şi tehnologic, şi-a dezvoltat reţele sociale. Astfel, drumurile au fost pavate cu piatră cubică, a fost introdus iluminatul stradal, în timp ce hotelurile şi restaurantele au fost înfrumuseţate.
Cel mai menţionabil călător legat de o istorie a turismului medical a fost Michel de Montaigne, inventatorul eseului şi - se crede - inventatorul călătoriei de lux. El a scris cel mai timpuriu şi documentat ghid al oraşelor "spa".
Descoperirea Americii a adus noi destinaţii pentru turiştii medicali. Încă din 1600 coloniştii englezi şi olandezi au început construirea unor cabane lângă izvoarele minerale bogate în proprietăţi medicale. În acea perioadă s-a menţionat ţi faptul că nativii americani erau extrem de pricepuţi în arta îngrijirii bolnavului. Cunoştinţele de plante de leac erau execpţionale şi au rivalizat cu acelea existente în Europa, Asia şi Africa. Pe întrega durată a secolelor 18 şi 19 mulţi europeni şi americani au continuat să călătorească în zone îndepărtate cu spa-uri şi case de odihnă şi sănătate sperând să-şi vindece diverse boli, în special tuberculoza.

Din 1900 până în 1997

În această perioadă SUA şi Europa au devenit nu numai poli comerciali şi industriali, ci şi centre ale lumii medicaale. Însă serviciile extrem de calificate erau accesibile doar bogaţilor.

În 1933 a fost înfiinţat American Board of Medical Specialties (ABMS) - Comitetul american al specialităţilor medicale care a stabilit politici profesionale şi educative. Acestea au devenit cadrul standardelor medicale din întreaga lume.
În 1958 s-a creat Uniunea europeană a specialităţilor medicale (UEMS), compusă din diferitele asociaţii medicale naţionale din interiorul ţărilor membre.

Din 1960 India a devenit destinaţia preferată a discipolilor curentului New Age care a înflorit în SUA. Mişcarea "hippie" care a atras un mare număr de tineri şi chiar elite din America şi Anglia a dezvoltat un curent important de turism medical pe dimensiunea alternativă a "yoga" şi "ayurveda". Fenomenul respectiv a produs o nouă piaţă turistică.

Creşterea costului îngrijirilor medicale în America perioadei 1980-990 i-a făcut pe pacienţii americani să ia în calcul opţiuni de tratament în afara statului. Aşa s-a procedat pentru tratamentele stomatologice. În perioada respectivă Cuba a iniţiat programe de atragere a pacienţilor americani pentru chirurgie oculară, tratamentele bolilor inimii şi manevre cosmetice.

Din 1997 până în 2001

Criza economică asiatică din 1997 şi scăderea dramatică a cursului valutelor asiatice au determinat guvernele regiunii să investească în dezvoltarea directă a turismului medical reuşind să se promoveze ca destinaţii internaţionale pentru îngrijiri medicale. Astfel Thailanda a devenit rapid centrul internaţional al chirurgiei palstice, ţinând seama şi de faptul că preţurile serviciilor medicale erau mult inferioare acelora practicate în occident. În 1997 s-a creat Joint Commission International (JCI) - Comisia reunită internaţională cu scopul expres de a investiga şi verifica oportunităţile internaţionale de îngrijire medicală pentru conformitatea acestora cu standardele medicale existente.

Din 2001 până în 2006
După evenimentele din 9/11, 2001 şi concomitent cu dezvoltarea explozivă a construcţiilor în Asia turismul medical şi-a continuat creşterea. În 2006 mai mult de 150000 de turişti călătoreau din motive medicale în Asia şi America Latină, unde tratamentul dentar şi chirurgia plastică atinseseră o dezvoltare fără precedent.

Thailanda, Singapore şi India au devenit destinaţii medicale legitimate prin acreditarea JCI. Alte state din Asia de Sud-Est America Latină devin destinaţii medicale emergente atât prin acreditare JCI, cât şi prin parteneriate cu proeminenţi furnizori americani de asistenţă medicală.

Din 2007 încoace

Numărul turiştilor medicali americani a crescut la 300000 de persoane în 2007, cel mai mare din istoria turismului medical american. Se estimează că în 2010 peste un milion de pacienţi îşi vor face bagajele şi vor lua avionul spre destinaţii externe pentru efectuarea unor proceduri medicale ca by-pass coronarian, eliminarea ridurilor şi tratamente de fertilitate.

În 2008 companii de asigurări americane au luat în considerare acest fapt şi au inclus în pachetele de asigurări proceduri şi tratamente în alte ţări. Mai mult, se ia în calcul cuprinderea acestui fenomen într-un plan sintetic.